DASCĂLI CLUJENI DE ALTĂDATĂ

După ce, cu ceva timp în urmă, am scos la lumină unele momente de la întâlnirea absolvenţilor din urmă cu 50 de ani de la Facultăţile de Istorie-Filozofie şi de Filologie, ar fi fost nedrept, necinstit şi nedemn să nu fac acelaşi lucru şi cu dascălii noştri. Şi asta pentru că, dacă noi, tineri şi tinere ne jucam rolul de studenţi, pe imensele scene de teatru care erau cele două institute universitare, ei, profesorii îşi jucau rolul de regizori, ce ne dădeau nouă indicaţiile pentru a ne juca cumsecade rolul. Ei ne-au oferit informaţii din prea plinul cunoştinţelor lor, ei au contribuit decisiv la profesionalizarea noastră, pregătindu-ne pentru calea pe care fiecare absolvent a urmat-o.
Atât studenţii, cât şi profesorii Facultăţii de Filologie, şi-au petrecut cei cinci ani din perioada 1962 -1967 între zidurile aceleiaşi clădiri de pe strada Horia nr.31, au respirat acelaşi aer, şi-au purtat paşii prin aceleaşi săli şi coridoare, au frecventat aceleaşi biblioteci, au poposit, şi unii, şi alţii la cursuri şi seminarii în sala nr.29.
Aici, în vestita sală 29, am ascultat expunerile profesorilor Iosif Pervain şi Octavian Şchiau (Bubu) despre literatura română veche, aici am descoperit frumuseţea şi permanenta prospeţime a folclorului literar românesc, din cele spuse de profesorul Dumitru Pop şi asistentul său, Ion Şeuleanu ( Şeli ), aici ne-am însuşit noţiunile de ştiinţa literaturii, de genuri şi specii, cu exemplificările specifice, expuse de profesorul Ion Vlad şi asistenţii săi, Gavril Mate şi Cornel Robu.
Unul din tinerii profesori ai Filologiei clujene din anii’ 70, ca şi Ion Vlad, de altfel, a fost Mircea Zaciu. Tot aici, în amintita sală nr.29, de fapt cel mai încăpător spaţiu din toată clădirea, am urmărit expunerile profesorului Mircea Zaciu despre literatura română contemporană. Catedrei de literatură îi aparţinea şi Gavril Scridon, ulterior autor al unor studii interesante despre poetul năsăudean, George Coşbuc.
Aparţinător unei mai vechi generaţii de cadre didactice era profesorul Liviu Rusu, autor al unor studii şi cărţi de literatură comparată. Acest universitar are şi meritul incontestabil de a iniţia o campanie de readucere în actualitate a lui Titu Maiorescu, care mai multă vreme a fost ţinut la index. Un amplu studiu publicat în revista „ Viaţa Românească” de profesorul Liviu Rusu a iscat o amplă vâlvă în lumea literară, soldându-se în final cu aşezarea criticului junimist la locul ce i se cuvine în panteonul culturii noastre.
Prin prelegerile profesorilor Ion Pulbere, Stefan Bitan şi Ion Racoveanu am pătruns în universul literaturii antice greceşti şi latine, dar şi al unor mari scriitori contemporani din unele ţări ale lumii.
Deşi generaţia anului’ 67, generaţie ce i-a avut în componenţa sa, între alţii, pe scriitorii Ioan Alexandru, Gheorghe Pituţ, Ana Blandiana, Ionel Sângereanu, Mircea Muthu, Cornel Nistea, Gavril Matei, Iustin Moraru, pe cunoscuţii regizori Olimpia Arghir şi Mircea Corneşteanu etc, nu i-a avut ca îndrumători pe tinerii asistenţi: Ioana şi Liviu Petrescu ( fiica şi ginerele eminescologului Dimitrie Popovici), Leon Baconschi (fratele poetului A.E.Baconschi ), viitorul însemnat poet şi critic literar Ion Pop, Georgeta Antonescu, Sergiu Dan( fiul prozatorului Pavel Dan), şi aceştia făceau parte din catedra de literatură română, fiind, cu siguranţă, dascălii unor generaţii viitoare.
În perioada următoare, după ce promoţia noastră s-a împrăştiat în cele patru vânturi, mai mulţi „literaţi” din cei enumeraţi, s-au avântat cu dezinvoltură în activitatea publicistică. Şi asta cu atât mai mult cu cât politica editorială a cunoscut o importantă deschidere prin înfiinţarea de edituri în marile centre universitare ale ţării: Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Craiova. Au excelat la acest capitol Ion Vlad, Mircea Zaciu şi Ion Pop cu articole şi studii inserate în revistele clujene „ „Steaua” şi” Tribuna”, dar şi în alte periodice din ţară. Dar nu numai atât: aceştia şi-au pus numele şi pe mai multe volume de teorie, istorie şi critică literară, iar în cazul lui Ion Pop şi pe cărţi de poezie.
Catedra de limbă română şi de lingvistică generală, numită acum „ departament”, a fost şi ea încadrată cu specialişti ai genului tot unul şi unul. Liderul lingviştilor clujeni era profesorul Dimitrie Macrea, membru corespondent al Academiei Române şi unul din cei mai importanţi lexicografi ai timpului. Dacă mi-aduc bine aminte, eminentul savant ne-a predat cursul de gramatică istorică, în primul sau al doilea an de facultate. Prelegerile profesorului se ţineau de multe ori şi în zile de sărbătoare, întrucât dânsul era „ prins” şi la Facultatea soră din Bucureşti. Beneficiind de o putere de muncă ieşită din comun, profesorul Macrea a condus lucrările în vederea editării unor dicţionare şi gramatici ale limbii române.
În cadrul catedrei de limbă, academicianul Emil Petrovici, un slavist renumit, ne-a dat informaţii preţioase privind existenţa unor elemente slave în vocabularul limbii române.
Alături de cei doi academicieni, ne-au oferit informaţiile necesare, ajutându-ne să învăţăm o limbă română corectă, astfel încât, la rândul nostru să devenim buni specialişti, următorii: Mircea Zdrenghea, D.D. Draşoveanu, Viorica Pamfil, Liviu Tomuţă, Romulus Todoran( dialectologie). Şi lingviştii nu s-au lăsat mai prejos decăt colegii lor, „ literaţii”, în privinţa activităţii publistice, multe studii de limbă din diferite ziare şi reviste de specialitate, având semnătura acestora.
Evident, nu putea lipsi din pregătirea studenţilor filologi limba latină. Numele celor doi dascăli de limbă latină grăiesc ele însele despre naţia din care se trăgeau: Edelstein Frida şi Tiberiu Weiss. Deşi era şi este considerată o limbă moartă, totuşi am învăţat-o cât am putut de bine pentru că, vorba cronicarului „ noi de la Râm ne tragem” ( Roma, n.n.)
Privind în urmă cu nostalgia celor 50 de ani scurşi de la absolvire, concluzia e una singură, una corectă, corectă şi indubitabilă: atât profesorii de la Filologie, cât şi cei de la Filozofie-Istorie, au făcut istorie, în perioada anilor’ 60 -’70 şi în următorii. Dar despre aceştia din urmă, într-o ediţie viitoare a prezentei publicaţii.
Prof. Gh. Buşoiu, filolog/ Mediaş