Criza politică se adâncește: întâlniri „formale”, fără soluții

Criza de pe scena politică românească se adâncește, și deocamdată nu se întrevede nicio soluție pentru revenirea la normalitate și asigurarea unei guvernări cât de cât coerente.

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, ieri, cu copreședintele USR PLUS, Dan Barna, fără a găsi, însă, soluții concrete.

Într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului, Barna a arătat că şi-ar fi dorit ca întâlnirea cu preşedintele să aibă loc în urmă cu mai multe zile, iar Klaus Iohannis să îşi exercite rolul de mediator.

„Din păcate – şi sunt dezamăgit din cauza asta – s-a dovedit a fi o întâlnire formală. Spun, o întâlnire benignă, în care am trecut în revistă istoricul acestei crize generate miercurea trecută şi am exprimat foarte clar poziţia USR PLUS, conform căreia ieşirea din criză se poate realiza foarte rapid, printr-un nou premier, propus de partenerul PNL din coaliţie şi continuarea coaliţiei. Cam aici s-a terminat partea de conţinut a dialogului pe care l-am avut cu preşedintele.

Nu s-a prezentat vreo soluţie, nu s-au analizat scenarii. A fost o întâlnire mai degrabă formală, în care am trecut în revistă situaţia”, a precizat liderul USR PLUS. Întrebat care a fost răspunsul preşedintelui Iohannis, la solicitarea USR PLUS ca Florin Cîţu să nu mai deţină funcţia de premier, Dan Barna a arătat că a fost adus în discuţie congresul PNL. „Răspunsul a fost legat de acest congres al PNL, care din păcate blochează o ţară întreagă. Vom mai reveni la discuţii în perioada următoare, vedem ce se mai întâmplă”, a spus el.
Întâlnirea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi vicepremierul demisionar Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, care a avut loc la Palatul Cotroceni, s-a încheiat după peste o jumătate de oră de discuţii.

Luni, şeful statului a avut o întâlnire şi cu premierul Florin Cîţu pe tema crizei guvernamentale.

În cursul zilei de marţi vicepremierul Dan Barna şi miniştrii USR PLUS şi-au depus demisiile la Guvern.

Tot ieri, prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat că USR PLUS trebuie să iasă „din ipocrizie” şi să se hotărască dacă vrea la guvernare sau este în opoziţie.

„Daţi-mi voie să citesc declaraţia numărului 2 în statul român, doamna Anca Dragu. În urmă cu câteva minute a găsit o interpretare cel puţin interesantă a demisiilor unor miniştri, în speţă demisiile miniştrilor USR PLUS. Doamna Dragu spune că aceste demisii sunt o formă de protest, nu e o cădere a Guvernului, nu e o ieşire de la guvernare. (…) Cerem public ca USR PLUS să iasă din ipocrizie, să se hotărască dacă vor la guvernare sau sunt în opoziţie. Mai vedem un lucru – că oficial USR PLUS pleacă de la guvernare, dar rămân totodată la guvernare, cu eşaloanele 2 şi 3. (…) Aflăm azi cum conducerea USR PLUS a decis că secretarii de stat, şefii de agenţii, prefecţii, subprefecţii, toţi soldăţeii de la partid nu demisionează, rămân în continuare conectaţi la banul public şi la resursele ţării”, a spus Grindeanu după şedinţa Biroului Politic Naţional al PSD.

El susţine că USR PLUS „mimează” ieşirea de la guvernare prin şapte demisii, dar îşi păstrează „gaşca de interese” alături de Florin Cîţu.

„Această imagine este cea mai grăitoare dovadă a unui circ ordinar, marca USR PLUS, în care au cooptat şi AUR”, a punctat Grindeanu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut