Cu ignoranţii, înainte!

Spuneam într-un editorial recent că lumea civilizată, dezvoltată din toate punctele de vedere, preferă să primească imigranţi. Explicam atunci că ignoranţa este unul dintre criteriile pentru care migrantul devine „legal”. Trebuie spus că, selectiv, sunt primiţi şi „capetele luminate”, asta pentru că, din când în când, societăţile avansate duc lipsă de medici, ingineri, tehnicieni de înaltă calificare. Şi toate astea costă. Aşa că, la diferite loterii, câştigă – ciudat, nu? – acele personaje care au şi pregătire superioară şi bani pentru a începe o viaţă nouă.
Dar, pentru ca unii să trăiască bine şi foarte bine, alţii trebuie să muncească. Iar muncile degradante, istovitoare, sau prost plătite nu pot fi făcute de oameni cu carte. Acesta este motivul principal pentru care ţările dezvoltate încurajează ţinerea prostimii în întuneric, în acest fel, asigurându-şi, prin migraţie, forţa de muncă necesară plătită cu doar câţiva crăiţari.
Spune Banca Mondială că milioane şi milioane de copii din întreaga lume sunt incapabili să citească şi să socotească. De ce? Pentru că învăţământul este ţinut la un nivel mai mult decât mediocru. În acest fel, învăţământul din „ţările sărace” accentuează disponibilităţile sociale şi aşa defavorizate de sărăcie, conflicte, războaie…
Raportul Băncii Mondiale scoate în evidenţă faptul că, în pustietăţile africane şi arabe, trei sferturi dintre elevi nu înţeleg ceea ce citesc (dacă citesc!), iar în zonele rurale din India jumătate dintre elevi sunt incapabili să facă operaţiuni de scădere cu două cifre. Situaţia este şi mai dramatică în imensităţile întinderi braziliene. Copiilor de aici le-ar trebui 75 de ani ca să ajungă pe omologii lor din ţările bogate la operaţiile de matematică elementară şi… 263 de ani pentru pentru a egala performanţele colegilor lor din vestul european la citit.
Ciudată este şi preocuparea conducătorilor din ţările dezvoltate pentru orice altceva decât învăţământul din aceste ţări. Sunt promovate interesele în ceea ce priveşte exploatarea bogăţiilor solului şi subsolului acestor ţări – repet – sărace, cele din domeniile economice şi geo strategice, precum şi de investiţii unidirecţionale. Dar sunt ignorate cu bună ştiinţă învăţământul de masă şi acţiunile culturale consistente.
Este cel puţin bizar că, dintre ţările cu conducători obedienţi aproape nimeni nu ajunge se se preocupe de situaţia dezastruoasă a învăţământului. Pe de altă parte, există şi excepţii. Vietnamul, ţară realmente săracă, a reuşit ca din 1995 încoace să aibă un învăţământ performant, Banca Mondială subliniind în raportul amintit că elevii de aici au o pregătire similară şi se descurcă tot atât de bine ca şi colegii lor din… Germania. Şi Coreea de Sud a făcut progrese remarcabile. În 1950 clasamentele din domeniu îi puneau pe ultimele locuri, iar în 2016 ajungeau printre ţările cu cel mai performant învăţământ.
Aşadar…
Radu VIDA