Daniel Buda, locul şase pe lista PNL la europarlamentare

Liderul PNL Cluj, Daniel Buda ocupă locul şase pe lista candidaţilor PNL la alegerile europarlamentare. Lista a fost validată joi de Biroul Politic Naţional al partidului. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi. Prima poziţie este ocupată de Rareş Bogdan. Acesta este urmat de Mircea Hava, Siegfried Mureşan, Vasile Blaga, Adina Vălean, Daniel Buda, Dan Motreanu, Gheorghe Falcă, Cristian Buşoi, Marian Jean Marinescu, Vlad Nistor, Mihai Ţurcanu, Violeta Alexandru. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, că liberalii au „cea mai puternică” listă de candidaţi la alegerile europarlamentare. „PNL a decis astăzi candidaţii partidului la alegerile pentru PE. Intrăm într-o bătălie decisivă pentru România, pentru Europa. (…) Bătălia care urmează nu va fi uşoară, din păcate, cei care guvernează astăzi îşi bat joc de România. (…) Avem cea mai puternică listă, oameni care în viaţa lor au făcut lucruri palpabile pentru cetăţeni, reprezentanţi care, prin funcţiile pe care le-au deţinut, (…) au arătat că au capacitatea să facă lucruri bune pentru oameni”, a susţinut Orban, într-o conferinţă de presă. El a anunţat o campanie electorală „la firul ierbii”. „Rareş Bogdan revine în PNL şi intră pe câmpul de bătălie. Este un adevărat campion al luptei împotriva minciunii, abuzurilor. Este omul care a avut curajul să spună adevărul”, a afirmat Orban, care a precizat că apreciază în mod deosebit decizia acestuia de a se alătura PNL.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.