Dat, dicat, dedicat. Angus Fraser: ŢIGANII*

340 de pagini dense. Şi alte 25 de bibliografie. Zeci şi zeci de note de subsol. E ca o serioasă lucrare de doctorat sau, mai bine spus, o lexicografie a ceea ce s-a întâmplat cu această etnie pe mapamond. De demult, de când au venit spre ţările evropene şi până către zilele noastre. Dar, dincolo de valoarea ştiinţifică, ne bucură lizibilitatea, modul sprinţar şi atractiv cu care autorul ştie să prezintă această lume.

Sir Angus Fraser „ a fost preşedintele Comisiei de Taxe Vamale şi Accize a Marii Britanii, iar între 1988 şi 1992 consilier al prim-ministrului pentru Eficienţa guvernării. A fost înnobilat în 1985. A scris numeroase studii asupra ţiganilor”, spune un scurt curriculum vitae la începutul cărţii. Iar subtitlul acoperă o întreagă realitate: originile, migraţia, şi prezenţa lor (a ţiganilor, bineînţeles) în Europa.

Cartea se vrea, şi este, în cele mai importante momente ale ei, o descriere a vieţii de nomad: „Aceasta este povestea unui popor rătăcitor, care în Evul Mediu ajunge în Balcani şi apoi, treptat, se răspândeşte peste întregul continent european şi dincolo de acesta”. De la etimologia denumirii acestui grup compact şi eterogen, totodată, până la psihologia compartimentală urmărită de-a lungul secolelor în care s-au… europenizat, din rândurile aşternute de autor, aşadar, răzbat atât ecouri rasiale, cât şi sentimente de compasiune pentru aceşti veşnici rătăcitori. Regi puternici şi plebe, începând cu secolul al XIII-lea au privit către acest grup etnic când cu o puternică curiozitate, când cu necruţătoare ură rasială. Prezenţa lor în Europa a creat însă, întotdeauna. panică. Nu numai pentru modul lor de existenţă, ci şi pentru că o asemenea invazie nemaiîntâlnită a creat bulversări. Cerşetoria, furturile dar şi meseriile practicate de etnie au stârnit controverse într-o Europă, ,să recunoaştem, mult, mult mai civilizată decât propunerea existenţială venită dinspre India sau Egipt. Minciunile lor au intrat în legendă, atât în ceea ce priveşte originea lor, cât şi felului lor de a fi în interacţiunea cu celelalte naţii sedentare.

Un lucru este sigur: citind despre invazia ţiganilor în Europa ai mereu sentimentul că retrăieşti istoria. Şi – excluzând metodele de astăzi ale terorismului musulman – trăieşti mereu cu sentimentul că istoria se repetă. Chiar dacă la altă scară, şi cu alte consecinţe, Europa nu a mai fost şi nu va mai fi niciodată la fel după ce felurite neamuri s-au amestecat cu populaţiile băştinaşe.

Veţi afla multe din istoria Continentului nostru în contextul „cotropirii” ei de către aceşti nomazi. Autorul însă rămâne lucid până la ultima filă a cărţii: „A fi ţigan nu înseamnă doar a creşte şi a trăi în mijlocul ţiganilor, dar şi a fi în relaţii cu populaţia sedentară. În mare parte, această carte se axează pe întrebarea dacă o minoritate redusă numeric şi vulnerabilă are sau nu dreptul de a fi deosebită. Această chestiune a stat chiar la baza primirii pe care societatea le-a făcut-o, situată între respingerea pe faţă şi asimilarea totală”.

Astăzi, ei sunt uniţi şi dezbinaţi, deopotrivă. Şi încercările de reconciliere merg anevoie, pentru că prejudecăţile din ultima jumătate de mileniu n-au reuşit să schimbe comportamentul specific nomazilor.

Dar lectura – credeţi-mă! – este de-a dreptul fascinantă. Şi cu învăţăminte la tot pasul.

Radu VIDA