Dansatorii gherleni în turneu

Toamna este sezonul deplasărilor, cînd şi formaţiile artistice pornesc la drum. Astfel, tinerii din cadrul Fundaţiei Culturale „Téka” din municipiul Gherla au avut prilejul de a efectua un turneu în Ungaria. Este vorba despre Ansamblul de dansuri populare „Kaláka”, care recent a participat la manifestările culturale prilejuite de aniversarea a 25 de ani de administraţie locală în oraşul ABA (Ungaria), localitate înfrăţită cu municipiul Gherla. Dansatorii gherleni au susţinut acolo un reuşit program de cîntece şi dansuri populare din zona Someşurilor şi a Cîmpiei, într-o evoluţie mult apreciată de gazde. Totodată, oaspeţii clujeni au vizitat unităţi de învăţămînt şi instituţii culturale din ABA, unde au foarte mulţi prieteni, avînd în vedere că colaborează de peste 10 ani cu tinerii de acolo prin vizite reciproce, care au loc în fiecare an.

O altă formaţie a Fundaţiei Culturale „Téka” a fost prezentă la tradiţionalul festival folcloric din localitatea Bălan (judeţul Harghita). De astă-dată, cei care au onorat manifestarea au fost membrii Ansamblului de dansuri populare „Kenderkóc”, format din elevii claselor a IV-a şi a V-a. Copiii gherleni au participat şi la parada portului popular, desfăşurată în Piaţa Centrală din centrul minier Bălan, după care au evoluat în cadrul spectacolului de gală ce a avut loc pe scena Centrului Cultural din localitate.

La sfîrşitul acestei săptămîni, mai exact în perioada 23-24 octombrie 2015, la Gherla are loc cea de a XIX-a ediţie a Festivalului de folclor din Cîmpia Transilvană, organizat de Fundaţia Culturală „Teka” şi la care, an de an, participă peste 200 de interpreţi şi dansatori din Cîmpia Transilvaniei şi de pe Valea Someşului Mic.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.