Dat, dicat, dedicat. Ioan Indolean: TREI MILENII DE UMOR ÎNTR-UN SINGUR CALENDAR

Iaca: au trecut deja 10 ani. 3650 şi ceva de zile de când, profesorul Ioan Indolean ne face să zâmbim. Căci, în fiecare zi lăsată de Dumnezeu, o schiţă în colţul buzelor face mai mult decât toate boabele dintr-o farmacie vestită, iar un râs sănătos aduce un plus existenţei fiecăruia dintre noi.

Râdem şi zâmbim, şi de această dată cu celebrităţile lumii, oameni care, prin munca lor au adus plusvaloare vieţii noastre, altfel, terne, fade, inodore, incolore ş.a.m.d.

Calendarul pe 2018 e adus „la zi”, minutele se şterg din cărindar, secundele punctează bucuria de a fi trecut pe acest pământ şi de a fi socializat cu semenii. Oameni de seamă sau anonimi, somităţi sau necunoscuţi, minţi sclipitoare sau încuiate în nimicnicia lor – toţi trăim sub semnul numitorului comun. În traducere liberă: bucuria de a descreţi frunţile, de a nu lăsa la voia sacropeniei muşchii subcutanaţi ai feţei.

Ce uşoară ni se pare viaţa când zâmbim? Antrenăm astfel 17 muşchi faciali. Dar pentru a ne încrunta avem nevoie de 43 de muşchi. Îngrozitor, nu?

Să râdem, aşadar.

De noi, de alţii. Să ne destindem şi să-i destindem pe cei cu care întrăm în contact. Frumos. Gingaş. Inteligent. Totul cu scopul de a înveseli şi binedispune. Şi vom trăi bucuria de a avea o faţă netedă, ochii sclipitori, tonus mai mult decât bun.

Radu VIDA

LUNI, 1 IANUARIE

Fizicianul american E. H. Han, care a descoperit fenomenul ce-i poartă numele şi care l-a făcut celebru pe când avea doar 25 de ani, a fost invitat, nu mult după aceea, la un congres internaţional de fizică. La auzul numelui său, mulţi dintre participanţii la congres, care nu-l cunoscuseră personal, l-au întrebat:

-Nu cumva sunteţi rudă cu bătrânul Han?

– Foarte apropiată, răspunse tânărul savant. Bătrânul sunt chiar eu…
–

MARŢI, 2 IANUARIE

Franz Lehar, aflat în voiaj de nuntă, intră cu soţia într-un mic local parizian “Maxim”. La plată, celebrul compozitor vienez descoperi că pierduse portmoneul cu toţi banii şi biletele de întoarcere la Viena. Tinerii însurăţei făcuseră o impresie atât de bună asupra proprietarului restaurantului, încât, aflând de neplăcerea lor, acesta renunţă la plata consumaţiei.

– O să vă trimit banii, îl asigură Lehar, iar restaurantul dv. o să ajungă cunoscut până departe.

Compozitorul se ţinu de cuvânt, curând scrise opereta “Văduva veselă”, iar aria “Să mergem la Maxim” dovedea recunoştinţa compozitorului. De atunci “Maxim” deveni unul dintre cele mai populare localuri din Paris.

MIERCURI, 3 IANUARIE

La începutul carierei sale, Balzac a acceptat un împrumut din partea unui prieten al lui, notar.

– Îmi vei restitui banii, spuse notarul, din succesul primei capodopere.

Şi Balzac acceptă. De atunci, la fiecare operă publicată, notarul îi scria, numindu-i lucrarea o capodoperă, în speranţa de a-şi primii banii, în timp ce Balzac îi răspundea iute, cu modestie, că adevărata capodoperă nu a scris-o încă, deci se înţelege că notarul avea să mai aştepte până când Balzac să-i dea banii înapoi. Acest schimb de păreri a durat până la moartea lui Balzac, fără a-i mai restitui vreodată banii notarului.