De Buna Vestire, clopotele tuturor bisericilor ortodoxe vor suna la ora 12:00

Clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din România vor suna timp de 1-2 minute, de la ora 12:00, în ziua de Buna Vestire, apoi în fiecare duminică și în fiecare zi când se săvârșește slujbă în bisericile din parohii și mănăstiri.

În acel moment de rugăciune comună, toți credincioșii mireni sunt îndemnați de Patriarhia Română să rostească, la casele lor, rugăciunea Tatăl nostru, condacul Bunei Vestiri –Apărătoare Doamnă, precum și alte rugăciuni, iar preoții din parohii și mănăstiri vor citi în plus Rugăciunea specială pentru încetarea epidemiei.

Măsura a fost decisă având în vedere că „în această vreme de grea încercare din cauza epidemiei, clericii și credincioșii mireni ai Bisericii sunt separați spațial din punct de vedere al locului de rugăciune. Totuși, ei pot fi în comuniune mai ales prin rugăciunea comună la mijlocul zilei” – precizează Patriarhia Română.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.