Curs de 4,88 lei/euro, la sfârşitul anului

Analiştii financiari estimează o depreciere a monedei naţionale în următoarele 12 luni, până la 4,8894 lei pentru un euro, în timp ce, pentru următoarele şase luni valoarea media a anticipaţiilor este de 4,8055 lei.

„În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 87% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8055, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8884. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (februarie 2020/februarie 2019) a înregistrat o valoare medie de 3,84%”, se arată într-un comunicat al CFR România, instituţie care a lansat Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică în 2011, prin care de cuantifică anticipaţiile analiştilor financiari privind activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice. Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la: condiţiile curente – referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii; anticipaţiile, pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.
Indicatorul a scăzut în ianuarie 2019, faţă de luna anterioară, cu 4,9 puncte, până la valoarea de 23,8 puncte, în timp ce, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, acesta a pierdut 22,2 puncte puncte. Aceasta este cea mai mică valoare din iulie 2012 până în prezent.
Indicatorul condiţiilor curente a scăzut faţă de luna anterioară cu 7,1 puncte, până la valoarea de 39,3 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente s-a diminuat cu 17,9 puncte). Aceasta este cea mai redusă valoare a indicatorului condiţiilor curente începând cu martie 2013. Şi indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 3,8 puncte, până la 16 puncte (minus 24,4 puncte raportat la decembrie 2017).
„Sunt de remarcat anticipaţiile de scădere a indicelui BET al Bursei de Valori Bucureşti, în următoarele 12 luni, peste 75% dintre respondenţi anticipând această evoluţie”, se menţionează în comunicatul CFA.
CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.