Cu viteză de avion, pe autostrada A3 – Turda-Borș

Trei conducători auto au fost depistați, duminică, 22 august, de polițiștii rutieri, rulând cu o viteză de peste 200 km/h pe autostrada A3 Turda – Borș.

Unul dintre aceștia, un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Câmpia Turzii, a fost depistat în jurul orei 17.00, circulând cu viteza de 288 km/h. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.

În intervalul orar 13:00 – 18:00, polițiștii au constatat 90 de abateri de la normele în vigoare. În 50 dintre respectivele cazuri au fost aplicate sancțiuni contravenționale, 41 din acestea în urma depistării conducătorilor auto care au depășit limita legală de viteză, urmând a fi luate măsurile legale în toate situațiile înregistrate. Cuantumul total al sancțiunilor contravenționale aplicate în cadrul acțiunii este de aproximativ 37.990 lei. Totodată, abaterile constate au condus la reținerea unui număr de 15 permise de conducere.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut