Dar consiliul local…

 ILIE CĂLIAN

Neîndoielnic, democraţia este mult mai greu de “gospodărit” decît orice alt sistem, întrucît “pretinde” participarea responsabilă la actul decizional a tuturor membrilor cu drept de vot ai societăţii – direct şi prin delegare. Vedem asta mai cu seamă în perioadele preelectorale, cînd alegătorii sînt puşi în situaţia de a-i alege pe cei cărora le încredinţează puterea legislativă şi executivă. Iată, acum, toată lumea este interesată de viitorii primari, de viitorul preşedinte al consiliului judeţean – şi foarte puţini de viitoarele structuri legislative locale, de consilieri.

În realitate, foarte puţini sesizează realitatea structurilor pe care urmează să le consfinţească prin vot. Iată un paradox: aproape toţi alegătorii sînt interesaţi de alegerea preşedintelui ţării (deşi puterea executivă o are primul ministru, care nu este ales, ci numit de majoritatea parlamentară, aceea care îi acceptă proiectele) şi de primar, deşi nici acesta nu are altă “putere” decît a propune proiecte şi, apoi, a le urmări executarea (ca şi în cazul preşedintelui consiliului judeţean). De ce, aşadar, este electoratul atît de interesat de primar şi aproape complet dezinteresat de consiliul local? Mai întîi, dintr-o inerţie istorică: de la împăraţi, faraoni, regi, voevozi şi dictatori , oamenii s-au obişnuit ca puterea de decizie să fie personală, astfel că le este greu să accepte mecanismul – mai complex şi mai lent – al deciziei colective (parlament, consiliu judeţean, consiliu local).

Am ascultat/citit, în ultima perioadă, numeroase opinii despre cum ar trebui să fie (ce calităţi să aibă) şi ce să facă un viitor primar. Am constatat cu dezamăgire că numărul celor care corelează activitatea primarului cu a consiliului local este extrem de mic. Pur şi simplu, primarul este văzut de aproape întreg electoratul ca un fac-totum: el propune proiecte, el dispune excutarea lor, el le şi realizează. Pe de altă parte, se poate uşor observa că pentru foarte mulţi rostul primarilor este oarecum identic cu al unui simplu “gospodar”: să asigure curăţenia, iluminatul public, apa şi canalizarea, încălzirea şi repararea străzilor, întreţinerea spaţiilor verzi. Or, pentru acestea există, în primăriile oraşelor, directori, există regii şi firme care se ocupă exact cu aceste probleme.

De fapt, primarilor li se cere altceva. Acel altceva care derivă din existenţa consiliilor locale, care au dreptul de a hotărî. Nu este vorba despre viaţa curentă a localităţii: asta intră în “fişa postului” primarului şi feluriţilor directori – de direcţii şi regii autonome. De aceea sînt şi ridicole angajamentele primarilor că se vor ocupa de aceste probleme – ca şi cum un director de şcoală s-ar angaja că, sub conducerea lui, se vor ţine lecţii. După cum ridicole sînt şi alte angajamente ale unor candidaţi: că vor asigura izolarea termică a blocurilor de locuinţe, că vor realiza programele de construcţii de locuinţe ale ANL, că vor introduce “apă şi canalizare” etc. – toate acestea făcînd parte, de fapt, din programe naţionale şi ale UE, pe care ei au obligaţia să le urmărească şi nicidecum nu sînt “propunerile” sau “proiectele” lor.

De fapt, primarii (ca şi preşedinţii de consilii judeţene) trebuie să imagineze ample proiecte de dezvoltare a localităţilor lor. Am zis “ample”, pentru că, cu excepţia cîtorva situaţii speciale, punctuale, a unor probleme urgente, care “ard”, primarii şi consiliile locale trebuie să se gîndească la viitor. Şi, lucru şi mai greu de realizat, din cauza “naturii” umane, să nu neglijeze proiectele concepute şi adoptate anterior. Or, în acest caz, înţelegem de ce primarul nu poate lucra de unul singur, ci cu o echipă, care este, în principiu, echipa de consilieri din acelaşi partid sau aceeaşi alianţă, care poate concepe proiecte complexe. Să nu ne amăgim cu ideea că un primar poate, singur-singurel, să facă toată acea muncă de cunoaştere exactă a situaţiei dintr-un oraş mare, a posibilelor perspective, a scenariilor fezabile pentru atingerea unor obiective etc.

De aceea, se înşeală alegătorul care îşi dă votul unui candidat doar pentru că i se pare “simpatic”, sau “deştept”, sau “omenos”, fără a lua în considerare şansele acestuia de a putea lucra cu o majoritate de aceeaşi culoare politică în consiliul local. Din păcate, în mult prea numeroase cazuri se întîmplă tocmai aşa – iar la următoarele alegeri fie i se sparg în cap fostului primar toate oalele (deşi, poate, era un om capabil, dar n-a avut sprijinul consiliului local – sau tocmai acest consiliu a fost incapabil), fie i se acordă merite care, în mare măsură, aparţin fostei majorităţi din consiliul local.