Cunoaşterea copilului (VII). Anxietatea – factor de inadaptare şcolară

    Experienţa arată că o parte din copii suferă de una sau mai multe fobii – adică reacţii de teamă, care în general dispar de la sine. Dar în cazul în care copilul are părinţi anxioşi, taţi prea autoritari, profesori duri etc, teama copilului se poate transforma în anxietate de durată.
Printre cauzele anxietăţii se numără răspunderea rece sau acceptarea prea afectuoasă din partea părinţilor, care vor minimaliza conştiinţa valorii proprii.
În ce fel dăunează anxietatea? Aceasta împiedică obţinerea de performanţe şcolare. Copilul prezintă o teamă constantă, nemotivată şi care este inexplicabilă în plan subiectiv. Sarcinile şcolare îi par foarte dificile, el anticipează eşecul şi devine retras. Anxietatea are la bază pe de o parte, subaprecierea propriilor capacităţi, iar pe de altă parte supraaprecierea „periculozităţii”.
Datorită fricii, elevul este nesigur, trăieşte tensionat, frustrat, cu emoţii negative. Frica poate fi uneori dezadaptivă sau chiar nocivă, ducând la neputinţa de a acţiona, dezorganizând conduita. De exemplu, examinarea orală la lecţie este o situaţie periculoasă pentru elevul nepregătit. Frica, în acest caz, acţionează negativ, deoarece anticipează nereuşita. Dar, dacă probabilitatea reuşitei este mare, atunci ea declanşează o emoţie pozitivă.
Adeseori, copiii anxioşi inventează scuze (cefalee), pentru a lipsi de la şcoală. Uneori se duc până la şcoală, dar nu sunt în stare să intre. Prin fuga de şcoală ei evită obiectul fobiei.
C.D. Spielberger, psiholog american care a studiat anxietatea, a constatat că între anxietate şi reuşita şcolară este o relaţie inversă: elevii cu anxietate accentuată comit un număr mai mare de erori  (reuşită şcolară slabă), decât elevii cu anxietate redusă.
Recomandări: reducerea şi înlăturarea anxietăţii vizează o colaborare între profesor-psiholog-părinte. Aceştia vor urmări: restabilirea încrederii în sine a copilului, restructurarea relaţiei defectuoase părinte-copil, încurajarea copiilor cu multă dragoste, ajutarea copiilor să obţină succese pentru a dobândi încrederea şi siguranţă în ei înşişi. Nu se vor folosi măsuri severe sau pedepse. În cazuri mai grave este nevoie de psihoterapie.
    Ana CRIŞAN
    – psiholog –