Cultura gherleană renaşte într-un nou spaţiu

Mult au aşteptat amatorii de cultură şi artă din municipiul Gherla pentru a avea un spaţiu modern pentru desfăşurarea unor manifestări pe măsura aşteptărilor. Iată că visul lor a devenit realitate prin modernizarea fostului cinematograf de pe strada Ştefan cel Mare, unde la sfîrşitul săptămînii trecute au avut loc două evenimente de mare interes. Este vorba despre concertul extraordinar susţinut de cunoscuta interpretă de muzică tradiţională din Maramureş, Maria Casandra Hauşi, laureată a mai multor festivaluri şi concursuri folclorice, precum Festivalul ‘’Maria Tănase’’, care timp de o oră ne-a încîntat şi sensibilizat cu recitalul „Mărturisiri şi mărturii străbune”. La reprezentaţie au fost prezenţi peste 400 de spectatori, ceea ce spune mult despre interesul gherlenilor faţă de acest gen de muzică. Înainte cu o seară, sala noului centru cultural a devenit neîncăpătoare (mulţi au rămas pe dinafară) la spectacolul muzical-coregrafic prezentat de elevii Liceului Teoretic „Ana Ipătescu” în cadrul tradiţionalului Bal al bobocilor. În acest an balul s-a desfăşurat în stil… veneţian, o manifestare cu un program bogat: teatru, dans, muzică şi pantomină, adică tot ceea ce poate cuprinde un show artistic. Da, Gherla are talente şi printre liceeni, ne-am convins de aceasta şi la sfîrşitul săptămînii trecute. Să mai amintim că titlul de Miss „Ana Ipătescu”, în această toamnă, a devenit Renatei Hatfaludy, iar Mister a fost desemnat Sergiu Hoza. Iată că la Gherla se pot realiza lucruri remarcabile şi în domeniul culturii, primarul municipiului, ing. Marius Sabo, dorind de mult să ofere populaţiei un cadou frumos şi util în preajma sărbătorilor din luna decembrie. În sfîrşit, o sală de spectacole ca lumea!
SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.