De furaje nu ducem lipsă

Agricultorii din zona noastră nu au de ce să plîngă din cauza lipsei hranei animalelor. În această vară avem parte de timp frumos, dar şi de ploi. Vremea este capricioasă, însă de acest lucru se bucură crescătorii de animale. Noi am urmărit situaţia pe teren în comuna Iclod, unde zootehnia are vechi tradiţii. Chiar zilele trecute am avut ocazia să văd în hotarul celor 5 sate componente ale comunei oameni cosind sau adunînd resturile vegetale de după seceriş (aprinderea miriştei este interzisă şi pe aceste meleaguri!). Doamna inginer Maria Mureşan de la Primăria comunei Iclod ne-a furnizat şi cîteva informaţii. Aşa cum ne-a spus dînsa, la plante furajere prima coasă s-a terminat deja, iar la lucernă se lucrează la cea de a treia coasă. Pe fîneţele naturale s-a finalizat prima coasă, gospodarii satelor muncind de zor la transportul şi depozitarea furajelor. Am trecut de prima perioadă a lunii august, cînd timpul ne presează, iar efectivele mari de animale din gospodăriile populaţiei au mare nevoie de hrană pentru anotimpul rece. În comuna Iclod, după ultimul recensămînt există 800 de bovine şi peste 4000 de ovine, un număr mare de animale, aflate în această vară pe păşunile naturale, bine gospodărite prin grija Primăriei şi a deţinătorilor de animale (s-au curăţit fîntînile şi adăpătoarele, s-au amenajat drumurile de acces). Cei mai mulţi deţinători de animale sînt în satul Orman. De cîţiva ani, de cînd ne deplasăm cu regularitate în această comună am avut prilejul să fac cunoştinţă cu două familii, vechi crescători de animale. Este vorba de familia Moşuţan din localitatea Livada şi familia Roşneag din Iclod, care în fiecare dimineaţă predau însemnate cantităţi de lapte la centrele de colectare. Iclozenii au mare noroc şi cu SC „Picolact Prodcom” SRL din centrul de comună, unitate ce preia operativ şi în condiţii foarte bune laptele. Însă, sînt şi crescători de vaci care predau laptele în alte locuri.

Deci, zootehniştii au parte de o vară bogată, chiar darnică, este nevoie doar de muncă, de foarte multă muncă. Din păcate sînt sate unde oamenii au îmbătrînit, iar tinerii au cu totul alte preocupări. Păcat de grajdurile distruse sau de suprafeţe mari de fîneţe nelucrate. Dar, asta se referă la aproape toate comunele din împrejurimile municipiului Gherla, unde la începutul anilor ’90 fermele de stat au avut un efectiv de peste 3000 (!) de bovine.

SZEKELY Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.