Dacă e decembrie, e Mozart! Şi dacă e Mozart, e Festivalul muzicii bune!

mozart1-933x1024Ca în fiecare an, la începutul lunii decembrie, sărbătorile Clujului încep o dată cu binecunoscutul Festival „Mozart”, un eveniment de rezonanţă pentru melomani, un regal muzical oferit acestora de 24 de ani. Şi în acest an Festivalul şi-a păstrat structura, durata, bogăţia de manifestări, diversitatea stilistică şi înalta calitate.
Astfel, în perioada 5–12 decembrie, în sala Auditorium Maximum a Universităţii Babeş–Bolyai şi în Studioul de Concerte al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” vor avea loc concerte simfonice şi camerale. Interpreţii sînt muzicieni consacraţi – dirijorul Ferenc Gábor (Berlin), soprana Laura Tătulescu (München) – precum şi tineri artişti, unii dintrei ei laureaţi ai ediţiilor anterioare: Cvartetul Arcadia, pianistele Anca Lupu (Frankfurt am Main), Silvia Sbîrciu, Aurelia Vişovan, violonistul Francesco Ionaşcu. Concursul de interpretare aparţine anul acesta celor 17 tineri pianişti înscrişi, juriul fiind alcătuit din personalităţi artistice de calibru internaţional: Martin Hughes (Universitatea de Muzică din Viena), Adriana Bera (Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca) Dana Borşan (Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti), Sorin Dogariu (Facultatea de Muzică a Universităţii de Vest din Timişoara), Horváth Zoltán (Colegiul de Muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca). În memoria distinsei, eminentei profesoare de pian Gerda Türk se va acorda anul acesta pentru prima oară un premiu în valoare de 1.000 lei celui mai tînăr pianist admis în etapa a doua, nepremiat de juriu.
Cei mai mici melomani sînt invitaţi sîmbătă, 6 decembrie, la o Poveste de iarnă în compania lui Moş Nicolae, iar simpozionul din 10 decembrie, desfăşurat la Academia de Muzică, este o invitaţie pentru muzicienii (interpreţi şi teoreticieni) care doresc să abordeze muzica lui Mozart dintr-o perspectivă analitică. De asemenea, în cadrul simpozionului va fi lansată cartea Stilistica muzicală, scrisă de eruditul profesor universitar doctor, compozitor şi muzicolog Valentin Timaru.
Oaspetele de onoare al ediţiei 2014 este muzicianul german Jörg Widmann, o personalitate emblematică a muzicii clasice, invitat constant la marile festivaluri de gen ale lumii, actualmente fiind cel mai în vogă compozitor al tinerei generaţii din Germania. În concertul de deschidere va apărea în triplă ipostază – de dirijor, solist clarinetist şi compozitor. Astfel, alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat „Transilvania“, artistul va interpreta o compoziţie proprie, intitulată Con brio, Concertul pentru clarinet şi orchestră în La major KV 622 şi Simfonia nr. 41 în Do major KV 551 „Jupiter” de Mozart.
Organizatorii Festivalului – Societatea Română Mozart, Filarmonica „Transilvania”, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” – vă aşteaptă cu drag la această nouă sărbătoare a muzicii.
Cristina PASCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut