Dan Puric la Gherla

Sfîrşitul acestei săptămîni oferă gherlenilor un nou prilej de reîntîlnire cu un binecunoscut om de cultură: actorul şi regizorul Dan Puric revine după doi ani în oraşul de pe Someş, cu ocazia prăznuirii ultimului hram ,,Sf. Mare Mucenic Mina” de la Parohia ,,Sf. Cuv. Parascheva” Gherla IV, duminică, 9 noiembrie 2014. Acţiunea este organizată în colaborare cu Primăria municipiului Gherla şi cu toate unităţile de învăţămînt din localitate. Cu această ocazie, cunoscutul artist va participa la Sf. Liturghie la Parohia ,,Sf. Parascheva”, unde va adresa un cuvînt de folos sufletesc credincioşilor prezenţi în lăcaşul de cult, urmînd ca după-amiaza, la ora 16, să susţină la cinematograful din oraş (recent modernizat) o conferinţă cu tema ,,Sufletul românesc – De la jertfa Sf. Brîncoveni la păstrarea demnităţii neamului nostru”.Dan Puric va lansa la Gherla şi cel mai recent volum al său, “Suflet românesc”, iar prezentarea cărţii va avea loc în cadrul conferinţei. Intrarea este liberă,  doritorii putînd achiziţiona volumul din holul clădirii, de unde vor putea obţine şi autografe de la autor. Evenimentul este unul aşteptat de locuitorii municipiului Gherla, dornici de a se reîntîlni cu oaspetele bucureştean.      SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.