De 8 MARTIE, DE DRAGOSTE, DE DOR…

 IMG_8144 Sub semnul celor de mai sus s-a desfăşurat, la Cluj-Napoca, Spectacolul festiv de 8 Martie, dedicat de Compania de Transport Public Cluj-Napoca şi Sindicatul Liber RATUC tuturor femeilor din companie – mame, fiice, surori, iubite, soacre – dar şi tuturor clujencelor care acum, poate mai mult decît oricînd, în acest anotimp al renaşterii, îşi doresc să fie iubite, ocrotite, admirate pentru tot ceea ce fac în viaţa de zi cu zi. Şi cine putea să ofere mai cu îndreptăţire şi mai dedicat acest spectacol dacă nu Ansamblul folcloric DOR TRANSILVAIMG_8157N, ce fiinţează, de ani buni, sub egida aceleiaşi companii! Ansamblu care a cutreierat ţara şi lumea, cucerind admiraţie, aplauze, trofee, cu un director la fel de dedicat, dl Tiberiu Groza! Să nu uităm, însă, spectacolul a fost dedicat şi… domnilor, căci şi ei fac parte din universul feminin, însoţindu-şi mamele, soţiile, fiicele, iubitele în fascinanta aventură cotidiană.IMG_8330

Deschiderea s-a făcut oarecum atipic, din întunericul dens ivindu-se precum zorile (rafinat eclerajul realizat de omul de teatru Jenel Moldovan!) orchestra şi misterioasele Fete de la Căpâlna, cu mersul lor cadenţat, precis, ca într-un ritual de la începuturile lumii. Intercalate cu piese instrumentale – admirabilă orchestra dirijată de experimentatul Kalman Urszui şi mai tînărul Fazekas Csaba – jocurile Bătrînesc-Fecioresc, Crihalma, suita de pe Cîmpie, jocurile din Bihor şi Codru, fantasticul Căluş (din patrimoniul UNESCO) şi, în încheiere, îndrăcitul joc ţigănesc (instructor Radu Rus) au adus în scenă marea diversitate a folclorului coregrafic românesc, frumuseţea muzicii şi a costumelor, virtuozitatea dansatorilor, ale căror rînIMG_8344duri se află, şi ele, în permanentă înnoire.

În atenţia ansamblului stă, potrivit directorului Groza, promovarea tinerilor interpreţi de muzică populară, de această dată fiinIMG_8378d invitată şi aplaudată tînăra Ioana Breda Morar. Din Cîmpia Transilvană a venit şi a încîntat, prin autenticitatea cîntecelor şi a paşilor de joc, „tînărul” octogenar Vasile Soporan, veritabil „tezaur uman viu”, cel mai mare rapsod al Transilvaniei, participant, în 1999, la Smithsonian Folklife Festival de la Washington şi la Expoziţia Mondială de la Hanovra, din 2000; a fost acompaniat de un trio condus de cunoscutul violonist Şandorică. Le-a urmat apreciatul interpret din zona Dejului, Ioan Dordoi, cu cîteva melodii aplaudate la scenă deschisă. Cum aplaudate au fost şi recitalurile susţinute de Matilda Pascal-Cojocăriţa, secondată de vioara ale cărei strune au fost însufleţite de soţul ei, Ştefan Cigu, cei doi susţinînd un potpuriu alcătuit din piese de muzică populară, respectiv de café-concert, muzică de petrecere şi de inimă albastră din repertoriul românesc.

Cum aproapIMG_8235e toate spectacolele Ansamblului „Dor Transilvan” au şi o componentă umanitară, moderatorul Tiberiu Groza a făcut un apel către cei de faţă pentru a dona în folosul tînărului paramedic Florin Benea, de gestul fiecăruia dintre noi depinzînd strîngerea banilor necesari pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale care să salveze viaţa acestui salvator de vieţi.IMG_8456

Potrivit tradiţiei, la final, cu toţi interpreţii pe scenă – cuvîntul directorului CTP Cluj-Napoca, dl Liviu Neag (care a transmis şi un mesaj al primarului Emil Boc), precum şi al liderului sindical, dl Andrei Rusu, cu aceleaşi urări de LA MULŢI ANI!, în sănătate, prosperitate şi pace.

A fost un spectacol la care publicul a interacţionat cu totală deschidere, a rîs, a mai vărsat cîte o lacrimă uneori, s-a regăsit în iureşul jocurilor şi în microrecitalurile susţinute de invitaţi, lăsînd pentru aproape trei ore grijile la o parte, bucurîndu-se împreună cu interpreţii de primăvara care aduce cu sine speranţe de mai bine. Şi acum, ca de fiecare dată, spectacolul Ansamblului „Dor Transilvan” a fost proaspăt, curat, dăruit cu dragoste şi cu zîmbetul pe buze de toţi protagoniştii.

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.