De ce ar trebui să voteze Putin pentru Romney

The Moscow Times

Atunci cînd preşedintele rus Vladimir Putin a avut, într-un interviu recent pentru televiziunea de stat RT, cîteva cuvinte frumoase la adresa preşedintelui american Barack Obama, conservatorii din SUA au declarat cu promptitudine că liderul rus îl sprijină pe Obama în alegerile prezidenţiale din noiembrie, din SUA.

Numele lui Putin este acum pătat în majoritatea ţărilor occidentale, astfel încît orice sprijin al acestuia pentru Obama ar fi văzut de mulţi ca negativ. La prima vedere, Obama pare mai acceptabil pentru Putin decît rivalul sau, Mitt Romney, care a etichetat Rusia adversarul geopolitic numărul unu al SUA şi a promis o politică mai robustă faţă de Rusia, în cazul în care va fi ales.

Mai mult, Romney a dezvăluit un plan energetic care are drept scop să facă America de Nord auto-suficientă în materie de petrol, pînă în 2020. Planul, care sintetizează sloganul candidatei republicane Sarah Palin în alegerile din 2008, “drill, baby, drill” (forarea după petrol în rezervaţia Arctic National Wildlife Refuge, n.red), preconizează deschiderea unor terenuri federale pentru foraj, atenuarea restricţiilor asupra producţiei de petrol în unele parcuri naţionale şi chiar rezervaţii ale faunei sălbatice şi stimularea explorării offshore. Se vor acorda totodată stimulente companiilor energetice pentru producerea de petrol din şisturi, se va importa petrol canadian din nisipuri bituminoase şi se va investi în producţia mai eficientă de petrol în Mexic.

Pentru a realiza auto-suficienţa, SUA, Canada şi Mexic vor trebui să stimuleze producţia cu între 7 milioane şi 9 milioane de barili pe zi, sau de pînă la 10% din producţia actuală la nivel mondial. Această creştere va reduce preţurile petrolului în mod egal pentru toţi, va da o lovitură economică majoră Rusiei într-un moment în care ţara se confruntă deja cu scăderea preţurilor şi cu o concurenţă acerbă pe pieţele mondiale ale gazului natural.

În realitate, însă, planul energetic al lui Romney este o adevărată mană cerească pentru administraţia lui Putin, deoarece garantează practic preţuri foarte mari la petrol în plan mondial în viitorul apropiat. Toate acele iniţiative de foraj propuse de Romney sînt costisitoare. Nisipurile bituminoase canadiene nu au fost considerate rezerve de petrol pînă în 2005, cînd preţurile mondiale la petrol au crescut suficient pentru a face extracţia economică. Forajul offshore este la fel de scump, iar o producţie sigură din parcuri naţionale va necesita, de asemenea, investiţii masive. Pentru ca planul Romney să funcţioneze, preţul petrolului va trebui să rămînă la nivelul actual.

Acesta este motivul pentru care planul energetic al lui Romney nu spune nimic despre eficienţa energetică sau despre sursele de energie regenerabilă. Dimpotrivă, Romney a criticat energia eoliană, ironizînd că o turbină nu poate fi montată pe capota unei maşini. A manifestat aceeaşi desconsiderare faţă de cererea administraţiei Obama ca producătorii de automobile să dubleze eficienţa combustibilului pînă în 2025, caracterizînd-o drept un amestec cu mînă forte al guvernului în întreprinderile private.

A pompa mai mult petrol fără a restricţiona folosirea sa este un proiect fără viitor. Istoria economică sovietică demonstrează cum se poate alege praful, literalmente, de investiţii uriaşe în producţia de petrol, an de an, în contextul în care petrolul a fost consumat extrem de ineficient în Uniunea Sovietică. În acelaşi timp, tehnologia de conservare a energiei reduce permanent consumul şi creşte eficienţa, în timp ce pune presiune descendentă asupra preţurilor la energie. SUA consumă circa 20% din tot petrolul produs în lume şi aproape jumătate din cel consumat de maşini. Dublarea standardelor de eficienţă a combustibililor ar economisi permanent aproximativ 4 milioane de barili pe zi.

Tehnologiile alternative de energie, odată dezvoltate, sînt durabile. În Germania, vîntul este deja o sursă majoră de energie. Obama nu este un ecologist radical, dar el va continua să sprijine atît energia din surse regenerabile cît şi eficienţa energetică. De aceea, el este un candidat mult mai periculos pentru stabilitatea regimului lui Putin decît rivalul sau republican.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.