Dat, dicat, dedicat. Radu Ţuculescu: MIERLA NEAGRĂ*

IMG_20151020_0002Noul roman al lui Radu Ţuculescu se citeşte pe nerăsuflate. Şi, trebuie să mărturisesc, sfîrşitul mi-a adus aminte de un citat, cules, undeva în lecturi risipite. Reproduc din memorie: În afara culturii, timpul este un drum spre moarte: în şi prin cultură timpul poate fi o cale spre veşnicie, spre universalitatea fiinţei umane.

O analiză pe text ne-ar confirma faptul că romancierul nu se abate de la „călăuzele” ce încheagă romanele tuturor timpurilor. Şi cum marile cărţi ale omenirii înmănunchează lirica antică chinezească, şi poemele greceşti, şi literatura spaniolă şi sud-americană, şi poezia franceză şi proza nordicilor, tot aşa şi scriitura lui Radu Ţuculescu are elemente ce susţin arhitectura prozei de mare calitate.

E filigranul brodat pe greul baroc al Clujului, în anii de formare ca muzician al autorului. Dar e şi articularea fiinţei conştiente în generalitatea sa ce se înfăptuieşte în cîmpul existenţial acut trăite, care presupune redimensionarea trecutului şi limpezirea viitorului. E ficţiune. Dar fiecare se poate recunoaşte în vreun personaj, fiecare a trăit, măcar pentru o clipă, intenţionalităţile unuia sau altuia dintre ofertele homeopatice. Iar eul, subordonat unui spirit individual ce se integrează sau se adaptează, devine transactualizarea principiilor devenirii lumii.

În disputa dintre realitate şi iluzie cîştigă naraţiunea, conturul personajelor, iar pulsaţiile vieţii se subordonează epocii socialiste, ca o prelungire citoplasmatică a unui ev mediu obsedant sau incipient capitalist original. Greieraşii şcolii de muzică din fosta mănăstire franciscană, personajele feminine, Lulu, Radu Orbul, devin emblematice, din chiar momentul în care autorul începe să construiască prima frază. Lumini şi umbre, tinereţe şi bătrîneţe, iubiri şi mizerii… iată evantaiul larg al unor îmbrăţişări autobiografice, duse, cu măiestrie, în tărîmul ficţiunii. Acolo unde crima, orgiile sexuale, trădările devin fapte, marcînd ungherul unei epoci cu respiraţie greu mirositoare. Iar grotescul (mirositul picioarelor în serile întunecate ale unui internat auster) sau lugubrul (nimicnicia existenţială a pedagogului Preda) alunecă din generalitate spre un romantism în opoziţie cu lirismul compoziţiilor adolescentine din roman.

Radu Ţuculescu nu-şi scrie memoriile. Iar interpretările fidele după partiturile trecutului sînt filtrate de constructorul romanului. Nu uită, aşadar, nici o clipă, că el, autorul, este dirijorul. În consecinţă, acompaniază totul cu blues-urile deloc metafizice şi mistice ale convieţuirii. Ale supravieţuirii. Chiar şi în condiţiile reprobabile ale unor dominante odioase. Veţi fi din nou surprinşi de meandrele pe unde vă poartă pana scriitoricească şi, mai ales, veţi fi surprinşi de modalităţile de rezolvare ale diferendelor. O lume în care iluziile mor încet, sexul devine condominiu al rătăcirilor funeste, gastronomia armă a răzbunării, mierla cîntînd prohod de mîncăruri grase pentru suflete slabe, nepereche. Iar eleuteriile autorului vin să celebreze victoria asupra unei ordini impuse.

De repetabile iluzii.

Radu VIDA

* Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2015

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.