Creşterea economică a luat o pauză

Primele estimări publicate de Institutul Naţional de Statistică arată că Produsul Intern Brut (PIB) în trimestrul I din 2018 s-a menţinut, în termeni reali, la acelaşi nivel cu cel înregistrat în trimestrul IV 2017. Totuşi, faţă de primul trimestru din 2017, PIB-ul a crescut cu 4% pe seria brută şi cu 4,2% pe seria ajustată sezonier.
Reamintim că în prognoza Comisiei Europene sunt menţinute estimările referitoare la creşterea economiei României în 2018, la 4,5%, iar pentru 2019 se aşteaptă la un avans de 3,9%. Banca Mondială a estimat, recent, că economia României va înregistra un avans de 5,1% în 2018, însă a avertizat că această creştere este peste potenţial. O creştere economică de 5% este preconizată şi de Fondul Monetar Internaţional, în timp ce Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare estimează o creştere de 4,6% în 2018 şi de 4,2% în 2019. Pe de altă parte, Comisia Naţională de Prognoză estimează că avansul economiei în acest an va fi de 6,1%, de 5,7% în 2019 şi 2020 şi de 5% în 2021. În 2017, economia România a avut o creştere de 6,9% comparativ cu anul precedent, în 2016 a crescut cu 4,8%, iar în 2015 a avansat cu 3,9%.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.