Dan Petrescu: ”Dacă nu câștigăm la Mediaș, e posibil să vorbim de o criză la CFR Cluj”

CFR Cluj joacă sâmbătă seara, de la ora 19.55, în deplasare împotriva celor de la Gaz Metan Mediaș, în etapa 21 a Ligii I. Campioana României mai are doar șase puncte în fața rivalilor de la FCSB, și are nevoie ca de aer de o victorie, după seria de patru rezultate de egalitate consecutiv. Dan Petrescu, antrenorul feroviarilor, spune că este conștient că echipa sa va avea un meci extrem de dificil la Mediaș și susține, în continuare, că bătălia pentru titlu se va tranșa abia la finalul play-offului.

”E o echipă care a jucat patru meciuri ca și noi în acest an, a câștigat unul foarte greu la Arad. Cred că am simțit pe propria piele că echipa din Arad are echipă bună, și ca să câștigi acolo trebuie să ai echipă adevărată, chiar dacă ai probleme financiare, fără echipă nu câștigi. În meciul cu Rapid cred că meritau mai mult, au ratat o ocazie incredibilă în min.88 cu poarta goală, și au pierdut două meciuri, unul la Voluntari în care n-au avut fundașii centrali, și la Sepsi în urma unui autogol.

I-am studiat foarte bine, îi cunosc pe cei de la Mediaș, am jucat și multe amicale cu ei, au jucători cu experiență, mai ales cei doi fundași centrali, care sunt și golgheteri, la mijloc, la fel, Filip și cu Junior, plus Lixandru, care e jucătorul FCSB-ului, iar Morar și Grădinaru au cam jucat pe la toate echipele din România, sunt jucători de mare valoare și pot să facă diferența.

Suntem conștienți că va fi un meci foarte-foarte greu, pentru că meciurile cu Mediaș, de când antrenez eu, n-au fost deloc ușoare. Mai ales la Mediaș au fost foarte multe egaluri, știm că nici terenul nu arată bine, ei n-au nimic de pierdut și își vor da viața pe teren ca să obțină un rezultat bun, mai ales că noi venim după patru rezultate de egalitate. Sunt convins că vor miza pe fazele fixe, la care sunt foarte buni, și pe jocul pe contraatac.

Am tot spus-o, bătălia pentru titlu se va duce până cu o etapă-două înainte de finalul play-offului. E clar că preferam să avem mult mai multe puncte în față și să avem măcar o singură victorie din cele patru rezultate de egalitate, dar fotbalul e imprevizibil. Nu mă așteptam ca după 21 de etape să n-avem niciun egal, iar acum să avem patru la rând.

Dacă nu câștigăm la Mediaș e posibil să vorbim de o criză la CFR, dar trebuie să fim inteligenți, să fim uniți, să avem încredere în noi. Sunt conștien însă că dacă nu vom câștiga, nu va fi bine pentru nimeni. A fost o perioadă grea, cu multe meciuri, cu accidentări, programările ne-au fost defavorabile, fucăm marți-sâmbătă, ne-a afectat și acest lucru, nici terenul de joc n-a fost cum ne-am dorit nici la meciul cu Botoșani, nici la cel cu UTA. Lui Deac i-a sărit mingea când să dea gol cu poarta goală… Sunt mici detalii, dar până la urmă astea fac diferența la o echipă campioană, dacă esti bună, trebuie să știi să treci peste toate”, a declarat Dan Petrescu la conferința de presă de dinaintea partidei cu Gaz Metan Mediaș.

În deplasarea de la Mediaș, Dan Petrescu nu poate conta în continuare pe Sigurjonsson, Costache și Marko Dugandzic, accidentați.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut