Cu ce ne plătim datoriile și cum ne recuperăm încrederea?

Nu cu mult timp în urmă traversam o criză a creditelor și a datoriilor populației, iar acum pierderea de sub control a costurilor facturilor a devenit subiectul dramatic pentru mulți dintre noi și o mare dilemă pentru autorități, care par tot mai incapabile în a găsi soluții. Pe de-o parte ne lovim de lipsa de orizont a consumatorilor, deveniți tot mai mulți datornici, iar pe de alta de neputința unui sistem care, prin lipsa lui de viziune sau, mai grav spus, prin lăcomie a creat acest blocaj. În acest moment vorbim de o situație fundamentată nu doar pe deficite, ci și pe păcate. Iar păcatul capital de care suferă lumea noastră, și de care nimeni nu mai vorbește astăzi, este lăcomia.

Dacă ar fi să ne asumăm o lectură în cheie creștină a acestei situații, putem spune că dincolo de defecțiunile unui sistem, departe de a fi perfect, asistăm la un mare deficit de încredere. Tocmai acest lucru subminează substanța societății și respectul față de instituțiile care au menirea de a ne face viața mai ușoară și mai frumoasă. Privită în esența ei, orice relație de împrumut sau de consum este în primul rând un transfer reciproc de încredere, de la cel care oferă un capital sau o resursă spre cel care primește. Acest lucru constituie fundamentul tuturor relațiilor interumane, dar și al raporturilor cu societatea și cu instituțiile ei.

Când oferi cuiva un împrumut sau un serviciu investești ceva mai mult decât banii, și anume încrederea că persoana respectivă va folosi rațional acel serviciu și își va asuma rigoarea de a-l plăti la timp, așa cum este învoiala. La rândul lui, beneficiarul unui serviciu apelează în primul rând la onestitatea creditorului său, convins că acesta nu îi va trăda încrederea și așteptările și că, prin ceea ce îi oferă, participă și crede în visele și proiectele lui. De aceea putem spune că substanța umană a oricărui serviciu este încrederea și cinstea și nu banul, iar lucrul primit trebuie să contribuie la lărgirea libertății celui care îl folosește și nu la limitarea ei. Toate acestea presupun câteva virtuți esențiale precum: onestitate, respect, transparență și, mai ales, dreaptă măsură și cumpătare, inclusiv în a consuma sau în a ne face vise și idealuri.

Este la fel de evident că suntem pândiți de pericolul de a ne calcula greșit prioritățile și posibilitățile, dar și de a nu găsi bună credință din partea celor care oferă ceva, care, înainte de a crede în viața noastră și de a o sprijini, își slujesc doar propriul interes. Este evident că astăzi furnizorii de resurse și creditorii au greșit prin lipsa de transparență și prin neputința de a atrage atenția asupra evaluării nevoilor reale și au sprijinit idealuri falimentare, în timp ce noi ceilalți am greșit prin excesul de speranță, fără a mai avea buna cenzură a cumpătării. Este bine să avem proiecte și idealuri pentru care să luptăm, dar niciodată să nu ajungem să le plătim cu prețul propriei libertăți, pe care un consum și o creditare deficitară, dar și niște nevoie lipsite de realism, o pot aduce.

A reînvăța lecția cumpătării și a responsabilității, dar și a gestionării sincere a propriilor nevoi este pentru noi o maximă prioritate pentru a evita excesele, dar și capcanele. Astfel vom putea privi orice resursă pe care o folosim ca un instrument care să ne lărgească libertatea, prin confortul și proiectele pe care le face posibile.

De fapt, esența însăși a relației noastre cu Dumnezeu se structurează asemenea unui credit și a unor resurse de sfințenie primite, bazate pe marele capital de încredere pe care Domnul ni-l oferă, într-un orizont de așteptări, care poate fi împlinit sau nu. Diferența esențială este că aceste resurse nu se pierd, chiar dacă sunt risipite sau gestionate defectuos prin superficialitate și nepăsare și pot fi recâștigate în aceeași prospețime dacă omul se reîntoarce la încrederea pe care i-o oferă Dumnezeu. Chiar dacă, oferindu-ne credit, Dumnezeu ne provoacă și mai mult capacitatea de a gestiona inteligent un capital în folosul semenilor și nu doar în interes propriu, El o face cu scopul de a lărgi și mai mult libertatea fiecăruia de a face binele și de a fi solidar cu semenii și, de ce nu, de a visa.

Pr. Bogdan IVANOV