Cum a murit Octavian Goga

În, 7 mai a.c., s-au împlinit 88 de ani de când a murit la Ciucea poetul Octavian Goga, simbol al Marii Uniri. Moartea lui neașteptată a îndureat un neam întreg, încât trupul i-a fost dus la București pentru funerallii naționale. Nici un alt poet român nu s-a bucurat de atâtea onoruri ca „poetul pătimirii noastre” și pentru că el a servit întreaga viață „ideea națională” , este atacat astăzi la modul banditesc, fiind numit „fascist” și „criminal”.

În aceste atacuri huliganice, poetul este învinuit că a dorit să fie învelit în toga cu zvastică pe piept și că asta s-a întâmplat la dorința lui. Întrucât această acuză e formă de manipulare ordinară, iar autorul acestei blasfemii nu are nici măcar cele mai elementare cunoștințe despre ceea ce a însemnat O.Goga în viața poporului român, fiind mânat doar din dorința instinctuală, bestială, de a distruge imaginea unui mare poet și a o macula, la fel ca fasciștii pe care-i invocă, jiogninmd în continuare pe toți românii care ar călca pragul acelei biblioteci, numindu-i „nostalgici legionari” dacă vor merge ca „să găsească operele lui Goga, să plângă deasupra poeziilor sale după un trecut glorios și un viitor (fascist) nerealizat.” E greu de crezut că așa ceva se poate scrie în România de astăzi, fără o complicitate anume și o lipsă totală de manière și cunoștințe fundamentale.

De acea, vom relata, cât mai pe scurt, împrejurările în care s-a stins din viață marele poet. Dar înainte de asta, dorim să oferim pucistului Petri câteva adevăruri constatate și scrise chiar de comuniștii acelor zile. Ne vom referi la guvernarea pe care a condus-o între 27 decembrie și 10 februarie 1938 și care l-a pus în situația de a fi acordat prea mare atenție pretențiilor lui A.C.Cuza, cu care fuzionase partidul său, dar în fața cărora a făcut multe încercări de a se eschiva de la punerea lor în practică. Până și organul comuniștilor „Scânteia” a scris la 31 ianuarie 1938 următoarele cuvinte despre guvernarea lui : „acest guvern nu reprezenta o formațiune guvernamentală fascistă, ci un conglomerat politic slab, nepopular în țară, lipsit de încrederea străinătății, în primul rând a Franței și Angliei, fapt care-i complica în mod apreciabil existența /… / Nici nu putea să fie un guvern al dictaturii militare fasciste, cu atât încă, cu cât România are neaparat nevoie de ajutorul material și financiar al Franței și Cehoslovaciei pentru a se înatrma și a crea industrie proprie de război. Iată de ce din prima zi a existdenței sale și chiar după declarația lui Goga, /acesta/ ar fi spus dlui Delbros cu ocazia viztei la bucurești, că guvernul lui nu va fi un guvern de dictatură, ci un guvern pe baze constituționale, va păstra alianța cu Franța și Anglia, Mica Antantă și Înțelegerea Balcanică și va susține politica de pace a Ligii Națiunilor /…/ Guvernul zis național-creștin-țărănesc de sub președenția lui Goga nu este un guvern fascist, un guvern al imedatei introduceri a unei dictaturi militaro-fasciste, ci un pas spre instaurarea dictaturii carliste.” („Scânteia”, 31 ianuarie 1938). Ba, mai mult, după cum s-a putut constata, dacă la început Codreanu a avut o atitudine neutră față de cabinetul Goga, la scurt timp l-a acuzat că a făcut doar jocul regelui, plângându-se că „Aproape în toate județele, guvernul prezidat de dnii A.C.Cuza și Octavian Goga au înțeles să ia măsuri fără motiv legal sau moral împotriva Mișcării Legionare” (Cf. Corneliu Zelea Codreanu (1899-1938), Ed. Fundației Buna Vestire, ed. a III-a, 1993, p. 99-100). Despre persecuțiile suferite de membrii săi din partea guvernului Goga, Codreanu a reiterat afirmația la 1 februarie 1938, în conținutul circularei nr. 129, adresată organizațiilor sale, în care acuza direct guvernul pentru persecuții și luarea urgentă de măsuri, prin convocarea Senatului legionar al capitalei în data de marți 8 februarie, ora 9 seara.

Atitudinea moderată, în deplin acord cu constituția țării, a fost subliniată de Goga încă din faza pregătirii campaniei electorale ce urma să se apropie, pentru care el a trasat norme cât se poate de corecte, punând în vedere membrilor și șefilor de județ că „este strict interzis de a se purta arme, după exemplul încercat de alte organizații” și „ Le este strict interzis de a constitui vreun fel de gărzi”,. „de a se grupa în formațiuni paramilitare” sau de „a se deda la la acte de violență față de persoane sau alte grupări”. Pentru încălcarea acestor dispoziții, Goga a amenințat cu luarea de măsuri drastice : „ dacă vreun caz individual, vreun membru de partid s-ar abate de la observarea strictă a dispozițiunii de mai sus, va fi aspru sancționat”, deoarece „observarea regulilor de disciplină este prima condiție a unei serioase activități politice.” (Cf. „Țara noastră”, 3 februarie 1938). Alegerile parlamentare care urmau a avea loc, i-au dat mare bătaie de cap, el dorind să le câștige pe baza unui program larg democratic și constituțional, așa cum reiese din interviul dat de el ziarului „Berliner Tageblatt” la 5 februarie 1938, în care sintetiza punctul de vedere al partidului său, cu sublinierea specială a atitudinii față de minorități : „Nu suntem dușmani ai minorităților, suntem naționaliști și considerăm onoarea și demnitatea națională ca valorile cele mai mari. Ceea ce noi pretindem pentru noi apreciem și la alte popoare. Noi respecgtăm naționalismul sănătos al minorităților noastre. Tocmai credința noastră în rasa românească, ca bază a culturii naționale, face din noi adversari categorici ai unei politici de deznaționalizare. România a românilor, Germania a germanilor, Ungaria a ungurilor. Atât timp cât minoritățile noastre vor fi leale față de patria lor adoptivă, nimeni nu le va pune în discuție drepturile cetățenești și ele vor putea continua viața lor națională în mijlocul nostriu.” Așa se explică de ce teatrul evreiesc a funcționat la București, iar presa a revenit la potențialul anterior. Iar când în februarie 1938 au avut loc mai multe tulburări antisemite, produse de Garda de Fier, Goga a emis la 7 februarie 1938, un ordin circular către toți prefecții, pentru a le interzice, promițând sancțiuni drastice. A se citi acest ordin în cartea noastră despre Goga.

• * * *

Remușcări

Și acum, întorcându-ne la zilele de după demiterea guvernului său, se cuvine să arătăm că omul politic Goga a avut oarecari remușcări, cu privire la alianța cu A.C. Cuza. Apăsarea acesta i-a afectat sănătatea și, ca atare, a decis să plece în străinătate pentru a face câteva examene medicale. Vizita în străinătate nu i-a prins prea bine, deoarece Barbu Stirbey i-a comunicat în secret zvonul că Germania vrea să aibă cât mai repede Europa la picioare și circulau zvonuri de agresiune. În această situație, nu i-a rămas decât opțiunea întoarcerii cât mai repede acasă, la Ciucea, unde își hărăzise un locaș de refugiu și de odihnă binecuvântată, „locul bătrâneților noastre”, cum îl numise el, dorind să instaleze un ascensor care să-l scutească de urcat. Soții Goga au luat drumul Elveției la 17 aprilie 1938, iar, la întoarcere, și-au petrecut Sf.Paști la Viena. La 3 mai erau în tren, dar numai poetul a coborât la Ciucea, Veturia continuându-și drumul spre București. A doua zi, poetul a sunt-o la telefon cerându-i să vină acasă. Veturia, care a consemnat discuția în jurnalul ei, îi găsește glasul „cam obosit”, dar mai rămâne o zi. Acea zi a petrecut-o fiecare în felul lui, Veturia, la masă la Ciofleci, iar Goga la Cluj în familia lui Laurean Gabor. Ce s-a întâmplat de aici înainte ne relatează șoferul și omul său de încredere, Simion Socaciu, om de casă al poetului, în slujba căruia se afla de 12 ani, dar și Al.Hodoș, redactor la revista sa „Țara noastră” și el de față. Relatările acestea s-au făcut la rugămintea altui rășinărean, Bucur Țincu, care a dorit să reconstituie pentru „Almanahul literar” din 1973, aceste câteva ore ale sfârșitului poetului. La masă, Goga a făcut un expozeu al situației, referindu-se și la mișcarea legionară, așa cum relatează Al.Hodos : „ Despre [Corneliu Zelea] Codreanu mi-a vorbit cu un profund dispreţ şi nu părea înduioşat de soarta lui. În schimb i se părea exagerată severitatea cu care s-a procedat faţă de intelectuali, cari nu puteau să fie primejdioşi, într-atât încât să fie arestaţi sau supuşi regimului domiciliului forţat.” 

Drumul spre Ciucea

O reconstituire a evenimentelor zilei a făcut și și Sebastian Bornemisa, primarul Clujului de atunci, prezent și el la masa amintită, amintind de cumpătarea totală de care a dat dovadă poetul, iar apoi a descris drumul spre mașină : „ În faţa librăriei Socec, Goga a rămas în urmă, întâlnind pe Valer Herlea, un vechi prieten al său din război. După ce am mai mers câţiva metri spre Primărie, Hodoş a intrat la coaforul Roşca, iar doamnele Gabor şi Hodoş au pornit înaintea noastră prin piaţeta din mijlocul străzii «Regina Maria» , unde le-am urmat de la distanţă, Goga şi cu mine plimbându-ne în sus şi în jos. Folosindu-mă de faptul că eram singuri, i-am povestit regretatului meu şef fapta puţin delicată a unui prieten comun, fost în guvernarea sa ministru. După ce a ascultat cuvintele mele, mi-a spus cu duioşie în glas: «– Rău a făcut, ceea ce spui că a făcut. De altfel, eu întotdeauna le-am spus prietenilor mei să-şi arete devotamentul faţă de mine numai în zile bune, nu şi în cele rele» . A venit apoi vorba despre felul cum şi-a construit guvernul. Mi-a povestit amănunţit criteriile după care şi-a ales colaboratorii, discuţiile pe care le-a avut cu M. S. Regele şi înţelegerea largă pe care a constatat-o la Suveran pentru programul său. La sfârşit mi-a afirmat că nu s-a înşelat în nici unul din prietenii vechi şi încercaţi şi că dezamăgirea a avut numai după unii prieteni mai noi. A avut în special cuvinte frumoase pentru Dl. Rădulescu-Mehedinţi, care l-a vizitat după plecarea de la guvern. La sfârşitul acestei discuţii, ni s-a alăturat din nou Gabor. Am continuat astfel plimbarea în trei şi Octavian Goga a început să ne vorbească despre politica externă. Credinţa lui era că evenimentele îl vor justifica deplin şi că în cel mult 6 luni va fi chemat din nou la cârmă”, dar „ cel mai entuziast ostaş al naţionalismului românesc, cel mai mare scriitor al unei generaţii, unul dintre cei mai devotaţi slujitori ai ţării”, n-a mai ajuns să-și pună planul în aplicare. Abia ajunși la Ciucea, Goga a căzut moale pe covor lovit de un atac cerebral. Simion Socaciu a dat amănunte: „Într-o jumătate de oră, de la 6 fără cinci până la 6 şi 25 minute, se desfăşurase întreaga dramă. Sticla fragilă a unei artere plesnise pe fruntea poetului. Cu glasul ultimei disperări, Octavian Goga strigase pe Simion… Simţise cum circulaţia sângelui, devenită anormală, îi încleştase braţul şi piciorul drept. Ceruse repede o foaie de hârtie să-i scrie soţiei sale la Bucureşti, dar degetele nu mai ascultau comanda minţii, care rămăsese lucidă. Nu voiseră să aştearnă pe hârtie decât: «Dragă»! Încercase să scrie cu mâna stângă, dar aceeaşi lipsă de executare a ordinului. Şi, apoi, un gest semnificativ din cap, al poetului: «Totul e gata!». „Am alergat repede acolo şi l-am văzut pe poet la intrarea din salon în baie alunecând pe covor. Ultima lui exclamaţie articulată a fost: „Cu mine aţi terminat!”. Parcă o aud şi astăzi. Partea dreaptă a corpului îi era paralizată. Era palid şi a început să vorbească incoerent. Am desluşit că îi chema pe soţia sa şi pe medici. Toată drama aceasta, al cărui martor am fost numai eu, s-a petrecut în cel mult zece minute.”

A doua zi a sosit de la Bucureşti cu avionul doamna Veturia cu prof. Bazil Teodorescu, medicul curant al poetului. Tot ce s-a încercat a fost zadarnic. Congestia cerebrală era gravă şi ireparabilă. În ziua de 6 mai s-a ivit o congestie pulmonară. Bolnavul se agita uşor, părea că înţelege ce se petrece în jur, dar nu mai putea reacţiona. Cu mâna stângă strângea uşor colţul pernei. Cea dreaptă era cu totul paralizată. Agonia a durat două zile, în consternarea soţiei, a rudelor apropiate din familie Constantin Bucşan şi a numeroşilor prieteni care veniseră la vestea bolii grave a poetului”.

Bolnavul fusese văzut și de Iuliu Haţieganu şi I. Minea, așa cum notase în jurnalul ei Veturia :

„Acasă erau vreo 8 medici, între care [Iuliu] Haţieganu şi Spârchez. Uşa de la dormitor era întredeschisă. M-am aşezat hohotind la căpătâiul lui Tavi. El îmi căută mâna. Nu vorbea. «Tavi – îi spun eu –, Tavi iubitule, trage-mă de păr». Se execută, răsplătit de zâmbetul şi îmbrăţişarea mea. «Încă 24 de ore şi e salvat», îmi spunea dr. Haţieganu. Au trecut 36 de ore şi Tavi era în aceeaşi stare. Sâmbătă, pe la orele 2, dr. Teodorescu îi zgârâie talpa piciorului. Scurt timp după aceia se sfârşi”.

Poetul s-a stins din viață la 7 mai 1938, seara, ceea ce a produs o avalanșă de telegrame. Între cei care au trimis mesaje s-au aflat : regina Maria, patriarhul Miron Cristea, Nicolae Iorga, numeroși șefi de stat. Dar și scriitorii Lucian Blaga, Mihail Ralea, Hortensia Papadat Bengescu etc. Moartea poetului Marii Uniri, a mobilizat întreaga țară. Cei din capitală au hotărât să-i organizeze funeralii naționale. Ca atare, un tren mortuar special l-a dus de la Ciucea la București. Pe drum, în gările în care se oprea mulțime de oameni îl întâmpină cu flori. Trenul a ajuns la București în noaptea de 9/10 mai. Timp de 72 de ore trupul neînsuflețit al poetului a stat sub cupola Ateneului Român, înconjurat de coroane, jerbe, lumânări, și o mulțime de admiratori. Mitingul de doliu a avut loc sâmbătă 14 mai. Singurul discurs a fost cel al lui Ion Petrovici, în fața unei mulțimi de cca două sute de mii de oameni. Sicriul a fost depus la Belu într-o criptă provizorie. La 26 august 1938, sicriul i-a fost adus de Veturia din nou la Ciucea, unde i-a pregătit un loc de odihnă până ce ea a terminat Mausoleul de pe dealul Pleșului. Așezarea în noul loc de veci s-a redus la o ceremonie simplă, la care a luat parte doar preotul satului. La depunerea în Mausoleu a fost însă o ceremonie mai amplă, la care a participat și Petru Groza și Lucian Blaga. Cât privește istoria Mausoleului ea a fost făcută în altă parte, astfel că nu vom mai insista asupra lui.

Mircea Popa

Acum vom trece în revistă doar poeziile care i-au fost închinate, cum au fost cele ale lui Ion Sângiorgiu, Legământ lui Octavian Goga sau Arhanghelul care a plecat de George Gregorian, precum și De ce te-au dus de lângă noi? de Ariana Luscalov. Totodată, moartea poetului percepută ca o mare pierdere națională a făcut obiect de debut pentru doi dintre poeții tineri ai vremii Petre Bucșa și Bazil Gruia. Poeziile lor lee-am reeprodus cu altă ocazie.

Octavian Goga în poezii închinate

Într-un articol intitulat Octavian Goga și ungurii ( nr.604 din 19 mai 1938), „Gazeta de vest” relatează despre vizita făcută de omul politic Octavian Goga la Budapesta cu puțin timp înainte de moartea sa. Cu acest prilej el ar fi asistat la un spectacol dat de Opere maghiară, unde i s-a oferit un loc în loja centrală. După spectacol a fost abordat de gazetarii unui ziar central, care i-au solicitat un intreviu. Interviul a apărut în ziarul maghiar „Uj Magyarsag”, și conținea interesante declarații ale mnistrului nostru. Între altele, el a declarat. : „Am fost convins că pactul cu maghiarii va fi un preludiu al bunelor relații viitoare. Am crezut acest lucru atunci și-l cred și acum. Nu ne vom poticni în drumul nostru. Mergem înainte. Cred că pe acest drum ne vom întâlni cândva și poate, că ne vom întinde mâna.” Acest ziar a publicat la 22 aprilie articolul Octavian Goga ne vorbește la Budapesta, întrucât Goga a făcut o vizită în capitala Ungariei, la 22 aprilie 1938. Drumul până la Budapesta l-a făcut cu mașina, iar seara a asistat la Teatrul Național la piesa „A falu rosza”, în care Goga a văzut „noua psihologie a gustului artistic teatral al societății maghiare”, constatând că societatea maghiară trece printr-o mare transformare, întorcându-se „cu interesul lui spre viața poporului, ceea ce reprezintă o mare importanță”. Poetul nostru fost vizitat în loja sa de directorul teatrului maghiar, Nemeth Antal, căruia i-a împărtășit impresiile. Articolul face parte din acele materiale care i-au fost închinate imediat după moarte, de „Noua gazetă de Vest” din Oradea, cea care a consacrat tristului eveniment mai multe din paginile sale din acea lună mai, care a îndurerat sufletele iubitorilor poeziei lui Goga. Numeroase articole evocatoare, amintiri, versuri, evocări au umplut paginile ziarului, în încercarea de a contura cât mai bine prestigiul personalității sale, și de a sublinia rolul important jucat de acesta în cultura și politica românească de la începutul secolului XX până în contemporaneitate. Bucurându-se de o cinstire specială din partea bihorenilor, el care doar cu puțin timp a a fost sărbătorit de notabilitățile orașului la împlinirea vârstei de 5o de ani, a devenit prilej de omagiere, prin reexaminare a drumului parcurs de poet, ca scriitor, om de cultură și om politic. Volumul său, apărut de frumoasă prezentare din partea publicistului Vlad Zanescu, iar poetul local George Sfârlea, a semnat articolul Poetul care și-a împlinit visurile, în timp ce Ion I. Porumb, l-a numit „profetul națiunii” . Un reportaj din București, semnat de Const. I. Murgescu, a informat publicul despre modul în care a decurs omagierea poetului de către Societatea Scriitorilor Români la București, care a dedicat amintirii sale o seară de neuitat la Teatrul Național. Cel care a deschis seara de doliu a fost directorul teatrului, I.M. Sadoveanu, care, după ce a evocat în cuvinte calde rolul jucat de poet în istoria neamului, a anunțat conferința pe care Tudor Vianu urma s-o prezinte, în care consacra o remarcabilă analiză acestei poezii și a situării poeziei acestuia în cadrul literaturii timpului său. Ampla și documentat expunere a fost urmată de lecturi ilustrative din opera celui dispărut. Apoi au urmat la cuvânt câțiva dintre cei mai de seamă colegi de generație ai poetului, între care s-a numărat poetul Ion Pillat, care i-a închinat poezia sa, La moarte, în timp ce Al Cazaban a rosit un mișcător panegiric. Între cei care l-au omagiat a fost și poetul Vasile Voiculescu, cu un florilegiu bine ales din versurile sale, urmat de George Gregorian, autor al volumului Săracă țară bogată, care a dedicat poetului transilvănean poezia Arhanghelul care a plecat, din care cităm și noi aici un fragment:

Moatea a bătut într-o poartă de sus

Și-a ieșit omul cu ochii mari la geam;

A privit în tot cerul, dintr-o parte adus

A privit, a închis ochii și nimic n-a mai spus.

În umbrele parcului se clătina ram cu ram,

Peste munții de-aproape, aceleași, milenare

Văzduhuri și nicio mișcare.

Și doar două aripi din parcu-amuțit

Tăind luminoasa tăcere,

Suiră auzul, ducându-l în sfere

Pe micul arhanghel din uriașu-mpietrit.

L-au văzut fâlfâind în afară de moarte .

Lă-au văzut până departe

Toți ochii de jos.

Toți ochii în lacrimi, din golul de jos.

Șezătoarea a fost închisă de Ion Manolescu, care a cititi De vorbă cu iarna, poezie scrisă în timp ce călătorea înainte de Unire cu Goga, trecând prin Predeal. Nu putea să lipsească de la eveniment Ion Miniulescu, ale cărui poeme, Rânduri pentru pasărea călătoare și Glasul morilor, au încheiat recitalul.

Reproducem în continuare poezia lui Vasile Bucur, La moartea poetului Octavian Goga din „Noua gazetă de vest”, V, 1938, nr. 599(13mai), p.2:

Îți revarsă, Doamne, asupră-mi harul

Și-nzecește-mi slabele puteri,

Pentru- acel care a cântat amarul

Vitregiei zilelor de ieri.

Pentru-acel care a fost viața vieții

Unui neam de veacuri subjugat

Iobăgiei, plânsului, tristeții

De magnați în seamă nebăgați.

Pentru câți înfiorat pe strune

Sufletul îndurerat și-a frânt

Și acum durerea nu-și pot spune,

Fă-mă Doamne vrednic să cuvânt.

Plângeți mierle toate în desișuri

Plângeți mândri codri verzi de brazi,

Plângeți Mureș, Olt, tustrele Crișuri

Ca oricând mai mult, să plângeți azi.

Plângeți plaiuri, câmpuri de mătasă,

Fete mândre și vrednici feciori

Căci plecând de-acum pe veci vă lasă

Cel ce v-a făcut nemuritori.

Plângi întreagă Românie Mare,

Pe acel ce-n visu-i de poet

Ți-a zărit al întregirii soare

Și-n duiosu-i cânt ți-a fost profet.

9 mai 1938