Creştere uriaşă de deficitului comercial cu produse alimentare

Deficitul balanței comerciale cu produse agroalimentare s-a adâncit la 569,6 milioane de euro în primele cinci luni din acest an, pe fondul reducerii exporturilor cu 6,6% și al majorării importurilor cu 13%.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în intervalul ianuarie – mai 2016, deficitul balanței comerciale cu produse agroalimentare a crescut cu 421,5 milioane de euro față de soldul negativ de 148,1 milioane de euro, consemnat în același interval al anului trecut.

În 2016, România a exportat produse agroalimentare în valoare de 1.913,7 milioane de euro, în scădere cu 6,6% față de aceeaşi perioadă din 2015, iar importurile au urcat până la 2.483,3 milioane de euro.

Ţigările, grâul și porumbul sunt produsele care au adus cele mai mari încasări din exporturi în primele 5 luni din acest an, respectiv 969,6 milioane de euro. În perioada menționată, au fost exportate în spațiul intra și extracomunitar 24.900 tone de țigări, în valoare 354 de milioane de euro, două milioane de tone de grâu (345,3 milioane de euro) și 1,063 milioane de tone de porumb (270,3 milioane de euro). Au crescut exporturile de grâu cu 772.400 tone (cu 88,2 milioane de euro), cele cu semințe de floarea-soarelui (cu 14,9 milioane de euro), preparate alimentare (cu 12,4 milioane de euro), țigări (cu 10,8 milioane de euro), bovine, ovine sau caprine (cu 9,7 milioane de euro, respectiv cu 9,5 milioane de euro), produse de brutărie, patiserie și biscuiți (cu 8,1 milioane de euro) și carne de porc (cu 4,7 milioane de euro).

Pe de altă parte, au scăzut exporturile de ulei de floarea-soarelui (cu 29,7 milioane euro), orz (cu 27,6 milioane euro), turte din extragerea grăsimilor vegetale (cu 15,9 milioane de euro), boabe de soia (cu 7,4 milioane de euro), carne de pasăre (cu 6,5 milioane de euro), semințe de rapiță (cu 2,5 milioane de euro) şi porumb (cu 214 milioane de euro).

Produsele de brutărie, în topul importurilor româneşti

Topul importurilor a fost dominat de produsele de brutărie, patiserie și biscuiți cu o valoare de 97,1 milioane de euro (48.800 tone), de carne de porc – 96 de milioane de euro (63.800 tone) și preparatele alimentare – 88,5 milioane de euro (23.300 tone).

Comparativ cu aceeași perioadă din 2015, importurile au avansat în principal la: grâu (cu 25,5 milioane euro), produse de brutărie, patiserie și biscuiți (cu 23,9 milioane de euro), preparate alimentare (cu 18,9 milioane de euro), ciocolată (cu 17,3 milioane de euro), banane (cu 16,1 milioane de euro), brânzeturi (cu 15,9 milioane de euro), tomate (cu 13,3 milioane de euro), citrice (cu 12,9 milioane de euro), legume (cu 12,3 milioane de euro), cafea (cu 11,3 milioane de euro) și carne de pasăre (cu 6,2 milioane de euro). Cantitativ, cele mai mari creșteri ale importurilor s-au consemnat la: grâu (cu 128,1%), lapte și smântână (cu 50,9%), produse zaharoase fără cacao (cu 48,8%), tomate (cu 47,4%), mere, pere și gutui proaspete (cu 33,6%), brânzeturi (cu 32,8%), banane (cu 31,7%), legume (cu 29,0%), ciocolată (cu 21,8%) și, cafea (cu 20,1%).

În schimb, s-au redus importurile de șroturi de soia (cu 18,4 milioane de euro), de semințe de floarea-soarelui (cu 4,8 milioane de euro), de porumb (cu 620.300 tone).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut