Dan Petrescu, nemulțumit după meciul de la Botoșani: ”A fost o nouă greșeală mare de arbitraj!”

CFR Cluj n-a reușit decât o remiză din deplasarea de la Botoșani, iar antrenorul campioanei României spune că echipa sa a pierdut două puncte foarte mari, fiind egalată în prelungirile partidei. CFR a condus la pauză cu 1-0, după reușita lui Cvek, dar a fost egalată după o fază controversată, la care jucătorii clujeni au solicitat posesia mingii după aceasta a părăsit suprafața de joc. Arbitrul întâlnirii a dat însă mingea gazdelor, care au reușit să și înscrie la faza imediat următoare

”Ne pare rău că am pierdut două puncte mari în ultimul minut. Nu mă așteptam să luăm gol, a fost o fază controversată. Toți jucătorii s-au oprit pentru că am avut un aut clar, au crezut că va da aut pentru noi. N-a dat, ei au profitat, au jucat repede și au marcat, cred, la sinngura lor ocazie mare avută în tot meciul. Nici noi n-am avut mari ocazii, ar fi fost un 1-0 corect, în opinia mea. Îmi pare rău că a fost iar o greșeală mare de arbitraj, am fost dezavantajați, dar nicio echipă nu este perfectă, așa nici un arbitru nu este nici el perfect.

Eu nici n-am văzut golul pentru că nu înțelegeam cum de nu s-a dat aut, jucătorii s-au oprit. Nu înțeleg de ce n-a intervenit VAR-ul. Dacă egalam noi în minutul 90, era un punct câștigat, dar așa sunt două puncte pierdute.

Am vrut să câștigăm, dar se vede și puțin oboseala, a fost al 37-lea meci al nostru în acest sezon, și asta s-a văzut mai ales în repriza a doua, când și terenul a fost foarte greu. Dacă am fi jucat la fel ca în prima repriză, sigur am fi câștigat”, a declarat antrenorul CFR-ului, la conferința de presă de după partida de la Botoșani.

Sandu Mureșan

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut