Cum se pot afla alergenii din produsele alimentare

Asociația de protecție a consumatorilor InfoCons oferă, prin aplicația gratuită InfoCons, posibilitatea de a se obține instantaneu informații despre alergenii conținuți de produsele alimentare.

Aplicația gratuită InfoCons se utilizează scanând codul de bare de pe etichetele produselor agroalimentare, astfel aflându-se informații despre: * numărul și tipul alergenilor din produsul scanat * numărul și tipul aditivilor alimentari * ingredientele utilizate * cantitatea de sare * cantitatea de zahăr * cantitatea de calorii .

Dacă produsul scanat conține alergeni, consumatorii vor fi informați despre denumirea, numărul și tipul acestora. Alergenii sunt prezentați instantaneu în urma scanării codului de bare și sunt delimitați într-o secțiune marcată cu culoarea roșie, pentru a fi ușor de remarcat. Ținând cont că unele reacții alergice pot provoca probleme grave, această secțiune din cadrul aplicației InfoCons este indispensabilă, mai ales în contextul în care aproape 8 milioane de români suferă de o formă de alergie, conform Societăţii Române de Alergologie şi Imunologie Clinică.

Totodată, prin funcția „ Alegerea Mea ” din cadrul aplicației, consumatorii au posibilitatea de a-și seta preferințele de consum prin introducerea cantităților maxime de zahăr, sare, calorii, a numărului maxim de aditivi alimentari (E-uri), și alergenii pe care își doresc să îi evite. În secțiunea „Alegerea Mea ”, consumatorii au la dispoziție lista cu alergeni, precum și posibilitatea de a îi bifa pe cei care le-ar putea crea probleme. Astfel, în momentul scanării codului de bare de pe eticheta produsului, aplicația atenționează în momentul detectării alergenilor.

Aplicația mai face posibilă scanarea codului QR de pe etichetele energetice ale produselor electrocasnice și ale dispozitivelor electronice (frigidere, mașini de spălat haine, mașini de spălat vase, uscătoare, televizoare), pentru aflarea informațiilor referitoare la consumul de energie, clasa energetică, producătorul, caracteristicile tehnice, compararea cu alte produse similare, reciclarea produsului.

De asemenea, aplicația oferă o listă cu toate numerele utile și de urgență (Ambulanță, Poliție, Protecția Consumatorilor, Pompieri, Poliția de Frontieră, Turism, Direcții de Sănătate Publică, Primărie, Mediu, Telecomunicații etc) la nivel local, național și internațional, cu posibilitatea selectării continentului și țării. Pentru România, aplicația afișează și timpul de așteptare pentru punctele de trecere rutieră a frontierei, lista cu toate adăposturile de protecție civilă din România, precum și alerte rapide pentru produse alimentare și nealimentare la nivelul Uniunii Europene, actualizate zilnic. Aplicația InfoCons este disponibilă pentru orice sistem de operare IOS, Android și Huawei.

Asociația InfoCons pune la dispoziția tuturor cetățenilor și numărul de telefon 021 9615, număr apelabil din orice rețea fixă sau mobilă, care oferă consiliere, consultanță și informații depre modalitatea de a depune o sesizare.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut