Daniel Dăianu, invitat la UBB

Fostul europarlamentar şi ministru de Finanţe al României, Daniel Dăianu, în prezent membru al Academiei Române, al Consiliului de Administraţie a Băncii Naţionale a României şi al HLGRO (High Level Group on EU Own Resources), participă joi, 2 martie, la UBB, la o serie de manifestări axate pe provocările la care este supusă, în prezent, Uniunea Europeană.

De la ora 11:00, în sala Jean Monnet a Facultăţii de Studii Europene din cadrul UBB (str. Emm. de Martonne nr.1), Daniel Dăianu va participa la dezbaterea cu tema „Noul protecţionism în lumea dezvoltată: o ameninţare la adresa ordinii liberale globale?”, a Grupului de Reflecţie CITADEL. Manifestările vor continua, de la ora 12:30, cu lansarea cărţii „New Europe and the Great Recession”, semnată de Daniel Dăianu. Evenimentul va avea loc la Sala Club a Casei Universitarilor (str. Emm. de Martonne nr.1), şi va fi moderat de acad. prof. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai. Volumul va fi prezentat de prof. univ. dr. Mihaela Luţaş – prorector al UBB, prof. univ. dr. Agnes Nagy şi conf. univ. dr. Valentin Naumescu.

De la ora 17:30, Daniel Dăianu va susţine, în Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB (str. Theodor Mihali nr. 58-60), conferinţa cu tema „Uniunea sub asediu: provocări pentru bugetul UE şi bugetele naţionale”.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.