Crişan Mircioiu şi tinereţea sa clujeană

La 21 iulie 2013, Casa de Cultură a municipiului a evocat un moment aşteptat de publicul clujean: acela că medicul şi omul de cultură Crişan Mircioiu ar fi împlinit o sută de ani. La trecerea sa în eternitate, i-au lipsit cîţiva ani să atingă această vîrstă memorabilă, pe care şi-a dorit-o cu mare ardoare. Născut la 21 iulie 1913 la Cîmpina, el a făcut liceul la Moreni, dar pentru Alma Mater şi-a ales Clujul, unde, în 1936 a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie, căsătorindu-se în ianuarie 1937 cu Ileana Ghibu, fiica lui Onisifor Ghibu, şi avîndu-l ca naş pe Octavian Goga. Puţini ştiu însă că cetăţeanul de onoare al oraşului nostru a avut în tinereţe, imediat după încheierea studiilor universitare, şi o activitate publicistică demnă de condeiul său inspirat, publicînd în ziarul „Tribuna”, condus de marele prozator Ion Agârbiceanu, trei materiale ce merită toată atenţia. Primele două i-au fost sugerate de participarea sa în 1936 la o cercetare sociologică pe teren în zona Rodnei, cercetare iniţiată de Dimitrie Gusti în vederea cunoaşterii vieţii ţăranului român. Peste ani, atunci cînd stă de vorbă cu biograful său, Ştefania Kory-Calomfirescu, el atrage atenţia asupra acestui fapt în felul următor: „Dintotdeauna am avut bucuria scrisului. Primele trei articole mi-au apărut ca medic de circumscripţie. Mi le-a publicat părintele Agârbiceanu. Conducea „Tribuna”. Serios, prea serios. Mereu încruntat şi îmbrăcat în negru. Dar cînd vorbeam cu el, se dovedea cumsecade: „Dle Mircioiu, foarte bine, mai adu!” Şi am publicat în diverse reviste articole de medicină, cultură medicală şi cultură generală, recenzii, cronici teatrale. Plus lucrări de sute de pagini xerografiate, cu biografiile unor profesori de seamă ai Facultăţii noastre. Mici portrete.”

Dintre acestea, noi am descoperit debutul său, debut produs la 29 ianuarie 1939 (printr-o fericită coincidenţă e chiar ziua în care m-am născut eu!), cu articolul „Întîlnire cu satul. Însemnările unui medic regăţean, echipier regal într-un sat din judeţul Năsăud în vara anului 1938”. E vorba de un sat grăniceresc, cu tradiţiile lui de sat liber şi proprietar de munţi, luptîndu-se mereu cu stăpînirea pentru drepturi. Incipitul e al unui reporter experimentat: „Satul ardelean ne-a ieşit înainte cu înălţimea turlelor bisericii şi cu mirarea copiilor. Oamenii întorşi de la cîmp ne-au urat bun sosit. Satul nu se poate cunoaşte decît prin trăirea în el, prin împărtăşirea necazurilor lui, prin chiotul bucuriilor lui. Cîtă deosebire între viaţa satului percepută ca spectator şi viaţa satului în care, trăind, te abaţi alături de ţărani!” Ochiul reporterului sesizează repede părţile bune din viaţa satului, dar şi neajunsurile: continua luptă pentru hrană, munca istovitoare, igiena precară, asistenţa medicală modestă. În partea a doua a reportajului, intitulată Dumnezeu şi Pămînt, el vorbeşte despre aceşti doi idoli ai ţăranului din zonă, care sînt elementele cardinale în jurul cărora se organizează viaţa lui. Apoi îl impresionează frumosul port ţărănesc păstrat aici cu sfinţenie, ca şi religiozitatea frapantă a locuitorilor, hărnicia şi dîrzenia lor ancestrală, conchizînd :„În adîncul dragostei de pămînt stă dragostea de ţară a ţăranului”. Cea de a treia secţiune a reportajului se intitulează Muncă şi hrană. Dacă anterior el surprinsese elementele de spiritualitate care organizează viaţa acestuia, acum el stăruie asupra ritualului diurn al vieţii ţăranului de aici, agricultor, păstor sau lucrător la pădure, om care „munceşte de dimineaţa pînă seara cu resemnare, cu trudă, de multe ori cu plăcere, uneori cu necaz”, avînd alături şi soţia, destinată imediat de la căsătorie, a-i fi părtaşă la toate şi, în plus, la ţinerea casei, creşterea copiilor şi pregătirea hranei. De aceea, tînărul medic de atunci îl venerează pe ţăran, numindu-l „preotul pămîntului”, încercînd să atragă atenţia autorităţilor asupra nevoilor acestuia, printr-un final demn de atenţie : „Aruncînd acest umil semnal, trebuie să ne mirăm văzînd cît de mult timp i-a trebuit ţării să înţeleagă că, aplecată către ţărani, e datoare să se îngrijească de ei, învăţîndu-i cum trebuie să se îngrijească singuri”.

O soluţie „pentru neajunsurile care slăbesc temeliile neamului”(nr.93/1938) o identifică în cartea clujeanului C-tin Stanca, dedicată natalităţii, rolului mamei şi moralităţii copilului, o carte care cheamă la acţiune convergentă. Citind-o, Crişan Mircioiu se simte dator nu numai s-o discute în datelei ei esenţiale, ci să şi schiţeze un program de acţiune: „Sfîrşind cartea eşti trist fiindcă situaţia este tristă şi vesel fiindcă o poţi remedia cu mulţimea soluţiilor. Simţi că trebuie să faci ceva, fiindcă vremea trece şi nu iartă”.

Debutînd cu aceste articole despre ţărani şi viaţa lor, preocupîndu-se apoi de problema natalităţii şi de rolul covîrşitor al mamei în familie şi societate, Crişan Mircioiu şi-a prefigurat în mod conştient destinul: acela de a fi fost un suflet cu adevărat generos, mereu aplecat asupra nevoilor şi necazurilor celor mulţi, din primăvara vieţii pînă-n apusul ei.

Mircea POPA