Danemarca şi Marea Britanie – diferenţe şi asemănări în abordarea UE

Atît Marea Britanie cît şi Danemarca împlinesc în 2013, 40 de ani de cînd au devenit membre UE. La 1 ianuarie 1973 cele două ţări aderau la blocul comunitar, alături de Irlanda. Mi se pare interesantă şi oportună cu această ocazie o analiză a modului în care cele două ţări îşi joacă cărţile în Uniunea Europeană.

Dacă se discută o posibilă părăsire a Uniunii de către Marea Britanie, ministrul pentru afaceri europene din Danemarca declara recent că ţara sa nu are nici o intenţie de a merge în aceeaşi direcţie. După cum sublinia şi Wammen, o eventuală ieşire a Marii Britanii din UE, ar poziţiona Danemarca oarecum pe actualul “scaun” britanic pe viitor, ca fiind cea mai “semi-decomandată” membră a blocului comunitar. Menţinerea legăturilor strînse cu Marea Britanie este, de asemenea, o prioritate de top pentru Danemarca, susţine diplomatul danez. Într-o mare măsură, Danemarca a aderat la UE ca urmare a aderării britanice. Şi chiar dacă Marea Britanie în cele din urmă ar decide să părăsească UE, el crede că relaţia dintre ţara sa şi Marea Britanie nu s-ar schimba în mod semnificativ. Nicolai Wammen insistă ca Danemarca să fie cît mai aproape de UE, considerînd acest lucru în interesul poporului danez. Şi în Parlamentul European, politicienii danezi sînt apreciaţi ca fiind în general destul de “prietenoşi” în abordarea relaţiei Danemarca-Uniunea Europeană.

O oarecare asemănare apare însă între Marea Britanie şi Danemarca, dacă este să ne oprim asupra monedei unice. După cum citeam recent, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de TNS Gallup pentru ziarul Berlingske Tidende, suportul pentru înlocuirea coroanei daneze cu euro este destul de scăzut. Doar 22% dintre cei chestionaţi au declarat că ar vota în favoarea adoptării monedei euro într-un referendum.

Sunt cazuri în care state membre pot să negocieze anumite “opt-out”-uri de la legislaţia sau tratatele Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că nu trebuie să participe la anumite politici europene. Astfel, în prezent, Danemarca are 4 asemenea opt-outs (securitate şi apărare; cetăţenie, libertate, securitate şi justiţie, uniune economică şi monetară), Irlanda 2, Polonia 1, Suedia 1 şi Regatul Unit 4. Revenind la Marea Britanie, să nu uităm că la rîndul său, premierul Cameron, doreşte renegocierea poziţiei ţării sale, şi apoi organizarea unui referendum în 2017, pe tema apartenenţei la UE.

Danezul Lars Løkke Rasmussen, liderul opoziţiei, a declanşat recent presiunea asupra premierul Helle Thorning-Schmidt de a lansa un referendum în privinţa a două dintre opt-out Danemarcei. Rasmussen, fost prim-ministru şi lider al liberalilor, vrea Danemarca să scape de opt-out-ul de pe Apărare şi Justiţie printr-un referendum, cît mai curînd, eventual în luna mai a anului viitor, pentru a coincide cu ziua alegerile europene. Rasmussen îşi argumenta propunerea: “A venit timpul, trebuie să ne confruntăm cu aceste opt-out. Efectele negative mai ales ale justiţiei sînt de o asemenea urgenţă încît ar fi iresponsabil să se păstreze”.

Danemarca ar putea risca să fie marginalizată şi decisiv slăbită în lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere, după cum susţine şi Ministrul danez al Justiţiei, Morten Bødskov. Dar euroscepticismul răspîndit pe scară largă în rîndul publicului danez face dificilă pentru guvern ambiţia sa de a se apropia de UE.

Cruciale pentru traiectoriile viitoare şi pentru concretizarea scenariilor prezentate de diferiţi analişti, sînt însă alegerile britanice programate pentru 2015, şi acordurile dintre puterea şi opoziţia daneză.

Dan LUCA

Dan LUCA este Doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, fondator în 2003 al Clubului “România-UE” Bruxelles. Are 41 de ani şi îşi desfăşoară activitatea la Bruxelles din 1997. Este autorul a 3 cărţi despre România afacerilor europene, Bruxelles-ul european şi dilemele comunicării. Este profesor la universităţi din Bruxelles, Gorizia (Italia), Bucureşti şi Cluj. În 2008, inspirat şi sprijinit de social-democraţii germani, socialiştii francezi şi laburiştii britanici, a înfiinţat la Bruxelles prima filială din afara teritoriului României a unui partid politic român – PSD Bruxelle