De ani adunaţi în calendare

Februarie…

O fi fost frig printre statuile imaginare din Aref, de s-a hotărât Horia Bădescu să toarne în viers zăpezile eleusii şi pâlpâirea nevăzutelor urse. Anonim, în recurs la singurătate s-a retras în cântece de viscol şi a sfârşit, iremediabil, în starea bizantină.

Şi a ridicat Poezia la rangul de Ronset.

M-am întâlnit cu domnia sa într-o iarnă grea, când pe geamul Studioului de Radio Cluj filigranul anotimpului îngâna lieduri misterioase. Privea în depărtarea fulgilor mari, ’colo, spre lumea viclenită dar caldă a sonurilor Magdei Isanos. Pe urmă, în ani, ne-am revăzut şi regăsit când la Teatrul Naţional din urbea de pe Someş, când în cuvinte meşteşugite, în română sau franceză, venite de la Centrul cultural din Paris, unde domnia sa a lăsat amprente de neînlocuit. Dar întotdeauna ne-am risipit în cuvintele amurgurilor din culcuşurile tainice ale turnurilor cu ogive bântuite de drumul lui Lucian Blaga spre Universitate.

Călător sentimental în lumea vocabulelor, Horia Bădescu scrie pentru ca rezonanţele medievale să nu-şi stingă ecoul în sufletele noastre. Şi cântă ca nimeni altul sonorizările anotimpurilor „nebun de frumoase” din burg. Totul în giubeaua cu adamante a esteticului şi sacrului.

Citiţi şi recitiţi această operă din care nu lipsesc romanul, traducerile şi publicistica. Vă veţi bucura, pentru că Horia Bădescu ştie să vă arate lumii incredibile.

E sărbătoarea pentru care a trudit, făr’ de încetare, Maestrul rimelor şi ritmurilor bine temperate.

Aşa că am spus şi spun:

Anii nu apasă peste pleoape

Calendarul doar îmbătrâneşte!

Radu VIDA

Stihuire a lui Teofil Răchiţeanu cu prilejul cetirii «Decameronicelor»

lui Horia Bădescu

Bate în mine-un « clopot » de lumină

În timp ce noua carte ţi-o citesc.

Bătrîn şi ostenit şi singur, iată,

Cetindu-te, acum întineresc.

În faţa sobei stau… şi la lumina

Misterioasă-a jarului şoptesc

Decameronicele tale stihuri

Şi-mi sufletul în vraja lor zidesc.

Citesc, îţi îngîn stihul, şi-n auz

O apă-mi sună, nouă, descîntată.

Fila de carte o mîngîi cînd o-ntorc

Şi-i cum, în vis, aş mîngăia o fată…

Grele de har ţi-s slovele. Le cînt

Şi le descînt, din ele ies femei

Cu umeri, coapse şi cu sîni în flăcări

La cari, ca tine, jinduiesc, ehei !…

Şi focul cîntă-n sobă cu glas lin,

Parcă un zeu în glasul lui murmură.

Stau şi ascult, şi somnul ca un rîu

Soseşte apoi şi-n apa lui mă fură…

Şi curgem cu-apa-aceea amîndoi.

Pe-un ţărm de mare ne-om opri, departe,

Unde aezii toţi odată-ajung

Şi-atunci, atunci te vom învinge, Moarte !…