Cum puteți rezolva amiabil un litigiu cu o bancă

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri privind litigii la contractele aflate în derulare.

Anul 2021 a fost cel mai eficient din cei șase ani de activitate ai Centrului, astfel că nouă din zece negocieri între consumatori și bănci s-au încheiat cu împăcarea părților și acceptarea soluțiilor propuse de conciliatorii CSALB. Totodată, rata de respingere a cererilor de către bănci a scăzut la 17%, raportat la întregul sistem bancar. Practic, mai mult de opt din zece cereri care au avut solicitări negociabile (diminuarea costurilor creditelor, de exemplu) și-au găsit rezolvarea în cadrul concilierii desfășurate de specialiștii Centrului. În plus, anul trecut s-au obținut și cele mai mari beneficii în urma negocierilor: 1,94 milioane Euro, cu 45% mai mari decât în anul precedent. Valoarea totală a beneficiilor s-a apropiat de 6 milioane de euro pentru perioada 2016 – 2021.

Acest an a început cu un nou record al cererilor acceptate spre negociere de către bănci: în săptămâna 17-21 ianuarie, CSALB a înregistrat 30 de dosare (cereri acceptate spre negociere), de trei ori mai multe decât într-o săptămână obișnuită.

Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către CSALB completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere / negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut