De la băsescizare la rinocerizare

Ilie CĂLIAN

Este pentru a doua oară cînd – sub “conducerea înţeleaptă” a “ponderatului” Vasile Blaga – PDL dă cu mucii-n fasole, refuzînd să participe la o şedinţă a Parlamentului: prima dată a fost refuzul PDL de a se întîlni, ca grup parlamentar, cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schultz. Ieri a fost vorba despre prezenţa la şedinţa comună a Camerelor, la care primul ministru Victor Ponta a prezentat Parlamentului poziţia Guvernului USL faţă de summitul Consiliului European privind bugetul pe anii 2014 – 2020. Explicaţia “buldogului” Vasile Blaga – care seamănă tot mai mult cu un  rinocer, nu cu un  buldog – că este vorba despre un simplu exerciţiu electoral al USL, explicaţie reluată de o altă “inteligenţă sclipitoare” a PDL, Mircea Toader, şeful grupului deputaţilor PDL, este cel puţin ridicolă. Bugetul UE pentru 2014 – 2020 este vital pentru România şi nu poate fi acceptată aserţiunea altui “geniu” al PDL, Elena Udrea, conform căreia, dacă, în perioada guvernării PDL, s-au “absorbit” doar 10% din fondurile comunitare, nu mai e cazul să ne batem capul cu viitorul buget al UE şi fondurile de care ar putea beneficia România.

Motivul pentru care s-a ofuscat atît de tare PDL este acela că USL a dorit ca încăpăţînatul preşedinte Traian Băsescu să cunoască public, oficial, poziţia Guvernului şi a Parlamentului României (pe care el o “reprezintă”, nu o înlocuieşte cu propriile “decizii înţelepte”). Băsescu se grăbise să apere poziţiile exprimate de “prietenii” săi din UE, cei care i-au luat apărarea în situaţia referendumului, acele ţări care au cerut insistent ori au acceptat reducerea drastică a bugetului UE, mai cu seamă în două domenii care ne interesează la culme: fondurile pentru coeziune şi fondurile pentru agricultură. Dacă există trei ţări adepte ale reducerilor “dure” (Marea Britanie, Olanda şi Finlanda) şi alte nouă care ar accepta o reducere rezonabilă, majoritatea – 15 din 27! – doresc menţinerea bugetului în limitele actuale, propuse de Comisia Europeană. Situaţia este, evident, alta decît încerca s-o sugereze Băsescu şi propaganda PDL/ARD, care îl incriminau pe Victor Ponta pentru că evocase utilizarea dreptului de veto, care ar fi ceva inimaginabil. Asta este o altă minciună: despre posibilitatea utilizării dreptului de veto – folosind chiar acest cuvînt – au vorbit înainte Marea Britanie, Suedia, Danemarca, dar şi Franţa. Că aşa se face în ajunul negocierilor: se întinde coarda la maximum.

Aşadar, problema mandatului preşedintelui României la summitul Consiliului European nu este cîtuşi de puţin electorală. De el depind două exerciţii bugetare multianuale, pentru două mandate şi guverne cu durată normală – pînă în 2020. Cine va conduce ţara în toată această perioadă (Parlament, preşedinte, prim-ministru, partide şi coaliţii) nu ştim.

Iar dacă Băsescu are de gînd să “mulţumească”, la summit, acelor reprezentanţi ai “popularilor” europeni care l-au susţinut la referendum, sprijinindu-i prin votul său, înseamnă că nici nu-i pasă că România va pierde miliarde de dolari din fondurile pentru coeziune şi pentru agricultură, atît de necesare României, pe lîngă alte fonduri, din alte programe. Că nu-i prea pasă de asta o dovedeşte faptul că, atît timp cît a condus el guvernele PDL, acestea şi-au bătut joc de banii europeni. Însă Băsescu nu are dreptul să uite că nu se poate duce la UE în nume personal, ci în numele ţării, respectiv cu acordul Parlamentului, singurul care, conform Constituţiei, are dreptul să aprobe politica internă şi externă a ţării. Cum se întîmplă, de altfel, în fiecare ţară democratică.

Evident, Băsescu s-a supărat pentru faptul că este sesizabilă dorinţa sa de a nu-i “supăra” pe sponsorii săi: a spus-o şi ieri, la Cotroceni, într-o întîlnire intempestivă cu presa, fixată în aşa fel încît să distragă atenţia de la ce se întîmplă la Parlament şi de la cuvîntarea lui Ponta. A fost o improvizaţie în care Băsescu a bălmăjit explicaţii despre funcţionarea UE, a reluat ideea măreţiei sale decizionale “curat constituţionale” etc. – dar a ocolit o discuţie clară pe problemele bugetului UE, pe care doar l-a amintit în datele generale, pe care le ştim cu toţii, şi s-a ferit ca dracu’ de tămîie să amintească de faptul că, pe lîngă statele numite contributori neţi (în buzunarele cărora, de altfel, se întorc banii cu care contribuie), există şi grupul “Prietenii coeziunii”, adică majoritatea (state şi mici, şi mari, dar slăbite de criză). Şi, bineînţeles, n-a pierdut prilejul ca, în final, să se războiască cu USL şi cu toţi cei care îşi permit să aibă alte opinii decît cele pe care le îngăduie el.
Cît despre “rinocerizarea” PDL – este posibil să evolueze pînă la sfîrşitul campaniei electorale.