Daniel Constantin: Întoarcerea lui Raed Arafat, o victorie a populaţiei în războiul cu actuala Putere

Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, consideră că decizia primului-ministru Emil Boc de a-l rechema în Ministerul Sănătăţii pe Raed Arafat reprezintă o victorie a populaţiei „în războiul început cu actuala Putere”.

„Cred că populaţia a început un război cu actuala conducere reprezentată de preşedinte şi de Guvern. Întoarcerea lui Arafat este benefică pentru sistem, este o victorie a populaţiei, dar este doar o victorie de etapă în războiul pe care l-a început populaţia cu actuala Putere. Eu cred că lucrurile şi nemulţumirile vor continua în perioada următoare, manifestările vor continua, pentru că acesta a fost doar unul din motivele pentru care oamenii au ieşit în piaţă. Oamenii nu se vor opri pînă nu vor cîştiga războiul, pînă nu vor înlocui actuala Putere”, a declarat, pentru AGERPRES, liderul PC, Daniel Constantin.

Primul-ministru Emil Boc a anunţat, marţi, că dr. Raed Arafat va reveni în funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii. „Domnul Arafat îşi va relua, cu acceptul domniei sale, postul de subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii”, a spus Emil Boc. Premierul a precizat că Raed Arafat a purtat marţi discuţii atît cu el, cît şi cu preşedintele Traian Băsescu şi cu ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, şi a afirmat că a luat decizia ca acesta să revină la Ministerul Sănătăţii în contextul în care a existat voinţă din ambele părţi.

Emil Boc a precizat că medicul Andrei Georgescu, care fusese numit subsecretar de stat în locul lui Raed Arafat, va reveni în funcţia de şef al Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti. „Îi mulţumesc domnului Georgescu, un profesionist la fel de cunoscut, un om cu expertiză în acest domeniu. Domnia sa a optat în urma discuţiei pe care am avut-o să-şi reia activitatea la Spitalul Universitar de unde provine şi sistemul pe care l-a clădit, fiind un profesionist şi îi mulţumesc pentru sprijinul şi efortul pe care ni-l va acorda în continuare în pregătirea legislaţiei în acest domeniu”, a menţionat Boc.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.