Cum s-au pregătit universităţile clujene pentru noul an şcolar

Deschiderea oficială a anului universitar 2017-2018 va fi marcată luni, 2 octombrie, prin festivităţi organizate la instituţiile de învăţământ superior din Cluj-Napoca.
Cea mai mare universitate din ţară, „Babeş-Bolyai’’, a pus la dispoziţie în acest an universitar peste 28.000 de locuri, la nivel licenţă şi master, cifra de şcolarizare fiind similară cu cele din anii trecuţi. Cât priveşte capacitatea de cazare, în noul an universitar, UBB oferă studenţilor aproximativ 6.000 de locuri de cazare. Aceste locuri sunt în camere de cămin cu 2, 3, respectiv 5 paturi, repartizarea studenţilor fiind realizată de fiecare facultate, pe baza mediilor de admitere – în cazul studenţilor din anul I, respectiv pe baza mediei generale obţinute în anul de studii 2016-2017 pentru studenţii din ceilalţi ani, dar şi pe baza dosarelor medicale sau de sprijin social, acolo unde este cazul. Potrivit reprezentanţilor UBB, taxele de cazare în căminele UBB sunt cuprinse, conform Regulamentului aprobat de Senatul Universităţii, între 100 şi 220 de lei / loc / lună, în funcţie de gradul de confort oferit. Universitatea anunţă că toate căminele au fost igienizate şi reabilitate în timpul vacanţei de vară, astfel încât studenţii UBB să aibă parte de cele mai bune condiţii de cazare şi studiu. Cu privire la aspectele care ţin de infrastructură, patrimoniu, dotarea cu aparatură, materiale didactice, personal didactic sau nedidactic, reprezentanţii UBB spun că nu sunt probleme. Principalele dificultăţi cu care se confruntă UBB sunt în zona cercetării. Şi asta, spun reprezentanţii UBB, din cauza birocraţiei şi a legislaţiei. Potrivit acestora, din cauza problemelor legislative şi a lipsei de predictibilitate în zona cercetării, foarte mulţi cercetători foarte buni pleacă în străinătate. Conducerea UBB avertizează, astfel, că fără cercetare universităţile româneşti nu vor putea evolua, nu se vor putea implica în rezolvarea problemelor comunităţii şi, ca urmare, nu vor accede în topurile internaţionale.

USAMV are în plan să construiască un campus studenţesc cu 750 de locuri de cazare
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a oferit în acest an 850 de locuri bugetare la nivel licenţă, 706 locuri cu taxă şi 210 locuri pentru învăţământul la distanţă. La nivel de master au fost scoase la concurs 410 locuri la buget şi 327 locuri cu taxă. Cât priveşte infrastructura educaţională, USMAV susţine că toate clădirile de care dispune sunt funcţionale. ‘’Patrimoniul USAMV Cluj-Napoca (exceptând campusul şi Ferma Şapca Verde) pe care se desfăşoară Staţiunea Didactică Experimentală, este compus din Staţiunea Cojocna, Staţiunea Jucu, Staţiunea de Cercetări Horticole, Ferma Hoia, fiind folosit ca infrastructură educaţională şi practică a studenţilor. Începând cu anul 2016 s-a demarat un amplu proces de actualizare a cărţilor funciare şi a documentelor de proprietate ale terenurilor şi clădirilor aflate în patrimoniu. Cât priveşte strategia de reabiliate a acestora, suntem în faza de pregătire a unor proiecte după cum urmează: la Staţiunea Cojocna, o staţie de procesare a laptelui şi unui abator (PNDR); la Ferma Hoia, un proiect de modernizare a infrastructurii educaţionale; la Staţiunea Jucu, construirea unui Institut Naţional de Patologie Animală Comparată (POC) şi a unei zone de agrement în zona lacurilor aflate în administrare (POPAM); la Şapca Verde, cel mai modern campus studenţesc compus din cămine cu 750 de locuri de cazare (PNDL). În actualul campus este prevazută construirea unei clădiri multifuncţionale şi cu utilitate de restaurant (din venituri proprii)’’, arată reprezentanţii USAMV.
La capitolul infrastructura educaţională şi de cercetare, USAMV dispune de aparatură modernă de cercetare, achiziţionată din fonduri nerambursabile (cca 13 mil. Euro ICHAT) sau din fondurile proprii ale facultăţilor.

UTCN şi-a extins spaţiile de cazare
O altă instituţie de învăţământ superior din Cluj-Napoca este Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Reprezentanţii instituţiei susţin că o preocupare importantă a fost legată de extinderea spaţiilor de cazare şi a celor didactice, de întreţinerea şi modernizarea lor, astfel încât în fiecare an are loc reamenajarea ascestora. Astfel, pe parcursul anului universitar 2016/2017, a fost achiziţionat imobilul de pe str. G. Bariţiu 4 – 6, cunoscut sub numele de ”Casa de modă”. Totodată, a fost reabilitat complet căminul 2B din campusul Mărăşti şi s-au realizat lucrări de reparaţie şi întreţinere pentru 70 de camere din campusul Observator, precum şi toate intrările de la căminele din acelaşi complex. Potrivit Biroului de presă al UTCN, în această vară au început lucrările de reamenjare a spaţiilor didactice aferente Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism de pe străzile Observatorului şi Rene Descartes, precum şi reamenajarea Laboratorului 305 aferent clădirii Electro II de pe strada Observatorului nr.2. ‘’S-au continuat lucrările de reabilitare a bibliotecii din Centrul Universitar Nord Baia-Mare şi s-au realizat lucrări de cablare internet în căminul 1F Mărăşti şi căminul 2 Centrul Universitar Nord Baia-Mare’’, arată UTCN. Cât priveşte capacitatea de cazare, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca dispune de un număr de 4926 locuri de cazare distribuite în cele două complexe Mărăşti (2 cămine) şi Observator (7 cămine). Totodată, în acest an a fost finalizat căminul IIB din Campusul Mărăşti, care a reintrodus în circuit un număr de 944 de locuri de cazare, cu începere din noul an academic 2017/2018. Proiectul în valoare de 4.788.000 lei a fost unul de amploare şi a fost susţinut în întregime din veniturile proprii ale universităţii. Lucrările au început la sfârşitul lunii iulie a anului trecut şi au însemnat nu doar reabilitarea căminului, ci şi amenajarea întregului spaţiu aferent Campusului Mărăşti. Cele 236 de camere sunt dotate cu mobilier nou, saltele noi, instalaţii sanitare, de încălzire şi electrice noi, baie proprie, internet cu servere pe fiecare nivel, sisteme de supraveghere video interior/exterior, precum şi sisteme de semnalizare şi detecţie incendiu în fiecare cameră. Spaţiul exterior aferent celor două cămine din Complexul Mărăşti a fost modernizat cu teren de sport cu nocturnă şi gazon sintetic, precum şi spaţii verzi. Potrivit reprezentanţilor instituţiei de învăţământ tehnic superior, în prezent, toate căminele UTCN sunt modernizate.
C. PURIŞ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.