Cu peștele în lesă

De ce nu am putea să facem așa ceva, să ne plimbăm cu un pește în lesă, să avertizăm trecătorii să nu se apropie, fiindcă este un pește rău, se dă la om și nu răspundem de consecințe?

Adevărul este că la începutul acestui an, când ar fi trebuit să preluăm en fanfare hățurile economice și politice interne și internaționale ale bidiviilor europeni respectivi, toate lucrurile s-au dat peste cap, optimismul a luat-o la fugă și nu știm unde se află, putem să-l anunțăm ca pierdut.

Toate cele care se întâmplă acum, sunt urmarea unui lung șir de defecțiuni socio-economice, consecințe ale unei dictaturi parlamentare care ascultă de indicațiile unui singur om aflat în situația de a-și potoli obsesiile, spaimele, complexele, pentru obținerea acestui dosar imaculat care să-l transforme în înger stagiar.

Un număr incredibil de abateri de la lege, se petrec zi de zi, pe față, abuzuri care nici măcar nu sunt mascate, ori îmbrăcate fățarnic în oareșce straie ale normalității.

Nu doamna Prună, nu domnul Tudorel Toader sunt de vină că unii dintre recent eliberații din pușcărie sparg capete, secționează artere, bat bătrâni în casa scărilor.

De vină este Soroș, evident, omul ăsta malefic care și-a găsit timp să se ocupe de țărișoara noastră, condusă de niște oameni naivi, inocenți și de bună credință. Când e ocupat să facă rău în altă parte, își delegă maleficile deprinderi președintelui României și atunci, oamenii de bine se revoltă în chip firesc și este normal ca respectul față de autoritatea prezidențială să se ducă pe pustii. Liviu Pop, Olguța Vasilescu, Codrin Ștefănescu, deputați și parlamentari ai puterii, fiul doamnei Veorica, cu toții îi cară pumni verbali, ba mai mult, câte unul cu imaginație, pe facebook îl îmbracă în uniformă hitleristă, cu însemnele naziste, altul îi reproșează că nu este român pur, iar moțul la tort (eufemism) îl pune permanent amenințarea cu suspendare, devenită obsesie de serviciu. Oare în ce țară europeană mai ales în una căreia i s-au acordat încrederea și autoritatea, se mai petrec asemenea lucruri care țin deja de noaptea minții? Noii miniștri, printre care cel de la Muncă promite să fie un personaj special, pur și simplu pun în vedere, dojenesc cetățenii pentru că nu bagă capul în jug așa cum trebuie și de aceea carul se deplasează greu, neproductiv.

Cum să conduci o țară, când în doi ani ai rulat 70 de miniștri în guvern, cum să mai ceri continuitate, proiecte durabile, esențiale? Pe de altă parte, tanti Veorica, fluturând cu multă eleganță tricolorul, pune din nou în vedere Europei să nu se mai atingă de insula noastră, pentru că noi la o adică știm cum se face un brexit, britanicii au dat-o-n bară cât sunt ei de englezi.

P.S. Mi-ar fi plăcut să fiu profesor. Profesorul este fabricant de oameni. Profesorul seamănă cu un tâmplar, pentru că ia un lemn murdar, îl spală și face din el mobilă. (Petre Țuțea)

Odrasla doamnei prim-ministru la bacalaureat, la limba română a luat 9,62 la scris și 10 la oral. Vă rog să ne iertați, domnule Țuțea.

Cornel UDREA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.