CS „U” Cluj a inaugurat propriul cămin pentru sportivi

Clubul Sportiv Universitatea Cluj a inaugurat, miercuri, propriul cămin pentru sportivi. Sportivii clubului au de acum casa lor, confortabilă, utilă și la doi pași de bazele sportive. Este foarte important că, până la sală sau până la pista de atletism, sportivii să ajungă în plimbare, în câteva minute. Căminul poate caza 74 de sportivi în camere cu un pat și cu două paturi. Acest obiectiv deosebit de mportant vine după alte obiective deja realizate, cum ar fi sediul clubului, baza de recuperare și refacere, sala de forță și sala de incalzire, din dorința de a oferi sportivilor universitar condiții cât mai bune de pregătire, recuperare și odihnă. Pentru viitor, Clubul Sportiv are în plan deschiderea propriei cantine – restaurant pentru a putea oferi sportivilor și o alimentație pe măsura efortului pe care îl depun. Inaugurarea s-a făcut în prezența lui Ovidiu Vasu, președintele Clubului Sportiv Universitatea Cluj, dar și a unor foști sportivi ai clubului. Noul cămin pentru sportivi se află pe strada Devei, are parcare proprie, cu barieră. Imobilul este situat pe patru nivel (parter plus trei etaje).

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut