Criticul literar Mircea Popa, aniversat la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”

Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, pe scurt, BCU este locul unde, dacă vom păși încă de la primele ore ale dimineții, cu siguranță îl vom găsi, la sala profesorilor, pe Mircea Popa, critic și istoric literar, cetățean de onoare al Clujului, colaborator al ziarului Făclia, cu o activitate remarcabilă în slujba istoriografiei și a istoriei literare, în special din zona Transilvaniei.

Ca atare, nu este de mirare faptul că, la împlinirea celor 84 de ani, acesta a ales să își serbeze ziua de naștere tocmai în spațiul bibliotecii – sala Ion Mușlea-, oferindu-ne, totodată, și contextul fericit de a intra în contact cu volumul său, intitulat „Avram Iancu, făuritor de istorie națională”, apărut în 2022 la editura clujeană Școala Ardeleană. Întregul eveniment, organizat de editură, ce a avut loc luni, 30 ianuarie, a stat, desigur, „sub semnul Crăișorului munților”, dar a fost și un bun prilej pentru cei de față de a-i adresa domnului Mircea Popa tradiționala urare de „La mulți ani”.

În cadrul manifestării, au luat cuvântul Alexandru-Bogdan Bud, din partea BCU, Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, membru corespondent al Academiei Române, Prof. dr. Marius Bojiță, președintele Fundației Transilvania Leaders, dl Tiberiu Groza, președintele Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu”, Prof. univ. dr. Ioan Bolovan, directorul Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, dr. Mircea-Gheorghe Abrudan, CS III în cadrul Institutului și Prof. univ. dr. Ioan Chirilă. Evenimentul a fost moderat de Vasile George Dâncu, directorul editurii Școala Ardeleană.

În cuvântul de bun venit, Alexandru-Bogdan Bud a transmis salutul conducerii instituției-gazdă, a prezentat o scurtă biografie a domnului Mircea Popa și a vorbit despre importantele donații de carte pe care acesta le-a făcut bibliotecii, gest pentru care instituția îi este profund recunoscătoare.

„Ceea ce face domnul profesor Mircea Popa este să redea cel mai bine spiritul epocii. Pe noi, istoricii, acest lucru ne ajută foarte mult în interpretarea evenimentelor. Contribuția domniei sale la înțelegerea fenomenului istoric și cultural este admirabilă și îi suntem recunoscători pentru tot ce a făcut și va face. Scrierile sale sunt un adevărat tezaur pentru istorici în general și pentru istoricii literari în special”, a subliniat prof. dr. Vasile Pușcaș.

„Legat de personalitatea domnului Mircea Popa, m-a impresionat prin vastitatea activității sale în domeniul cultural, istoric, am observat că s-a preocupat îndeosebi de istoria Transilvaniei, de anumite personalități, că este un profesor iubit și stimat”, a spus prof. Marius Bojiță, care i-a oferit criticului o Diplomă de Excelență din partea Fundației Transilvania Leaders.

„În calitatea de președinte al Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu”, am colaborat foarte bine cu domnia sa. Nu pot decât să-i admir hărnicia și energia”, a adăugat dl Tiberiu Groza.

Evidențiind „documentarea impecabilă” a domnului Mircea Popa, prof. Ioan Bolovan a subliniat că „și această carte ne pune în valoare un cercetător redutabil al istoriei literare dar și al istoriografiei, pentru că una din caracteristicile acestei cărți este echilibrul, și echilibrul metodologic, asumat din start de profesorul Mircea Popa și pentru că domnia sa s-a școlit aici la Universitatea Daciei Superioare cu o dublă licență, în istorie și filologie. De zeci de ani, profesorul Mircea Popa onorează această pregătire pe care a avut-o în acest centru universitar.”

„Domnul profesor Mircea Popa are o calitate pe care nu o ascunde – scrie despre națiunea lui cu drag, cu patos și uneori cu patimă, pentru că o iubește”, a observat Mircea-Gheorghe Abrudan.

Rememorând prima ocazie de a-l întâlni personal pe dl Mircea Popa, la Ierusalim, prof. Ioan Chirilă a subliniat faptul că acesta „a căutat, a fost un cercetător asiduu în ceea ce înseamnă scrisul românesc. Este un personaj exemplar, e foarte rodnic.”

„Domnul Mircea Popa îmbină istoria ca disciplină cu istoria literară și rezultă de aici lucruri extraordinare”, a evidențiat editorul Vasile George Dâncu.

„Vă iubesc și vă apreciez pentru că ați venit astăzi aici să-l sărbătorim împreună pe Iancu”, a spus criticul Mircea Popa, cu emoție în glas.

La finalul intervențiilor, acesta a fost felicitat de publicul care a venit să-i fie alături și a oferit autografe.

Iulia GHIDIU

Foto: Școala Ardeleană, Camelia Hodiș

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut