Daniel Buda cere demisia lui Dragnea şi a lui Tăriceanu

Preşedintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, cere demisia preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, ca urmare a scrisorii pe care au trimis-o miercuri Comisiei Europene. ‘’Solicit public demisia domnului Călin Popescu Tăriceanu din fruntea Senatului, precum şi demisia domnului Liviu Dragnea din Camera Deputaţilor deoarece sunt nedemni de a ocupa înaltele funcţii de responsabilitate din stat! Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu trebuie să plece din fruntea Camerei Deputaţilor, respectiv a Senatului. Recenta scrisoare trimisă de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, către cei care se pretind a fi al doilea şi al treilea om în stat, îi face nedemni de a mai ocupa înaltele funcţii în stat. Reacţia infantilă a acestora demonstrează iresponsabilitate şi în acelaşi timp incapacitatea acestora de a se relaţiona în mod constructiv şi eficient cu instituţiile europene.
 Ignorarea în mod deliberat a semnalelor de bună-credinţă venite din partea Comisiei Europene este de natură să pericliteze grav interesele României în spaţiul Uniunii Europene. Continuarea acestor demesuri de modificare a legilor justiţiei, ignorând voinţa magistraţilor, dar si semnalele transmise din stradă de societatea civilă, poate aduce activarea articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene. Îngrijorările exprimate de cei doi reprezentanţi ai Comisiei Europene, dintre care unul socialist, reprezintă o consecinţă directă a derapajelor actualei guvernări.
 Domnule Dragnea şi domnule Tăriceanu, România nu poate beneficia de fonduri europene la nesfârşit care să fie cheltuite într-un stat în care justiţia să fie subordonată puterii politice, oricare ar fi ea, iar rămânerea dumneavoastră mai departe în cele două poziţii constituie un atentat la siguranţa naţională!’’, a declarat Daniel Buda.
 Eurodeputatul a mai spus că, în data de 7 februarie, în Parlamentul European va avea loc o dezbatere pe tema modificărilor la legile justiţiei din România, cerută de Grupul Verzilor, dezbatere despre care spune că este, de asemenea, un avertisment serios la adresa ţării noastre. C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.