Cu picioarele… înapoi

RADU VIDA

Se pare că barca cu care s-a pus Băsescu pe navigat în noul context politic al României ia apă. La pupa bordului, se pare. N-aş zice că se scufundă, pentru că mai există în Mişcarea Populară, devenită partid de-a dreapta stângii, tot felul de inşi, gata să facă liposucţiune, doar-doar… Şi în condiţiile în care nu greşesc manevra, umflând velele, suflând, şi, implicit, născând cocoaşă vântoasă  ambarcaţiunii, se poate să se întâmple… întâmplata.

UNPR a deviat.

Pentru a doua oară. Şi nu spun asta pentru că o gaşcă de frustraţi politic şi funcţii lipsă au abandonat crezul, aşa cum era el, ci pentru că şi-au spus dintr-odată Uniunea, apoi s-au extins la… Naţională, pentru ca, în final, să lupte pentru Progresul României. Prin… desfiinţare, adică. N-au făcut-o, decât, aşa, în parte, fluturând un catarg, pentru care nu aveau flamura potrivită: de-i zice interes naţional, (s)cufundat pentru interesul pur şi de-a dreptul personal. Pe urmă, când cele patru stele de pe izmana purtătorului de grade
s-au topit prin cele locuri bătute de Pronia Justiţiară, degringolada a devenit browniană. Şi – se ştie – oricât de prost ciobanul, dar turma făr’ de mână forte dispare în cadenţa paşilor de defilare. Spre alte zări. Aşa că…

Au încercat cu liberalii.

Noi, prin noi înşine, ar fi fost răspunsul, iar voi prin voi înşivă! Palidul îndemn al Brătienilor nu s-a auzit până la cei care, acu’ dădeau… noroc, cu mâna stângă, acu’ dădeau picioare… fix unde vă gândiţi dumneavoastră, dar cu piciorul drept.

Au dat probă şi la social-democraţi.

Numai că, vedeţi dumeavoastră, în politică contează mai mult şi mai mult loialitatea. Şi crezul. Că doctrina, bat-o vina… Fără amestecul bisericuţelor tradiţionale şi a (new)fundamentaliştilor de alte confesiuni. Aşa se face că, mâna întinsă altădată, s-a blegit înainte chiar ca oareşcine să prindă de veste. Şi tot aşa le-a venit ideea liderilor (rămaşi a se umfla în penele trecutului deloc istoric, dar, cu siguranţă,… isteric) să fuzioneze. Cu cine o fi!

Din nou a primat interesul cu fesul personal.

Evident că acel jucător, care ştie cu ce se hrăneşte Popey şi de ce tarabostes nu are nici în clinci, nici în blinci cu mâneca din care prestidigitatorul scoate partide de spanac noi-nouţe – l-am numit pe Traian Băsescu, v-aţi prins, nu? – a îmbrăţişat, cu gesturi de tătuc, disperarea. În folosul lui. Şi al noului PMP, format din MP şi restul marinarilor din neştiute porturi.

Evident că fostul preşedinte a uitat de miştoul acela vechi, da’ hââââ: voi ieşi din politică cu picioarele înainte. El, spre deosebire de preşedintele Iliescu, se crede nemuritor. Aşa că nu se sfieşte să lopăteze contra vântului. De vrea să… iasă, da’ cu picioarele… înapoi, zice, şi priveşte cum  îi fuge… imaginea printre degete. În traducere liberă: Marii actori: Cezara Dafinescu, Alexandru Arşinel, Mihai Mălaimare, Vasile Moraru dar şi Ilie Năstase şi-au anunţat demisiile din fostul UNPR, absorbit dintr-o… sorbire de PMP. N-am să reproduc declaraţiile actorilor demisionari la părăsirea ambarcaţiunii. Nu vreau să fiu eu cel responsabil cu venirea la căpătâiul domniilor voastre a salvării… smurdificate şi viceversa.

De tot râsu’, în orice caz!

Oricum, Traianul Băsescului se uită cu jind la un fotoliu parlamentar, acolo, unde, împreună cu domnul Iliescu vor depăna amintiri, pân’ ce un nene cu botoşei şi boneţică (pre numele lui Alzheimer) le va vizita fiinţa.

Glasul de pe urmă al  cucuvelei din mansarda Cotrocenilor, vă asigur!