Dan Petrescu, CFR Cluj: ” Nu mă gândesc că am putea pierde în fața celor de la Pyunik”

Campioana României, CFR Cluj, joacă, miercuri de la ora 21.30, în Gruia, pentru calificare în turul doi preliminar al Champions League, împotriva armenilor de la Pyunik, după rezultatul de egalitate înregistrat în urmă cu o săptămână la Erevan.

”Nu mă gândesc că am putea pierde în fața celor de la Pyunik și n-ar fi deloc bine dacă s-ar întâmpla asta. Sunt un antrenor experimentat și mă aștept la orice când vine vorba despre fotbal. Totul e posibil. Când am jucat cu Celtic, o echipă cu buget de zece ori mai mare decât al nostru, i-am bătut acasă, nimeni nu se aștepta la așa ceva. Acum noi avem un buget de două ori mai mare decât Pyunik, nu de zece ori, deci orice este posibil. Dacă nu ești pregătit, dacă nu ești concentrat, dacă nu ai noroc… În amicale am jucat bine, am câștigat patru meciuri, și am pierdut în Supercupa. Nu-mi fac iluzii, ca să n-am deziluzii.

Diferența dintre noi și Pyunik este că ei s-au antrenat de opt zile numai pentru meciul acesta. Noi am fost plecați, a fost greu să antrenezi două echipe, și mi-e frică cel mai mult de jucătorii care n-au jucat în Supercupă, pentru că au trecut opt zile de la ultimul meci oficial și nici nu ne-am antrenat împreună deloc. Astăzi (marți, n.red) va fi primul antrenament cu toată lumea.

Sunt conștient de importanța și de dificultatea acestui meci, dar fotbalul, cum v-am spus, e imprevizibil, totul e posibil în acest meci.

Obiectivul nostru e să ajungem cât mai departe în cupele europene. Să așteptăm meciul și o să vorbim. Știți că la CFR sunt mereu obiective mărețe, se vrea să se ajungă în grupe. Eu am ajuns de trei ori în grupe, să vedem dacă va fi și a patra oară norocoasă. Nu avem o primă specială pentru acest meci, prima cea mai importantă este calificarea!”, a declarat Dan Petrescu, la conferința de presă desfășurată, marți seara, la stadionul ”dr.Constantin Rădulescu”.

”Suntem conștienți de importanța meciului de miercuri, că avem în față un adversar incomod, l-am simțit pe propria piele la meciul tur, dar, în același timp, totul depinde de noi. Suntem concentrați, focusați, și trebuie să fim mult mai atenți la ocaziile pe care le avem, pentru că aici s-a făcut diferența în tur, când nu am reușit să marcăm.

Ar fi ceva supărător în primul rând să nu reușim să ne calificăm, pentru că suntem conștienți că plecăm cu prima șansă. În meciul tur ne-a lipsit doar golul, consider că am făcut un meci ok, adversarii n-au ajuns la poarta noastră. Trebuie să facem la fel de bine faza defensivă, să  nu le dăm nicio șansă de a marca, și la prima ocazie să și marcăm pentru că, astfel, se deschide și adversarul.

Îi văd foarte motivați pe colegi după înfrângerea din Supercupă, asta trebuie să ne dea de gândit pentru cu nu mai putem face pași greșiți, suntem la campioana României și aici pretențiile sunt foarte mari”, a spus și jucătorul Andrei Burcă.

Sandu Mureșan

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut