Criza din zona euro este o ameninţare şi pentru nemembrii ei

The Economist

Fiecare ţară vede în “Europa” o proiecţie a propriilor sale speranţe şi temeri. Pentru Germania, Europa înseamnă răscumpărare, iar pentru Franţa un mijloc de a creşte puterea franceză. Pentru italieni, Europa nu este Roma, iar pentru belgieni, nu este Bruxelles-ul. Pentru statele baltice, Europa este foarte departe de Moscova, iar pentru România şi Bulgaria, Europa înseamnă ordine. Pentru Spania, Europa este soluţia, în timp ce pentru o mare parte din Europa Centrală, Europa este acasă.

Restul lumii are, la rîndul său, o miză în ceea ce se întîmplă în Europa, iar sentimentul copleşitor este unul de frustare că liderii europeni par atît de incapabili.

În cadrul UE, criza este un test pentru visele europene ale ţărilor care nu fac parte din zona euro. Multe dintre acestea se simt uşurate că au scăpat de turbulenţe Cu toate acestea, în ziua în care vor renunţa la moneda proprie, aşa cum au promis în teorie prin aderarea la UE, guvernarea unei monede unice le va afecta profund.

Polonia – de departe cea mai mare economie fostă comunistă şi în continuare în afara zonei euro – a avut o criză “bună”, fiind singura ţară din UE care a evitat recesiunea, cel puţin pînă în prezent. Acest lucru se datorează în cea mai mare parte cererii interne, dar şi datorită capacităţii sale de a devaloriza zlotul polonez.

Şi cu toate acestea, părerea predominantă la Varşovia este că destinul naţiunii este legat de euro şi în special de Germania. Este vorba, parţial, de un calcul economic, în condiţiile în care Germania este o piaţă de export vitală pentru Polonia. De asemenea, colaborarea cu Polonia face industria germană mai competitivă.

De asemenea, establishmentul polonez crede că moneda euro are sens politic. Deşi ţara a pornit la drum ca o atlantistă înverşunată după căderea regimului comunist, în prezent Polonia este într-o oarecare măsură dezamăgită de Statele Unite. Atunci cînd Barack Obama a anulat planurile administraţiei Bush de a construi un scut antirachetă pe teritoriul Poloniei, data anunţului a fost 17 septembrie, zi a comemorării invaziei sovietice din Polonia în 1939. Polonezii s-au simţit dispreţuiţi, chiar dacă înlocuirea sistemului s-a dovedit mai extinsă şi mai bună. Nu în ultimul rînd, polonezii simt că nu au fost îndeajuns recompensaţi pentru sprijinul oferit Americii în Irak.

Pe de altă parte, pe măsură ce ideea că zona euro ar putea forma un cerc interior în UE, Europa a ajuns să pară mai importantă pentru Polonia.

Ce îi preocupă însă pe polonezi este ideea că ţara lor şi-ar putea pierde influenţa. Aşa se face că altfel moderatul Donald Tusk s-a înfuriat în februarie, atunci cînd ţara sa şi alte nouă ţări din afara zonei euro păreau că ar putea fi excluse din aşa-numitul “pact de competitivitate”, un sistem german care ar ajuta la integrarea celor 17 economii în cadrul Eurogrupului. Tusk a cîştigat o amînare, alături de promisiunea că respectivele state ar putea adera la un grup special “euro plus”. Acest lucru nu ar putea schimba însă prea mult lucrurile, deoarece deciziile reale ar putea fi în continuare luate de către cei 17 membri ai zonei euro. Dacă Polonia vrea să fie sigură că vocea îi este auzită, ea va trebui, probabil, să facă un pas hotărîtor şi să aplice pentru a li se alătura.

Pe de altă parte, lucrurile se văd diferit în Marea Britanie şi într-o măsură mai mică în Danemarca, ţări care beneficiază de exceptări oficiale de la aderarea la euro, deşi moneda Danemarcei este legată de euro. Sentimentele dominante în rîndul britanicilor eurosceptici nu sînt orientate de simpatia pentru partenerii lor comerciali principali, ci de furia că Marea Britanie este trasă în jos de ceea ce ei percep drept un eşec al Europei continentale.

Parlamentarii conservatori cred că au în mînă toate cărţile bune deoarece sînt de părere că zona euro are nevoie de sprijinul britanic pentru reforma tratatelor UE. De fapt, mîna Marii Britanii este una slabă. Mai degrabă decît să cedeze la rugăminţile britanice de a le reda din puteri, cele 17 ţări din zona euro ar putea “ocoli” Londra şi semna un tratat în afara UE.

Dorinţa conservatorilor de a minimaliza relaţiile cu Europa – ca şi cum Marea Britanie ar putea deveni o gigantă Norvegie sau Elveţie, în afara clubului european – nu are nici ea sens. Marea Britanie este prea mare pentru a fi lăsată în pace de către restul UE. În joc este piaţa unică. Şi nu este vorba doar de faptul că piaţa unică este cea mai importantă instituţie a UE pentru Marea Britanie, ci şi că, în lipsa vocii liberale a Marii Britanii, ea ar putea aluneca spre protecţionism.