Dat, dicat, dedicat. Traian Vasilcău: SFEŞNIC ÎN RUGĂCIUNE. Sosit-a carte din Basarabia

IMG0_0001Cu suspine. Şi doruri. Şi nemurire la purtător. În psaltire. Într-o stranie şi perpetuă nuntire cu nemărginirea, poetul continuă rotirea printre poeme-rugăciune, desluşind, încă o fărîmă, din tainele nemuririi. Şi totul e ca un strigăt de graţie: „Dă-mi un fir de moarte/ Să nu mai fiu foarte,/ Şi un fir de rai/ rogu-te să-mi dai,/ Triluri de lumine/ Glas să-şi ia din mine/ Şi la căpătîi/ Cerule,-mi rămîi, Bată-mă nevina/ De a-ţi şti senina/ Ochilor privire/Peste monastire,/ Unde, Rănii mire,/ Lăcrimez psaltire.”
Spectacolul lumii e într-adevăr surprinzător. În „Autumnală”: „Cu un buchet de ghiocei în floare,/ Moartea prin viaţa-mi verde alergînd/ Mă va îmbrăţişa în zori cîntînd/ Şi nici simţi-voi raiu-n trup cum doare…” . Pentru ca în „Elegie de ultimă toamnă” desprinderea de lumesc să fie şi mai pregnantă: „Frunză, ce-ai fost arămie/ Şi visai la veşnicie,/ Azi te-ai trezit sîngerie/ De din dorul ce mă-mbie.”
Forţa magiei, spunea cineva, se află în voinţa magicianului. Aşa şi Traian Vasilcău, consumă amurgul poemelor în culcuşuri tainice de turnuri şi ogive. Lasă sfeşnicul să ardă în rugăciune şi umblă pe cărări interzise muritorilor de rînd: „Porţi ferecate mă pirvesc în noapte,/ Cu viscol încuiate furios,/ Le sînt străinul ce-a plecat departe/ Şi-abia acum din stele s-a întors.”
Nu-i nici mana (termenul acela malaezian, derivat dintr-unul indonezian şi care înseamnă forţă, fiinţă, acţiune, calitate şi stare, toate la un loc/, ci, mai degrabă, o evadare din concepte. E creştinească ruga, dar poetul pleacă cu toate ale sale dincolo de cuvinte-încorsetări: „Ce sat albastru e-n privirea Ta,/ spre el alerg, despovărat de jale,/ Prin universul lacrimilor tale/ Să-mi plimb cuvintele sub prima stea.”
„Fuga-n Etern” nu este numai un poem, ci şi crez. E senzaţia suspendării în timp, o ciudată pasăre călătoare ce-şi întinde aripile peste păcat, ţară, cîntec şi speranţă: „Şi nici măcar o moarte/ nu poate-a le desparte.”
Marele suveran e prelungirea citoplasmatică a Marelul anonim blagian, iar Traian Vasilcău desluşeşete din miracolul Colindei profeţia Luminii. Iar clipa cea repede curgătoare devine codru enigmatic, propice fabulaţiilor:
Secunda-mi ajunge,
Vă las vouă ora,
Din ea să refaceţi
Veacul tuturora
Restul e vînare de Rai şi riscul de Iad, urmîndu-şi, firesc, fiecare, destinul.
Radu VIDA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.