Cum a fost Sfîrşitul Lumii

Din cînd în cînd o idee răsare în capul cuiva, cap mai pătrat, desigur, şi mai goluţ, aşa ca să se poată plimba în voie năstruşnica idee: „Vine acum Sfîrşitul Lumii!”. Şi, culmea, se găsesc naivi destui să-i şi creadă sau, mai rău, să le dea spaţiu de emisie sau de ziar ori revistă. Pardon, ăia nu-s naivi, ci dimpotrivă, doritori de rating, deci de bani, cu orice preţ. Ce contează că unii bătrîni speriaţi îşi ridică tensiunea, fac infarct, AVC sau nevroză! Banul să iasă, banul cel gros, repede şi frumos!
Oricît de pătrat şi de gol e capul şmecheraşului ăla sau celălalt, ideea ticăloasă e mult mai veche, căci „jmecheraşi” ca şi „naivuţi” or fi fost şi-atunci. Aşa a fost în antichitate, de cîteva ori, apoi la anul 500, la anul 1000, în secolul 17 în Germania pe vremea lui Johann Stöffler, matematician şi astrolog de meserie, care şi-a băgat contemporanii în toţi sperieţii cu noul său potop. N-a fost chiar Sfîrşitul Lumii, dar pentru unii chiar a fost, căci au murit nu atît  de inundaţii, cît mai mult de frică. Sfîrşitul Lumii a fost şi în 1527 la monstruoasa cometă. 1656, 1665, 1900, 1910, 2000 – toţi au fost, clar, şi ei, ani ai Sfîrşitului Lumii.
Şi data Începutului Lumii a fost, ce-i drept, la fel de controversată. Numai în Renaştere s-au schimbat cîteva: 3950 înainte de Christos (Joseph Salliger), 3984 înainte de Christos (Denis Pétan), 4052 înainte de Christos (Agostino Torinelli). Însuşi Newton socotea lumea mai tînără cu 500 de ani, afirmînd că măsurătoarea sa este exactă. Şi tot Newton socotea, de asemeni, data reîntoarcerii lui Iisus, 2060.
Ce sugerează toate acestea? Toate Sfîrşiturile astea ale Lumii? Cum de prinde, cum de „fac priză”?
Este clar că lumea simte că e vorba mereu de ruinarea unei epoci şi naşterea unei alte epoci, mai deschise, mai bune, mai fericite. Lumea aşteaptă mereu o schimbare, o schimbare în bine, căci întotdeauna rămîne Speranţa.
Ce anunţă Sfîrşitul Lumii? Că totul merge rău, prost, că lumea e rea, foarte rea, că sînt crize de tot felul şi că asistăm la deprecierea sentimentelor şi a relaţiilor dintre oameni. Domnesc ura, dihonia, invidia, răzbunarea, egoismele de tot felul, imoralitatea şi superficialitatea.
Sfîrşitul Lumii a fost anunţat acum, de bieţi troglodiţi, pe 26 septembrie a.c., de alţii chiar pe 27 septembrie a.c., cu trei zile de întuneric aspru, dens  şi compact, cu mister şi lapte acru, ce se revarsă din Univers, ba  cu cometa Elenin, ba cu planeta Nebiru, ba cu un asteroid teleghidat, ba cu un asteroid-asteroid, cuminte adică, nepervertit, nemanipulat, şi care ne va cădea natural, frumos şi graţios, fix în cap, mai rău ca taxele, impozitele, tăierile, scumpirile şi concedierile, de care, mă gîndesc că acum, fiind vorba de ceva destul de serios, adică de Sfîrşitul Lumii, trebuie să uităm.
Şi ce mai trebuie să facem? Să ne luăm lumînări, mîncare, apă, eventual un amant, o amantă, ca edulcorant, sau măcar o carte de umor de Cornel Udrea sau Hasek, un CD cu Yanni, un film cu Nicolas Cage? şi… mă rog, să ne plătim, desigur, înainte, conştiincios toate facturile, impozitele şi datoriile! Poate după, cine ştie, ni se mai iartă din sume, aşa ca la unii norocoşi care-şi găsesc toţi nasturii pierduţi, ba chiar şi unii nepierduţi încă.
Şi-apoi?
Şi-apoi.
„Cum a fost Sfîrşitul Lumii?” – întreb un student care ieşea de la Biblioteca Universitară: „Rău, că am căzut la un examen la care, de fapt, ştiam, dar m-am blocat”. „Cum a fost Sfîrşitul Lumii?” – o întreb pe Mărioara, care mulgea vaca la Beliş. „Rău, că mi-a trăznit vaca una cu coada drept în cap!”. „Cum a fost Sfîrşitul Lumii?” – îl întreb pe Radu, medic. „Rău, că se termină repede compensatele şi bolnavi – cît frunză şi iarbă!”. „Cum a fost Sfîrşitul Lumii?” – îl întreb pe Ianoş, mecanicul auto. „Rău, că a venit soacra la noi, pe trei luni”. „Cum a fost Sfîrşitul Lumii?” – întreb un prieten academician. „Rău şi lung” – răspunde el şi rîde.
Deci, nimeni nu a zis cînd a fost Sfîrşitul Lumii. De altfel nici măcar întrebarea nu sugera asta, e drept.
Aşa că, n-avem ce face şi îl aşteptăm, în continuare, cu entuziasm.
Vorba lui Francus: „Lumea vrea să fie înşelată, fie deci, înşelată!”

Stela-Maria IVANEŞ

P.S. Să sperăm că Einstein n-a avut dreptate cînd definea viitorul: „un gigantic mormînt atomic”. Mai bine să-l credem pe Paul Valéry: „viitorul? – loc comod în care să-ţi pui visele”. Dacă nu facem prostii prea mari, cum n-ar fi exclus.