Cu degetul pe trăgaci

Deunăzi mi-a sărit în ochi ca o așchie știrea că locuitorii de la Pata Rât se bucură de un nou privilegiu pe care îl face primăria, respectiv mijloc de transport în comun pentru cei care muncesc în oraș. Lucru normal. Până aici, toate bune și frumoase, dar mi se pare nepotrivită decizia ca beneficiarii să circule moca, adică gratuit, întrucât cursa este susținută prin fonduri europene. Măcar să-i pună să facă flotări sau genuflexiuni pentru o călătorie. De ce nu se introduce și acolo biletul de sănătate?

La Pata Rât curge cu privilegii. În luna martie, primarul Emil Boc a anunțat un proiect ambițios, respectiv construirea de locuințe sociale pentru comunitatea „defavorizată”. Să mă împușc dacă înțeleg în acest caz ce înseamnă defavorizat. Nu îmi doresc în niciun caz să fiu asociat acelui procent însemnat de români care au percepția stereotipă despre cei de la Pata Rât, că sunt leneși și mizerabili. Dar mă raliez celor care consideră că aceștia trăiesc bine mersi din ajutoare sociale.

Am trecut de câteva ori prin „Dallas”, deși am fost avertizat să nu o fac decât dacă e musai, și mă crucesc de fiecare dată când văd mormanele de gunoaie, care par vii, fluturând în bătaia vântului.

Defavorizați, dar parabolicele nu lipsesc de pe nici un acoperiș. Mirosul e insuportabil. Vorbim de o zonă poluată.

Pe stradă trebuie să faci slalom printre mizeriile aruncate de aceștia, de la covoare la pungi și coji de lebeniță. Sunt destui care arată cu degetul către autorități, învinuindu-le că n-au făcut nimic pentru gheotul de la Pata Rât. Dați-mi voie să mă îndoiesc că cineva de-acolo ia drumul primăriei ca să-și plătească impozitele. Are rost să mă întreb dacă facturile de energie electrică au ajuns vreoadată în zonă? Eu, ca un cetățean civilizat, îmi plătesc impozitele, compostez bilet pe mijloacele de transport în comun, îmi plătesc facturile, cu alte cuvinte muncesc. Și mă întreb dacă în acest caz nu vorbim de…favorizați și în nici un caz de o „pătură” defavorizată?

Înainte să dați cu bota, dați-mi voie să-mi dau cu părerea: fenomenul Pata Rât este din punctul de vedere al subsemnatului rezultatul faptului că cei care astăzi trăiesc acolo au fost evacuați din foste locuințe de stat, dar nu pe nedrept, ci fiindcă au acumulat datorii cu multe cifre fie în privința chiriilor, fie în privința utilităților. Cu alte cuvinte, rău platnici fiind, au fost evacuați. Desigur, forțat au fost împinși la periferie prin tot soiul de decizii ale administrației locale. Dar să nu uităm că în 2010, casele modulare din zona Pata Rât au fost construite din bani de la bugetul local.

Copiii de-acolo nu abandonează școala fiindcă nu locuiesc în oraș sau pentru că nu au tablete. Unul din principalele motive ale abandonului școlar îl reprezintă căsătoriile timpurii. Procesul de includere a copiilor romi în instituţiile preşcolare este dificil și marcat de percepţii adânc înrădăcinate.

Primarul Emil Boc are planuri mari cu defavorizații de la Pata Rât, după cum domnia sa a mărturisit, accentuând ideea de integrare. Nu știu în ce măsură integrarea de care vorbește domnul primar va reuși să schimbe optica privind modul de viață al celor de la Pata Rât. Integrarea romilor nu ține doar de locuri de muncă sau de locuire. Integrarea cuprinde multe alte aspecte. Oamenii trăiesc în Pata Rât într-o segregare spațială, au o infrastructură proastă, locuiesc lângă o groapă de gunoi de unde ajung greu la școală sau în orice alt loc. Cu alte cuvinte, s-au obișnuit așa. Cineva din exterior ar întreba: de ce merg lucrurile așa încet? În primul rând din cauza birocrației, apoi pentru că există o cultură a corupției și, nu în ultimul rând, pentru că problema romilor nu are cultura succesului și asta este de reținut.

Soluții există, dar am impresia că unii nu doresc să le identifice și se complac în starea actuală, fie din nepăsare, fie din alte considerente ce comportă riscuri, iar alții consideră că nu ar fi tocmai OK să-i scoți de pe cei de la Pata Rât din mediul în care se simt ca peștele în apă și să-i aduci pe uscat.

Cristian FOCȘANU