De ce trebuie dres busuiocul?

radu vidaRadu VIDA

Sigur că fenomenul Brexit a fost ca un duş rece. Nu neapărat pentru Bruxelles, ci, mai degrabă, pentru Londra. Făţăria lui Niegel Farage a dispărut de pe firmament şi avertismentele lui au rămas pe gazeta de perete a partidului care a făcut atâta rău Marii Britanii. Acum, noul şef al scepticilor UKIP geme, ca o femeie ce a tăiat maioneza.

La cei 56  de ani pe care i-a strâns, europarlamentara Diane James se uită cu jind cum conaţionalii care s-au împotrivi ieşirii Marii Britanii din UE se mobilizează tot mai tare. Şi ies în stradă. Asta înseamnă că cei care şi-au dorit ieşirea din Uniunea Europeană sunt tot mai sceptici că au dat din clanţă, fără să cunoască marile mize ale unei rupturi. Construcţia asta europeană a fost gândită, în primul rând, cu ţările cele mai puternice ale continentului. Ţări de unde, evident, Anglia nu putea lipsi. Discursul populist a lui Farage a fost înghiţit cu polonicul de cei care, într-un fel sau altul, au fost interesaţi de o mişcare de frondă. Dar cei care şi-a mânjit colegii că sunt doar nişte birocraţi, care n-au avut în viaţa lor o slujbă adevărată, era el însuşi europarlamentar de… 17 ani. Şi încă unul care, în nimicnicia lui, a susţinut toate temele birocratice ale iniţiatorilor de… „recomandări” de la Bruxelles. Uite hoţul! a strigat Niegel. Toată lumea şi o infimă majoritate dintre participanţii la referendum au sărit pe ideile UE. Acu’, până şi… „frumoasa” urmaşă  a celui care a provocat divorţul cel mai mare din istoria modernă a Europei, Diane James, recunoaşte cu jumătate de gură că nu românii (şi alţii) sunt principala problemă a Marii Britanii. Împuţoşeniile lor, supuşii Graţioasei Sale Majestăţi ştiu că aerul Londrei n-a fost stricat de îngăduinţa europeană într-ale imigraţiei. Ci, cu mult înainte, Imperiul a adus în decăderea lui, tot felul de multiculturalisme, neplăcute Lordului John. Madama de MKIP vorbea, odată, de reţelele de hoţi de buzunare, patronate de borfaşi veniţi din România. Dar atunci, la Jocurile Olimpice de la Londra mai periculoşi decât ei s-au dovedit a fi chiar urmaşii… hooligans, cetăţeni britanici, cu acte în regulă.

Poate că cifrele globalizatoare şi sintetizatoare, în acelaşi timp nu spun prea multe omului obişnuit. Dar, cetăţeanul britanic simte pe pielea lui scăderea cu 12 la sută a pulsului economiei britanice. Şi, nici în acest caz nu este vorba desre emigranţi. Pentru că aceştia fac muncile cele mai umile din Regat. Dar ce ziceţi de impactul emoţional asupra psihicului colectiv englezesc, când un mare general al armelor reunite ale GB anunţă, cu argumente dintre cele mai solide, că… Englitera  nu se poate apăra singură în faţa unei agresiuni clasice. Demisionează, desigur, dar lasă în urmă o statistică, care îngrijorează şi pe boschetarul  drogat, locuitor la Hotel Clorofila din proximitatea City-ului londonez. Centru financiar, comparat acum cu un stat semi-offshore, la fel ca teritoriile britanice de peste mări, paradisuri fiscale legitimate de autorităţile britanice. Iar acest vestit centru financiar este, acum, socotit ca unul aflat în topul corupţilor planetei.

Noul prim-ministru al Marii Britanii, doamna Theresa May încearcă să păcălească cât poate. Şi nu prea mai poate, pentru că până şi Jean- Claude Juncker s-a lepădat  de whisky şi, cu ochii pe butelia Britanică cere insistent să se activeze odată vestitul articol 50! Acela care, la Lisabona a fost subiect de mişto pentru multe delegaţii şi care, iată, înghit usturoiul cu care dă doamna de pe Downing Street 10 pe petalele busuiocului ofilit. Nu-i cazul, dar unii britanici, chiar susţinători ai ieşirii ţării de sub umbrela UE se văd stând la coadă pentru o viză de lucru de peste Canal, sau cerşind îngăduinţa să intre în fostele ţări Commonwelth cu zapiscă de la cele ţări bananiere.

Sumbru, nu?

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.