Cu cardu’n gard

RADU VIDA

Marele gînditor Alupigus a ajuns la concluzia că nimic nu e de citit invers. Mai exact, metoda vechilor tipografi (din vremuri în care se culegea în oglindă!) a trecut şi că, în general, e mai bine să nu citim deloc. Asta ca să nu producem tulburări la nivelul capului.

Să mă explic:
Cardurile de sănătate şi-au… întîrziat apariţia în vieţile noastre mai bine de cinci ani. N-au fost bani, voinţă politică, economică, filosofică şi bilibistrocizantă. Şi cînd tot amănuntul a fost pus la punct şi s-a pus, corect, virgula între subiect şi predicat, au venit organizaţiile religioase. Care, neavînd ce face, s-au îmbătat de sinea lor cea mică şi jucăuşă. Şi au… lecturat, cu cap îmbîrligat de deuteroscopie tautologică a protofiinţei, minunăţii de nimeni băgate în seamă. Şi, ştiinţific, au constatat şi, totodată, au protestat, pentru că – vezi, Doamne, şi subalternii lui! –, citit invers, „Card” invocă pe însuşi Scaraoschi-mpieliţatul, gol-puşcă mitralieră şi alte marafeturi de tanc antiaerian. Şi, ca într-un stat laic ce ne aflăm, şi secolul XXI îl înfruntăm, au ordonat să se facă ceva. Ce? Să se articuleze respectiva chestie (card)drac). Zis şi făcut, aşa că sănătatea noastră va fi mai dihai, pentru că istoria va consemna: Cardul! (Semnul exclamaţiunii ne aparţine în totalitate, pentru că mintea cea perversă ne-a dus la un alt… brand: BOR. Am citit invers, după lecţia organizaţiilor religioase, şi am constatat că-i ROB. Rog respectuos Biserica Ortodoxă să facă oareşce, pentru că aşa nu se mai poate!)

Proteste tari au desfăşurat şi organizaţiile pacienţilor. (Vreau şi eu! Adică, nu să protestez ci, ca pacient, să mă organizez, Dracu’! Doamne, iartă-mă, că ştiu ce vorbesc!). Această entitate a cerut – şi obţinut – să nu se inscripţioneze bolile cronice ale posesorilor. Ca pacient şi plătitor de taxe mari şi mici, vreau să se inscripţioneze toate bolile pe care nu le am. Iar cele pe care le am, să rămînă secret de stat: în custodia lu’ MRU, fost şi de una, şi de alta.

Înşirăm şi alte cîteva fiţe ale cardurilor de sănătate, precizînd că nu are nimic cu mintea cea de pe urmă, nici cea de pe… întîi. Aşadar: codul numeric personal, aflat pe toate hîrtiile de budă din ţara asta originală, nu va apărea pe noile drăcovenii articulate. Dacă realmente vreţi să rîdeţi sănătos şi să vă împăcaţi cu gîndul că Mencinicovschi e unul de-al nostru numai că pe inverselea, atunci, aflaţi şi de ce. Cică din motive de securitate, vom mai avea un cod, cel de asigurări. Dezvăluind, în continuare, din gîndirea creatoare care este (unde eşti, Vanghelie, Doamne?!) părţile (?!?) au căzut de acord că grupa sangvină, bolile cu risc vital şi acceptul pentru donarea de organe vor fi editate doar cu acordul scris al posesorului.

Nu ştiu, pînă la urmă, ce va rămîne din Dracu’ ăsta de… Cardul, fără cod numeric personal. Poate unul colectiv, în care trupul meu, frate, să se confunde cu trupul tău, soră, şi, uite aşa, să fim una cu ţăcăneala universală. Versiunea bulabară a entităţii, deloc aşteptată de o piaţă, aflată, clar, în degringoladă, Cardul, aşadar, va trebui să cuprindă numele celor care, în acest fel minunat, ne-au salvat de tentaţiile Necuratului. Spre aducere aminte. Şi pentru că un asemenea instrument trebuie să aibă ceva, sper să putem lectura, spre seara bucolică care ne aşteaptă la fiecare colţ de Românie surprinzătoare, tot felul de giumbuşlucuri  din  filmul vieţii noastre: nume de politicieni şi alte femei, mititei şi muştar, vorba unui comic de altădată.