Criticul de artă prof. univ. dr. Negoiță Lăptoiu împlinește, azi, 85 de ani

Personalitate de primă referință în critica de artă românească, om de cultură apreciat pentru analizele și evaluările consacrate unor magistrale opere din patrimoniul național, cu precădere transilvănean, precum și pentru cronicile despre creatori de anvergură ai zilelor noastre, profesorul universitar dr. Negoiță Lăptoiu împlinește, azi, 85 de ani. LA MULȚI ANI, distinse PROFESOR! Domnia sa este și în prezent, încununând peste o jumătate de secol de pertinente referințe la fenomentul artistic autohton, o voce inconfundabilă prin judecățile estetice exprimate, volumele și cronicile inteligente publicate, rod al cunoașterii aprofundate, educate, valorizatoare a creațiilor artistice din spațiul românesc. La ceas aniversar, profesorul Negoiță Lăptoiu a acordat un interviu cotidianului ”Făclia”, în ambianța inefabilă a Muzeului de Artă clujean.

Reporter „Făclia„: Domnule Profesor Universitar, sunteți un reper românesc în critica de artă. Ați dedicat studii impecabil documentate marilor centre culturale ale țării – Baia Mare, Cluj Napoca, Oradea, Arad, Timișoara, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș -, precum și unor artiști remarcabili, toți formați la Școala de Arte Frumoase din Cluj activă între anii 1926-1933, apoi din 1950 la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” (devenit, din 2001, Universitatea de Artă şi Design), parte dintre ei cunoscuți mai puțin publicului, precum Alexandru Mohi (1902-2001); Tasso Marchini (1907-1936) – student al profesorilor Catul Bogdan și Aurel Ciupe; Eugen Gâscă (1908-1989); Iuliu Podlipny (1898-1991) care i-a avut ca studenți pe Traian Brădean (1927-2013) și Ștefan Câlția – pictor emblematic al artei românești contemporane; și, desigur, maestrul Teodor Harșia (1914 -1987), din 1950 profesor la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu”. Ați adus în prim plan informații inedite despre valoroși creatori și ați inițiat, cu destoinicie, direcții moderne de cercetare a operelor de artă.

Prof. univ. dr. Negoiță Lăptoiu: Sunteți o generoasă… La această rotunjită vârstă pe care eu o împlinesc azi, este o șansă să rememorez un făgaș al existenței care te provoacă și, după un efort anume, îți oferă satisfacții. Lumea artei este o lume fabuloasă, tentantă, fortifiantă. Nu putem trăi fără artă. Lumea artei este o ofrandă, orice creator se confesează printr-un anumit limbaj. E un limbaj cu două componente: prima e nativă, dar ea trebuie să fie consolidată prin pregătirea de specialitate. Una e să cunoști alfabetul, dar total insuficient ca să scrii poezie. Printr-o împrejurare a vieții, am fost student clujean. Din anul al treilea de studii universitare am avut privilegiul de a audia cursurile strălucitului istoric de artă prof. univ. dr. docent Virgil Vătășianu, care a pus bazele, la Facultatea de Istorie, în anul 1963, primei specializări de istoria artei din România. Eu sunt printre primii absolvenți ai acestei specializări, Bucureștiul deschizând doar în 1967 programul studiilor de bază în domeniul artelor vizuale. La absolvire, am fost repartizat la Muzeul de Artă clujean, fiind activ 34 de ani în această instituție. Permanența muzeală este magnifică: valorile etalate în expozițiile permanente sunt repere pentru a-ți limpezi gândurile, fiindcă valorile consacrate sunt expresia perenității. Permanența valorilor din galeria clasicilor artei românești, apoi expozițiile temporare, cu suflul creativității cotidiene, întâlnirile cu artiști care își cultivă, neobosit, talentul, configurează orizontul de interpretare propriu, special, al unui critic de artă. Ca muzeograf, am dedicat timp cu totul prețios documentării în bibliotecile universitare și arhivele clujene. Am început să fac comentarii asupra operelor de artă încă din anul 1966, la un an după absolvirea facultății. Marele sculptor Romul Ladea mi-a pus mâna pe umăr și m-a convins că locul meu e aici, la Cluj, chiar dacă Râmnicul Sărat natal e partea nostalgică a sufletului meu, prin familia mea minunată. Transilvania e un loc mirific în care valoarea s-a afirmat prin permanente interferențe europene. Prin confruntare se crează valoarea. Arta românească are însă inoculat și un senin mediteranean, chiar dacă Lamartine spunea că suntem „Belgia Orientului”. În altă ordine de idei, trebuie să vă spun că dialogul cu artiștii, precum și popasurile îndelungi în atelierele lor de creație au fost esențiale pentru mine, m-au îmbogățit infinit în modul de interpretare, în toate referințele mele profesionale. Artiștii mi-au destăinuit, cu sinceritate, adevăruri ineluctabile. Iar eu am ajutat la cizelarea unor sensibilități, referind fie la George Apostul (1934 -1986), unul dintre cei mai valoroşi sculptori ai secolului trecut, Cornel Brudașcu, pictor referențial al neoavangardei anilor ’70, la Nicolae Maniu, Romul Ladea, Mircea Spătaru, Petre Abrudan, Alexandru Mohy, Coriolan Munteanu, Teodor Harşia, Aurel Ciupe, Anton Lazăr, Victor Gaga, Magda Ziman, Ion Sasu, Cornel T. Durgheu. Și încă ceva: am avut o mare șansă să circul în toată țara, prin programele muzeale ale instituției clujene în care mi-am derulat activitatea, cum vă spuneam, timp de 34 de ani.

Reporter „Făclia„: În aceste zile ați lansat volumul al treilea din suita documentară „Centre artistice din România”, apărut în excelente condiții grafice la Editura Napoca Star. Subliniez că toate volumele publicate de dumneavoastră sunt dedicate în exclusivitate artei românești, artei autohtone. Volumul al trei menționat aici, „încununând clipa aniversării vârstei de 85 de ani” – precum spuneți – , prezintă „climatul fertil de creație” al Brașovului, suita remarcabilelor sale mărturii muzeale și „reprezentările statuare din spațiul public”; Sibiul care „decantează pulsațiile unor fertile înrâuriri”; și Târgu Mureș cu „amprentele nobile ale unor valoroase donații: Imre Nagy, Ioan Vlasiu, Eugen Gâscă și Elisabeta și Gheorghe David.

Prof. univ. dr. Negoiță Lăptoiu: Orice creație poartă timbrul autohtoniei. Iorga referea, cu extaz, la acest timbru, vorbind despre Nicolae Grigorescu, artistul care trăise mulți ani și se consacrase în formula de expresie plein-air, la Barbizon – loc de faimă europeană până în anii 1870. Dar acasă e dintotdeauna climatul care contează enorm: „climatul” ființei autentice și climatul naturii – care este o binecuvântare pentru România. Eu îi contrazic pe cei care spun, denigrator, că suntem balcanici. A fi balcanic este chiar un compliment. Nu sunt de acord nici cu totala denigrare a epocii comuniste din România. Orice regim, și cel capitalist, e stupid, lipsit de statut ideal. Foarte important: în comunism, creatorul de artă s-a dedublat. În expoziții locale, regionale, ori republicane, el venea cu lucrările care îi fuseseră comandate de oficialități. Dar în tihna atelierului său, a vieții private, era un creator fabulos. Baba, Anghel, Ciucurencu au recus la acest joc al dedublării, au fost minuni ale timpului care au creat splendori în tihna atelierului lor de lucru. Eu am scris cronici de artă timp de 30 de ani pentru cotidianul „Făclia” și timp de 27 de ani pentru superba revistă lunară de cultură „Steaua”. Din 1970 am încredințat, pentru publicare, volume unor cunoscute edituri. În 1981, Editura clujeană „Dacia” mi-a publicat volumul „Incursiuni în plastica transilvană”, cu o pledoarie tumultuoasă despre graficieni, pentru că pictura e spectaculoasă, arta monumentală are starea ei publică dar grafica e gingașă. Am continuat cu șase volume intitulate „Incursiuni în arta românească” publicate de editurile ARC 2000 și Napoca Star.

În artă, culoarea este expresia sentimentului, a afectivității. Poate fi tumultoasă, poate trăi în sine. Dar linia e celebrală, conturează, disciplinează forma. Pictorul Teodor Harșia, în expresia rafinată a artei sale, dirija linia, forma. În artă motivul este un pretext, devin perene operele care au interioritate, o emanație interioră. E de spus și că artiștii aproape că nu au vârstă. Ei încarcă cu expresie un element care dă consonanță muzicală artei.

În 1926 a fost fondată la Cluj prima instituție cu profil academic în domeniul artei – Școala de Arte Frumoase -, transferată în 1933 la Timișoara, căreia profesorul Lăptoiu i-a dedicat un volum documentar special, care întregește corpusul celor 35 de apații editoriale publicate de domnia sa, 8 dintre ele la prestigiosa Editură Meridiane

Reporter „Făclia„: Ce mari personalități v-au stimulat obișnuința de a scrie despre opere de artă?

Prof. univ. dr. Negoiță Lăptoiu: Am trecut pragul atelierelor de creație a peste 4000 de artiști. Sunt autor, împreună cu istoricul de artă Vasile Florea (1921-2019) și fostul director al Muzeului Naţional de Artă al României, Alexandru Cebuc (1932-2015), al „Enciclopediei artiștilor români contemporani”, apărute în șase volume, care cuprinde referințe despre peste 1200 de artiști; eu am redactat mai bine de 500 de fișe documentare pentru publicare, printre care pentru sibianul expresionist Hans Herman, maramureșeanul Gheza Vida, orădeanul Traian Goga, sătmăreanul Aurel Popp, cunoscând foarte bine, în suma detaliilor analizate ca profesionist, evoluția lor artistică. Acesta a fost și contextul în care am realizat că arta se manifestă stilistic la nivel de generații. Eu am evocat modernitatea artistică în zona intracarpatică.

Reporter „Făclia„: Pasiunea de a scrie despre opere de artă a fost sau nu dublată de pasiunea de a colecționa?

Prof. univ. dr. Negoiță Lăptoiu: Nu am fost un pasionat colecționar. Am fost onorat să primesc, ocazional, pentru cronici publicate în reviste de specialitate și în publicații cotidiene, ofrande din partea unor mari artiști. Maestrul Aurel Ciupe îmi spunea, cu umor: „Decât să le dăm doctorilor, mai bine să dăruim o lucrare criticilor de artă care scriu despre noi”. Cu diferite ocazii, am donat 135 de tablouri unor muzee. Am în jur de 300 de lucrări de grafică, pe care le voi dona Centrului Monahal Cultural şi Social „Nicolae Steinhardt” de la Rohia, din cadrul Complexului Monahal. Am fost onorat să primesc în dar opere semnate de nume de excepție precum Corneliu Baba (1906-1977), Ion Sălișteanu (1929-2011), Traian Brădean (1927-2013), Ion Musceleanu (1903-1997). În schimb, mi-am alcătui o mare bibliotecă de artă, cu peste 8000 de volume. Separat, dețin sute de cataloage expoziționale. Am cea mai mare colecție din țară cu astfel de cataloage. Plus fișele mele documentare, cu sutele, cu note scrise de mână, în marile biblioteci și arhive clujene și ale țării.

Reporter „Făclia„: Ați avut o afinitate pentru un anume curent artistic, stil sau opera unui creator?

Prof. univ. dr. Negoiță Lăptoiu: Mie cei 34 de ani petrecuți la muzeu mi-au format abilitatea de a recunoaște ce este valoros într-o creație artistică. Și abstracția are vibrația sa aparte. Arta românească a avut un refugiu deloc întâmplător în meditație. La Grigorescu, Tonitza, Pallady, Petrașcu e duhul fascinant al locului, al autohtonului. Arta are autohtonie – un corolar de mare frumusețe. E timbrul care individualizează o expresie artistică. Arta românească este și afectivă și celebrală, între rigoare și căldură sufleteacă. E o cumpănă extraordinară care te încarcă existențial. Corneliu Baba ne spunea că arta pornește de la o emoție și comunică o emoție. Ferească Dumenzeu de lucrul care te lasă indiferent!

Reporter „Făclia„: Dialogul acesta superb cu dumneavoastră de astăzi, sincer, complex, coerent, îmi dă senzația că sunt în fața unui erudit întinerit de artă și în orice clipă copleșitor prin tezaurul de cunoștințe pe care îl deține, așa că, într-un ludic, îmi puteți permite să inversez cifrele: 58 în loc de 85 de ani. E, cu certitudine, mirajul vârstei dumneavoastră.

Prof. univ. dr. Negoiță Lăptoiu: Pe mine ancestralul m-a fortificat și mi-a dat încrederea în ceva posibil prin atitudine personală. Iar profesiunea de critic de artă te încarcă vital, îți creează orizonturi existențiale cu anumite ambiții. Și apropo de artiști care m-au uimit prin frumusețea creațiilor lor: ei au așteptat să fie receptați pe măsura talentului și voinței de a-i da mereu strălucire. Din păcate, rămânem încă lacunari în promovarea valorilor noastre naționale.

Carmen Fărcașiu