Dan Petrescu: ”Nu e normal să pierzi cu Islanda”

Cel mai în vogă antrenor al momentului în fotbalul românesc s-a ferit să-l critice pe Mirel Rădoi pentru eșecul cu Islanda, însă consideră că nu poți fi un selecționer bun înainte de 50 de ani.

Dan Petrescu, antrenorul campioanei României CFR 1907 Cluj, a comentat pentru Făclia evoluția și rezultatul echipei naționale în partida cu Islanda, care a avut loc joi seară, în deplasare, la Reykjavik, contând pentru barajul de calificare la turneul final al Campionatului European de anul viitor.

Tehnicianul clujenilor a dorit să fie fair-play la adresa selecționerului Mirel Rădoi și s-a ferit să comenteze alcătuirea echipei și schimbările efectuate de acesta:

”Nu este colegial să fac comentarii la adresa unui alt antrenor. Nici mie nu-mi convine când un alt antrenor își dă cu părerea despre mine. Nu-mi place să vorbesc foarte mult după o înfrângere, pentru că se interpretează. Mi-ar fi plăcut să-mi dau cu părerea după o victorie pe care o așteptam cu toții. Nu vreau să se facă speculații pe seama declarațiilor mele despre această partidă. Înfrângerea e îngrângere. Ca să fac o comparație, și noi am jucat cu Sevilla, o echipă evident mai valoroasă decât noi, dar a rămas tristețea necalificării. Pot să vă spun că nu e normal să pierzi cu Islanda. Intrăm în istorie cu faptul că în calitate de gazde ale turneului final nu avem echipă calificată”, ne-a declarat Dan Petrescu.

Tehnicianul a identificat însă și cauzele acestui lung șir de nereușite ale fotbalului românesc, atât la nivel de națională, cât și la nivel de club:

”În fotbalul românesc nu se investește, dar se doresc rezultate, se doresc performanțe. Toată lumea cere, are pretenții, dar nu se uită că n-avem buget. Uitați-vă la unguri, care sunt cu 100 de ani înaintea noastră, construiesc baze sportive, terenuri, pompează sume importante în sport.

Noi am ajuns să ne plătim testele pentru coronavirus. Statul ar trebui să se implice mai mult în acest sens, dacă ne dorim rezultate. În schimb adoptăm tot felul de reguli aiurea, cum este și cea legată de Under 21, inumană, absurdă, care se regăsește doar la noi. Ne-am entuziasmat că am avut acel rezultat cu naționala de tineret la Campionatul European, dar eu zic că rezultatele trebuie să vină la echipa mare. Câți jucători de la acea echipă au fost promovați la prima reprezentativă, într-un meci capital, cel cu Islanda. Nu Mirel Rădoi trebuie criticat, ci vorbim de un cumul de factori”, a mai spus Dan Petrescu.

Întrebat care sunt șansele să vedem în viitorul apropiat o generație care să ajungă la performanțele „Generației de Aur”, tehnicianul a răspuns cu o altă întrebare, altfel incomodă pentru cei care conduc în prezent destinele fotbalului românesc: ”Câți din jucătorii acelei generații conduc fotbalul românesc?”

În acest sens, Dan Petrescu a dat exemplul Croației, care îl are în fruntea Federației pe fostul mare internațional Davor Șuker. ”La noi, Hagi și Petrescu au încercat ceva, dar am fost tot timpul criticați”, a concluzionat tehnicianul.

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut