Cristian Pîrvulescu: Ceea ce va contribui la consolidarea ideologică a partidelor este criza economică

Analistul politic Cristian Pîrvulescu nu crede că în viitorul Legislativ va creşte foarte mult numărul de parlamentari pentru că, după cum susţine el, competiţia va fi foarte dură.

Într-un interviu acordat AGERPRES, la 20 de ani de la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 27 septembrie 1992, profesorul Pîrvulescu susţine că există încă foarte multă pasiune în politică, aşa cum exista şi la începutul anilor “90, şi că ceea ce va contribui la consolidarea ideologică a partidelor este criza economică, care obligă societatea la o reacţie ceva mai structurată în raport cu sfidările sociale şi economice, dar şi cu situaţia politică.

“Şi cred că partidele politice sînt, în momentul de faţă, în proces de a-şi consolida ideologia, doctrina. Partidele vor fi obligate să facă acest lucru şi să aibă o ofertă ceva mai clară. Nu se va întîmpla, însă, la alegerile parlamentare din 2012, care vor fi tot sub semnul personalizării, însă constatăm deja că există o cerere destul de clară din partea electoratului pentru mai multă viziune ideologică”, spune analistul.

AGERPRES: Domnule profesor Pîrvulescu, pe 27 septembrie se împlinesc 20 de ani de la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 1992, desfăşurate în baza unei noi legi electorale – Legea 68/1992 şi Legea 69/1992 -, scrutin care a marcat în societatea noastră consacrarea definitivă a instituţiilor politice şi a mecanismelor de guvernare specifice statului de drept şi a standardelor generale ale democraţiei constituţionale occidentale. Cum se prezintă viaţa politică românească astăzi, după 20 de ani?

Cristian Pîrvulescu: În principiu, schimbările nu sînt revoluţionare. Alegerile din 20 mai 1990 aveau ca obiectiv desemnarea unei Adunări Constituante, iar Parlamentul ales atunci a avut această funcţie. În principiu, acest Parlament ar fi trebuit să se dizolve după votarea Constituţiei, dar, din cauza incertitudinilor politice de la începutul anului 1992, a continuat să funcţioneze încă nouă luni.

Atunci, în 1992, după alegerile locale, s-a produs fractura în interiorul FSN-ului, între ceea ce astăzi este PD şi care era format din brutul parlamentar şi ceea ce este azi PSD şi reprezenta mai ales structura teritorială care îl sprijinea pe Ion Iliescu. Alegerile au avut loc tîrziu, în septembrie, şi nu în primăvară, pentru că un partid care să îl susţină pe Ion Iliescu în alegeri nu a putut să apară decît abia în luna mai. Este vorba de FDSN, denumit apoi PDSR. Practic, constatăm că cele două formaţiuni politice sînt prezente şi astăzi în viaţa politică, iar CDR, care atunci apărea pentru prima dată în alegerile parlamentare, presupunea de asemenea intrarea în Parlament a PNŢ-ului. E adevărat însă că, după aceea, alegerile din 1992 au reprezentat o singură surpriză importantă – faptul că PNL-ul nu a reuşit să depăşească pragul de 3%.

Singura modificare importantă a legislaţiei electorale care a apărut în 1992 s-a referit la pragul electoral. În 1992 şi 1996 pragul electoral a fost de 3%, iar din 2000 acesta a trecut la 5%, cum este şi astăzi. Putem să spunem că este începutul consolidării instituţionale, pentru că perioada de după alegerile din 1992 înseamnă şi o perioadă de contestare. Să ne amintim, Constituţia nu fusese votată de cei care au constituit apoi CDR, că Ion Iliescu a presupus pentru prima dată experimentarea turului al doilea, că Emil Constantinescu devine un om politic cunoscut datorită campaniei electorale din toamna anului 1992. Toate lucrurile astea vor avea o influenţă asupra vieţii politice.

În plus, noul partid creat sub bagheta lui Ion Iliescu nu a reuşit să obţină majoritatea parlamentară. Facem prima experienţă a unei coaliţii de guvernare. Coaliţia va apărea, însă, abia la jumătatea legislaturii, între 1992 şi 1994. Vorbim despre un Guvern minoritar condus de Nicolae Văcăroiu, un Guvern care avea să se confrunte cu mişcări sindicale şi contestaţii destul de importante. Rezistenţa, însă, de patru ani a lui Văcăroiu a contribuit foarte mult la stabilizarea instituţiilor, însă, cred că cel mai important lucru care va duce la consolidarea democraţiei româneşti se va întîmpla abia în 1996 şi este alternanţa atît la Preşedinţie, cît şi la guvernare.

AGERPRES: Consideraţi că exerciţiul democratic a condus la o “maturizare” a formaţiunilor politice şi candidaţilor acestora faţă de acum 20 de ani?

Cristian Pîrvulescu: Nu sînt convins că putem vorbi despre o schimbare radicală a comportamentului politic, dar, cu siguranţă, am asistat la o schimbare de generaţie. Deşi, astăzi, la conducerea majorităţii partidelor sînt politicieni care îşi începeau cariera în 1990-1992, aceştia nu reprezentau decît speranţe, eventual, atunci. Nu este cazul lui Victor Ponta, care intră în politică abia după 2000, dar este cazul lui Crin Antonescu, al lui Traian Băsescu, al lui Vasile Blaga sau al lui Kelemen Hunor, care va apărea ceva mai tîrziu. În general, constatăm că sub efectul acelor alegeri se consolidează anumite comportamente politice care rezistă celor 22 de ani cu bune şi cu rele. Poate că de mai multe ori cu rele, pentru că partidele politice nu dovedesc că s-au maturizat suficient de tare.

Conflictul politic intern din ultimii ani, care a culminat cu suspendarea preşedintelui şi referendumul pentru revocarea sa, arată că partidele politice, şi vorbesc de toate partidele şi nu doar de cele care l-au suspendat pe Traian Băsescu, nu au reuşit să facă un pas spre raţionalizarea vieţii politice. Există încă foarte multă pasiune, aşa cum exista şi la începutul anilor “90.

AGERPRES: Sînt în stare partidele de azi să dea un mesaj clar către alegători şi ce mesaje care au prins acum 20 de ani mai prind şi acum?

Cristian Pîrvulescu: Nu există un electorat. Există electorate care pot fi segmentate pe diferite criterii. De aceea, şi mesajele trebuie adaptate. Pe de altă parte, constatăm un lucru care este foarte important: politizarea opţiunii publice. Nu se întîmpla în urmă cu cîţiva ani, dar în anii “90 era de asemenea o opinie publică foarte politizată. O bună parte a electoratului, care între timp a devenit electoratul pierzător al tranziţiei, este foarte sensibil la mesajul populist. Acest electorat poate varia între 10% şi 30%, în funcţie de situaţie. Un electorat care în 1992, spre exemplu, vota mai degrabă cu Ion Iliescu, dar care în 2000 a votat cu PRM şi care astăzi ar putea vota cu PPDD-ul. A votat deja la alegerile locale. Ştim că aproape 10% din electorat a votat cu PPDD-ul.

Există, pe de altă parte, şi alte electorate care au aşteptări mai mult sau mai puţin ideologice şi care, încetul cu încetul, s-au maturizat. Există o diferenţă importantă între 1992 şi 2012 şi anume masificarea informaţiei, televiziunile care s-au multiplicat în special, dar şi alte surse media şi internetul, toate contribuie foarte mult la informarea cetăţenilor, ce astăzi au explicaţii, chiar dacă de multe ori reproduc comentariile politice auzite sau văzute, în ceea ce priveşte fenomenele politice şi asta face ca aşteptările lor de la politicieni să fie mult mai exigente. Cred că exigenţa a crescut, dar şi decepţia a crescut. Cred că în 1992 exista încă foarte multă speranţă şi, astăzi, dincolo de reacţiile legate de personalizarea conflictului politic în jurul lui Traian Băsescu, aşteptările nu sînt nici pe departe atît de mari.

AGERPRES: Peste cîteva săptămîni începe campania electorală pentru alegerile parlamentare. Cum anticipaţi că va fi această campanie?

Cristian Pîrvulescu: E greu să mă pronunţ în momentul de faţă, dar cred că va fi puternic personalizată. În primul rînd, partidele vor încerca să profite de avantajele pe care le au. O nouă temă – privatizarea sau eşecul privatizării Oltchim, nici nu ştim despre ce vorbim în momentul de faţă, precum şi tema populistă profund personalizată în jurul lui Dan Diaconescu vor fi lansate. Vor exista problema reformei instituţionale, dar şi a rigorii economice, legate de Traian Băsescu şi, totodată, problema efectelor guvernării USL. Chiar dacă scurtă, această guvernare va fi într-un fel sau în altul în centrul campaniei, pentru că adversarii vor reproşa eşecul, iar partizanii vor încerca să promoveze eventualele succese.

AGERPRES: Sistemul de vot s-a schimbat în aceşti 20 de ani – de la reprezentarea proporţională cu vot pe liste şi prag electoral (1990 – 2008) s-a trecut la sistemul uninominal mixt (majoritar şi proporţional) la alegerile parlamentare din 2008 şi s-a vorbit în ultimii ani despre sistemul uninominal pur. Care ar fi, în opinia dvs, capcanele şi avantajele acestui din urmă sistem?

Cristian Pîrvulescu: Sistemul majoritar este unul foarte riscant din punct de vedere democratic. Este un sistem care premiază partidul de pe primul loc, dar duce la subreprezentarea cetăţenilor care au votat celelalte partide. Este un sistem care nu mai asigură egalitatea votului. Nu întîmplător, sistemele proporţionale sînt strîns legate de democraţie. Sunt foarte mulţi care susţin în România acest model pe motiv că ar fi folosit în Marea Britanie sau în SUA. Acolo măcar are argumentul tradiţiei. În România, după Primul Război Mondial deja se introdusese sistemul proporţional pentru a asigura egalitatea între alegători. Un vot al unui cetăţean este egal cu votul celuilalt. Nu are importanţă partidul cu care a votat. În sistemul majoritar, cel care a votat cu cîştigătorul are un vot de cîteva ori mai important şi este o situaţie absolut anormală.

Pe de altă parte, sistemul nu s-a schimbat atît de mult pe cît se pare, pentru că, deşi în 2008 selecţia s-a făcut în colegii uninominale, sistemul a rămas proporţional. Am putea să spunem că alegerile din 2008 au asigurat cea mai mare proporţionalitate a reprezentării. Altfel spus, diferenţa între votul cetăţenilor şi reprezentarea în Parlament a fost mică. De exemplu, la alegerile parlamentare din 2000, această diferenţă a fost foarte mare. Actualul PSD obţinea 36% din voturi şi 46% din mandate. Primea un premiu de 10% în special din voturi pe care ţărăniştii le primiseră, dar care nu au intrat în Parlament. Şi în 2008 a rămas pragul electoral. Singura diferenţă importantă este aceea că există candidaturi în colegii uninominale şi că cei care cîştigă peste 50% într-un colegiu uninominal sînt declaraţi învingători, de unde şi controversele apărute în legătură cu intrarea în Parlament a celor care au avut candidat şi s-au clasat pe locul II sau III la alegeri.

Indiscutabil, dacă privim situaţia din Europa, sistemul proporţional, fie că e mixt, fie de listă, este de preferat sistemului majoritar, cel puţin din punctul meu de vedere şi dintr-o perspectivă democratică. Cel mai simplu lucru care trebuie explicat este faptul că aceia care, în măsura în care nu ar vota cu cîştigătorul, nu ar fi reprezentaţi în Parlament. Nu ar mai fi de fapt cetăţeni. Sistemul majoritar nu a fost gîndit în timpuri democratice, ci în timpuri predemocratice şi, de aceea, a fost foarte greu de adaptat în democraţie. De asemenea, în Anglia, ţară care a fost folosită ca exemplu, în sfîrşitul primăverii acestui an, de PSD şi PNL pentru a susţine sistemul majoritar într-un singur tur, Partidul Laburist – echivalentul PSD-ului – şi Partidul Liber-Democrat – echivalentul PNL-ului – susţin trecerea la un sistem proporţional. Oare de ce?

În plus, trebuie precizat că nu există sistem uninominal pur. Există sistem majoritar, respectiv sistem proporţional. Majoritar absolut în două tururi sau majoritar relativ într-un tur. Dar, sistemul majoritar creează această mare problemă. Nu este normal ca cei care se prezintă la vot să nu fie reprezentaţi. Este o exigenţă democratică. Cine nu înţelege acest lucru dovedeşte un comportament nedemocratic. Faptul că cineva votează cu un partid, oricare ar fi el, să nu fie reprezentat în Parlament pentru că partidul s-a situat pe locul II sau III, este absolut nedemocratic. Democraţia asigură reprezentarea tuturor, în virtutea egalităţii.

AGERPRES: Numărul locurilor în Parlamentul ales în septembrie 1992 scăzuse faţă de cel din 1990, ajungînd la 484, de la 515, fiind stabilit prin Legea electorală în raport cu populaţia ţării – 341 erau deputaţi şi 143 erau senatori. Azi, la 20 de ani de la acel scrutin, deşi numărul populaţiei a scăzut, se discută despre o creştere a numărului de parlamentari, conform proporţionalităţii. Ce credeţi că se va întîmpla din acest punct de vedere în viitorul Legislativ?

Cristian Pîrvulescu: Este foarte greu de făcut o predicţie în momentul de faţă dacă vor fi mai mulţi parlamentari decît ar permite norma de reprezentare. În 2008, pe acelaşi sistem electoral a fost un singur parlamentar în plus. Sunt unii care speculează şi vorbesc de 50 de parlamentari în plus. Eu cred că totul va depinde de campanie. Sunt convins că majoritatea candidaţilor vor face eforturi pentru a obţine peste 50% din voturi, dar asta nu înseamnă că vor şi reuşi. Doar în cazul în care numărul de candidaţi obţinuţi de un partid politic va depăşi proporţia obţinută de partid la nivel naţional, am putea ajunge în situaţia în care ar creşte exponenţial numărul parlamentarilor.

Nu cred că va fi vorba, însă, de o creştere foarte mare, pentru că va exista o competiţie destul de dură, tocmai datorită personalizării şi reproşurilor pe care şi le vor face partidele politice. Ca urmare, probabil că nu o să avem o creştere importantă. Pe de altă parte, scăderea numărului de parlamentari ar fi putut avea deja loc în 2012 dacă ar fi fost validate datele recensămîntului din 2011, pentru că deja constatăm scăderea populaţiei stabile la 19 milioane, ceea ce ar fi dus la scăderea numărului de parlamentari cu cîteva zeci.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.