Datorită proiectului Caiac SMile, și oamenii cu dizabilități au putut să schieze

Peste 350 de persoane cu dizabilități au schiat pentru prima dată, iar zece pârtii din România au fost dotate cu monoschiuri speciale care vor putea fi folosite, gratuit, de persoanele cu dizabilități, datorită proiectului Caiac SMile desfășurat în perioada ianuarie-martie 2022.

Voluntarii și monitorii de schi de la Caiac SMile au demarat, în luna ianuarie a acestui an, un program unic în România, „Și oamenii cu dizabilități își doresc să schieze”, cu scopul de a accesibiliza pârtiile din țară pentru persoanele cu nevoie speciale. Timp de trei luni, reprezentanții asociației au ajuns pe 10 dintre cele mai importante pârtii și le-au pus la dispoziție persoanelor cu dizabilități, în mod gratuit, monoschiuri cu ajutorul cărora beneficiarii s-au putut bucura de libertatea alunecării pe zăpadă, în mod independent sau asistați de un monitor acreditat. Toate echipamentele speciale au fost achiziționate din donațiile făcute de companiile românești care au rezonat cu necesitatea dezvoltării unui asemenea proiect în țara noastră.

”Am reușit să achiziționăm 13 monoschiuri pentru persoanele cu dizabilități, mult peste ținta pe care ne-am stabilit-o la începutul proiectului, când ne-am propus să dotăm pârtiile cu 10 astfel de dispozitive. Suntem extrem de recunoscători sponsorilor care ne-au ajutat pe tot parcursul deplasărilor noastre”, declară Ionuț Stancovici, președintele Asociației Caiac SMile și inițiatorul acestui proiect.

Oameni având diferite tipuri de dizabilități au venit la pârtii din localitățile limitrofe sau de la distanțe apreciabile pentru a încerca senzația de libertate oferită de alunecarea pe zăpadă. Peste 350 de beneficiari, alături de familiile lor, au folosit aceste dispozitive special adaptate pe pârtiile din Vatra Dornei, Cluj, Poiana Brașov, Cavnic, Valea Prahovei sau Păltiniș.

Tot datorită demersurilor asociației Caiac SMile, trei persoane cu dizabilități locomotorii au devenit monitori de schi: Vasile Bota, Adrian Cherecheș și Bogdan Cioltea au urmat doi ani de specializare și perfecționare în cadrul cursului acreditat de Euroski – Centrul Național Formare Monitori.

Printre cei care au alunecat pe zăpadă cu ajutorul monoschiurilor, pe cele zece pârtii, au fost: rugbystul George Baltă, jucătorul de tenis și vicepreședinte al Comitetului Național Paralimpic Ciprian Anton, jucătorul de handbal și baschet Alvin Capon, Ionuț Filișan, antrenor de tenis la clubul Dinamo și Alex Benchea, alpinistul nevăzător care a escaladat vârfurile Kilimanjaro, Mont Blanc și Elbrus.

Partenerii Caiac SMile, în campanie și pe pârtii, au fost Mirela Retegan și Gașca Zurli. De altfel, Mirela Retegan este cea care a creat o mascota, pe SMile, și a compus imnul special pentru această ocazie, generând un hashtag extrem de popular, #haicapoti.  O parte dintre cele mai frumoase și emoționante momente surprinse pe pârtii în cele trei luni se regăsesc într-un montaj video emoționant care poate fi vizionat accesând link-ul https://youtu.be/AJJ_w-YyK8o

Din vară, persoanele cu dizabilități vor avea ocazia să încerce, ca sport de agrement, paracanoe, cu dispozitive special adaptate pentru fiecare tip de dizabilitate în parte, în cadrul unui nou program inovator marca Caiac SMile.

Caiac SMile este o asociație non-profit înființată în anul 2018 cu scopul de a  promova sportul şi un mod de viață sănătos și echilibrat, conform principiului „Mens sana in corpore sano”. Asociația oferă posibilitatea de a practica activități sportive precum caiac, gimnastică și schi persoanelor cu nevoi speciale, copiilor proveniți din medii defavorizate, copiilor instituționalizați și persoanelor cu dizabilități.

Ionuț Stancovici este românul care și-a propus să accesibilizeze sportul pentru persoanele cu nevoi speciale. Iubitor de sport, un antrenor dedicat și dornic de-a atrage pe oameni în această direcție, iarna pe schiuri și snowboard, vara în caiac, adună în jurul său peste 2.000 de copii și adulți. Antrenează 20 de copii din club pentru performanță în concursuri internaționale, unde reprezintă România la sportul olimpic de caiac slalom. Este inițiator al mai multor proiecte, majoritatea de natură socială: “Kayaking with disabilities”, “Skiing with disabilities”, “Aventura în natură”, etc. Ionuț crede că sportul reprezintă terapie atât fizică, cât și psihică, de aceea, orientarea lui, în mod special, este îndreptată spre persoanele cu dizabilități și copii proveniți din medii defavorizate, astfel ajutându-i să se integreze în societate.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut